Camera Deputaților va supune, marţi, votului o moțiune simplă împotriva ministrului muncii, Marius Budăi

Camera Deputaților va supune, astăzi, votului o moțiune simplă împotriva ministrului muncii, Marius Budăi, după ce ieri au avut loc dezbaterile asupra textului acesteia. Documentul a fost inițiat de partidele de opoziție USR și Forța Dreptei, în contextul în care proiectul privind reforma pensiilor speciale este în continuare blocat la Parlament, după cum relatează Cătălin Purcaru.
Reporter: Cătălin Purcaru – Semnatarii moțiunii simple susțin că ministrul muncii a ratat termenele asumate în programul de guvernare pentru implementarea Legii salarizării și a unei noi legi a pensiilor și spun că se pune în pericol atragerea fondurilor europene prevăzute în PNRR. Deputatul USR, Cristian Seidler, a afirmat că proiectul legislativ trimis de ministru, de fapt, ar salva pensiile specialilor.
Cristian Seidler: Obiectivul politic major al actualei coaliții a scumpirilor este inducerea în rândul oamenilor a ideii că pensiile speciale nu ar putea fi eliminate. Ba se poate, dacă se vrea. Dar actuala coaliție nu vrea să se atingă de pensiile nesimțite și îi e rușine să recunoască asta public.
Reporter: Ministrul Budăi a respins toate acuzațiile și a dat asigurări că proiectul legislativ respectă criteriile din PNRR, crește vechimea în specialitate și scade pensia care depășește salariul din activitate. El i-a acuzat la rândul său pe reprezentanții opoziției că nu au întreprins nimic pentru a-i ajuta pe pensionari atâta timp cât au fost la guvernare.
Marius Budăi: Voi, care semnați această moțiune, nu ați avut niciodată un parteneriat real cu seniorii, nu ați luat nicio măsură pentru ei. Totul a fost doar în slujba voastră. Nimic pentru părinții și bunicii noștri și nici pentru oamenii care muncesc din greu în țara asta.
Realizator: Adoptarea unei moţiuni simple în Parlament nu poate duce la schimbarea unui ministru, ci reprezintă un avertisment politic./denisse

RRA – 7 martie