ONG-urile au cerut un aviz negativ pentru proiectul de lege privind asociațiile și fundațiile

Realizator: Gabriela Mitrovici – Organizațiile neguvernamentale au discutat marţi cu membrii Comisiei juridice a Senatului cărora le-au cerut să avizeze negativ proiectul de lege privind asociațiile și fundațiile. Acestea susțin că documentul are inclusiv probleme de constituționalitate. Diana Surdu a participat la dezbateri și, relatează.
Reporter: Societatea civilă reclamă multiple probleme de fond și de formă în cazul ordonanței guvernului 26/2000 cu privire la asociații și fundații, inclusiv probleme de constituționalitate și de acces la justiție.
Denisa Soare, comunitatea Declic: Vorbiți acolo, citez, de acțiune introdusă cu rea credința a avut ca scop întârzierea lucrărilor, șantajarea, șicanarea constructorilor, investitorilor sau a beneficiarilor sau cumpărătorilor de bună credință. Lucrările acestea nu sunt blocate de către ONG. Lucrările acestea au fost blocate pentru că am demonstrat că sunt ilegale, iar ele au fost considerate ilegale pentru că acei constructori, acei investitori, acei beneficiari, pe care îi apărați prin acest proiect de lege au încălcat legea.
Reporter: Deputata PSD, Oana Florea, a spus că parlamentarii sunt deschiși la dialog și nu este prezumată reaua-credință a ONG-urilor care introduc acțiuni în justiție.
Oana Florea: Ați mai spus că nu se luptă cu arme legale, dar totuși părerea mea este că lucrurile în acest moment sunt foarte dezechilibrate. Adică, dacă un ONG cu doi oameni, cu o taxă de 20 lei poate să blocheze ani de zile o autostradă unde s-au alocat fonduri, forță de muncă, materii prime, credite la bănci etc., eu cred că avem un dezechilibru aici. Nu trebuie să prezumăm reaua-credință.
Reporter: Peste 20 de reprezentanți ai societății civile au participat la dezbaterea de la Comisia juridică a Senatului./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 martie)