Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, s-a întâlnit joi cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe marginea lucrărilor summitului G20 care se desfăşoară la New Delhi, în India, informează un oficial al Departamentului de Stat care a călătorit cu Antony Blinken. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în contextul în care tensiunile sunt mari din cauza Ucrainei şi pe fondul suspendării de către Rusia a tratatului New START privind armele nucleare. Antony Blinken și Serghei Lavrov au discutat aproximativ 10 minute, iar în cadrul conversației Antony Blinken a cerut Rusiei să îl elibereze pe Paul Whelan și să reia participarea la New START. De asemenea, secretarul american de stat a subliniat în cadrul convorbirii sprijinul SUA pentru Ucraina, mai spune sursa citată, care adaugă că această întâlnire nu a fost planificată și că secretarul american Antony Blinken a fost cel care l-a abordat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov pe marginea reuniunii miniștrilor de externe ai G20 de la New Delhi. Ultima dată când s-au întâlnit Antony Blinken și Serghei Lavrov a fost înainte de invazia rusă. Anterior, Antony Blinken a declarat că reuniunea miniștrilor de finanțe ai G20 a fost „afectată” de războiul din Ucraina. „Din nefericire, această reuniune a fost din nou afectată de războiul neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, de campania deliberată de distrugere a țintelor civile și de atacul asupra principiilor fundamentale ale Cartei ONU”, a declarat oficialul american./mbaciu/asalar
(CNN INTERNATIONAL – 2 martie)