Cancelarul Olaf Scholz este încrezător că economia germană va cunoaște o creștere semnificativă, în special datorită investițiilor de miliarde de euro în tehnologiile ecologice.
Avem motive să privim cu încredere spre viitor, a spus șeful guvernului federal la o întâlnire cu liderii asociațiilor de afaceri germane, încercând să alunge temerile privind prețul energiei și războiul din Ucraina. Cu mai multe informații de la Bonn, Vlad Drăghicescu.
Reporter: Fidel crezului său că Germania are motive întemeiate să rămână încrezătoare, cancelarul Scholz a trecut în revistă o serie de reușite ale guvernului pe care îl conduce. El a reamintit, de pildă, că Germania a izbutit nu doar să devină independentă de importurile de energie din Rusia într-un timp scurt, ci și să evite o criză energetică și economică.
Domnul Scholz s-a declarat optimist și în perspectiva iernii viitoare și a mulțumit oamenilor care au înțeles să economisească energie în ultimele luni. Mai mult, el susține că economia se află în zorii unei creșteri puternice, datorată obiectivului Germaniei de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2045. Punerea în aplicare a legii privind protecția climei, a precizat Scholz, necesită „investiții de sute de miliarde de euro în mediul privat, de o amploare fără precedent în ultimele multe decenii”.
Pe de altă parte, în economia germană prevalează de mai multă vreme pesimismul și temerile alimentate de război, prețurile energiei, lipsa de muncitori calificați și birocrație, după cum au reiterat reprezentanții celor patru mari asociații de afaceri la întâlnirea cu Scholz de la München. Președinții asociațiilor de afaceri s-au arătat mai degrabă satisfăcuți de politica de criză a coaliției de la Berlin, chiar dacă în descrierea stării de spirit care domnește în economie au fost mult mai rezervați decât cancelarul. Siegfried Russwurm, președintele Federației Industriei Germane, i-a amintit lui Scholz că industria se confruntă cu o multitudine de handicapuri și că Germania, în pofida crizelor curente, are din nou nevoie de o strategie pe termen lung pentru a-și prezerva succesul internațional. Costurile energiei sunt încă ridicate și avem de luptat cu o frenezie a reglementărilor în economie, care, în loc să ne așeze pe drumul progresului, ne pune să completăm hârtii, a afirmat Russwurm. El a reluat o critică mai veche a mediului de afaceri, afirmând că Germania are cele mai mari taxe din lume, o caracteristică nocivă în general pentru competitivitatea industriei.
La rândul său, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Peter Adrian, a explicat că depășirea crizei energetice, respectiv a penuriei de gaze, a salvat cea mai mare economie europeană de la o prăbușire majoră. Esențiale rămân decarbonizarea economiei și combaterea deficitului de forță de muncă înalt calificată, acesta fiind o adevărată plagă în industria germană, a subliniat Adrian. Într-un document de poziție comun, asociațiile de afaceri din Germania avertizează că pierderea de valoare industrială nu mai este un pericol teoretic, ci un proces aflat în plină desfășurare.
Guvernul, așadar, ar trebui să purceadă la o reducere a impozitelor pentru corporații la 25%, să accelereze procedurile de planificare și aprobare în economie, precum și să facă mai flexibile timpul de lucru și reglementările privind orele de odihnă, precum și să înlesnească venirea în Germania a lucrătorilor calificați. Între timp, organizațiile sociale solicită o creștere puternică a salariului minim, de la 12 la 14 euro pe oră ori poate chiar mai mult. Patronatele avertizează împotriva acestor solicitări pe care le descriu maximale și nerealiste./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢ 10 martie