Un coridor ascuns lung de nouă metri a fost descoperit aproape de intrarea principală a Marii Piramide din Giza, veche de 4.500 de ani, iar acest lucru ar putea conduce la descoperiri ulterioare, au declarat joi oficialii egipteni. Descoperirea tunelului din interiorul piramidei, ultima dintre cele șapte minuni ale lumii antice încă în picioare, a fost făcută în cadrul proiectului Scan Pyramids, care din 2015 folosește tehnologie non-invazivă, inclusiv termografie în infraroșu, simulări 3D și imagini cu raze cosmice pentru a analiza interiorul structurii. Un articol publicat joi în revista Nature arată că descoperirea ar putea contribui la înţelegerea structurii piramidei și a scopului frontonului de calcar ce se află la intrarea coridorului. Marea Piramidă a fost construită în jurul anului 2560 î.Hr. în timpul domniei faraonului Khufu, sau Keops, la o înălțime de 146 de metri. Coridorul neterminat a fost probabil creat pentru a redistribui greutatea piramidei fie în jurul intrării principale utilizate acum de turiști, la aproape șapte metri distanță, fie în jurul unei alte încăperi sau spațiu încă nedescoperit, a declarat Mostafa Waziri, șeful Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt. „Vom continua scanarea şi vom vedea ce putem face… pentru a ne da seama ce putem găsi sub ea, sau chiar până la capătul acestui coridor”, le-a spus el reporterilor după o conferință de presă. În 2017, cercetătorii Scan Pyramids au anunțat descoperirea unui gol lung de cel puțin 30 de metri în interiorul Marii Piramide, prima structură interioară majoră găsită din secolul al XIX-lea. (REUTERS – 5 martie)/aboboc/atataru