Primele investiții în sistemul public de sănătate vor începe în acest an, potrivit ministrului proiectelor europene, Marcel Boloș

Primele investiții în sistemul public de sănătate, prin programul special dedicat acestui sector, vor începe în acest an, potrivit ministrului proiectelor europene, Marcel Boloș.

Bugetul record alocat este de aproape şase miliarde de euro, iar peste 90% din bani vor putea fi accesați până la final de 2023.

În perioada imediat următoare vor fi deschise apelurile pentru spitalele regionale de la Iași, Cluj și Craiova și pentru cel puțin șapte spitale județene.

O parte din fonduri vor merge către modernizarea și dotarea mai multor unități spitalicești, municipale și orășenești, investiții în ambulatorii sau cabinete ale medicilor de familie sau medicină școlară. Marcel Boloș mai spune că, prin acest proiect, se vor finanța programe de screening pentru depistarea din timp a tuberculozei, dar și a unor afecțiuni oncologice și hepatice./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie