Preşedintele Ucrainei i-a mulţumit premierului Finlandei pentru sprijinul în domeniul apărării

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a mulțumit premierului finlandez, Sanna Marin, pentru pachetele de sprijin în domeniul apărării pe care Finlanda le oferă Ucrainei, precum și pentru „participarea sa la coaliția de tancuri”, potrivit unui comunicat difuzat vineri de biroul său. Sanna Marin s-a aflat vineri la Kiev, unde a purtat discuții cu preşedintele Zelenski și cu alţi oficiali ucraineni, a vizitat soldați răniți și a participat la ceremonia de adio pentru un celebru comandant ucrainean ucis la Bahmut, Dmitro Kotsiubailo, al cărui indicativ de apel era „Da Vinci”. Discuțiile dintre cei doi lideri s-au axat pe apărare și securitate, a precizat biroul de presă al preşedintelui ucrainean. „Sunt sigur că vom consolida și mai mult acest domeniu al cooperării noastre de dragul ambelor națiuni, al independenței și suveranității noastre – a Ucrainei, a Finlandei și a vecinilor noștri europeni”, a declarat Volodimir Zelenski, numind-o pe Sanna Marin „o prietenă adevărată a Ucrainei, o apărătoare a unei Europe libere”. „Sunt foarte încântată să mă întâlnesc cu domnul președinte Zelenski în persoană astăzi la Kiev. Sunteți un simbol al curajului, al bravurii și al perspectivei unui viitor mai bun pentru Europa”, a edclarat Sanna Marin./mbaciu/lbadiu

(CNN INTERNATIONAL – 11 martie)