Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, care efectuează o vizită de lucru în Azerbaidjan, a discutat cu reprezentanţii mediului de afaceri din Baku schimbul de investiţii în domeniul înaltelor tehnologii şi producţiilor cu valoare adăugată mare. Întâlnirea a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Bulgaria-Azerbaidjan. Şeful statului bulgar a subliniat că dialogul activ la cel mai înalt nivel politic dintre Sofia şi Baku şi relaţiile bilaterale excelente reprezintă o bază solidă pentru aprofundarea cooperării şi în domeniul economiei. Potrivit preşedintelui bulgar, există potenţial pentru parteneriate pe termen lung, iar afacerile trebuie să profite în mod activ de posibilităţi. Rumen Radev a declarat că ţările care dezvoltă inovaţii şi înalte tehnologii câştigă influenţă globală, de aceea este importantă promovarea proiectelor comune în aceste domenii. Preşedintele Bulgariei se află la Baku pentru a participa la cel de-al zecelea forum global, organizat de Centrul Internaţional „Nizami Ganjavi”. Şeful statului bulgar are programată şi o întrevedere cu omologul său azer, Ilham Aliyev./ddaniela/ilapadat
(www.bnr.bg – 11 martie)