Academia Română instituie o bursă în memoria academicianului Şerban Papacostea

O bursă de 5.000 euro va fi acordată anual istoricilor, prin concurs de dosare, în memoria academicianului Șerban Papacostea. Potrivit Academiei Române, eligibili vor fi istoricii cu cetățenie română sau care vor lucra în țara noastră în perioada acordării bursei. Candidații trebuie să fie deținători de doctorat în domeniile științe istorice și arheologie și să activeze în instituții de cercetare sau în universități din România, iar vârsta maximă admisă este de 55 de ani.
După ce a fost persecutat de regimul comunist, fiind trimis la muncă forțată la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, Șerban Papacostea a devenit, imediat după Revoluția din decembrie 1989, director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din București, pe care l-a condus până în 2001. Șerban Papacostea este considerat cel mai important istoric medievalist român. El a încetat din viață în 2018, la vârsta de 90 de ani./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 martie)