Acțiunile bancare din întreaga lume s-au prăbușit luni, chiar dacă președintele Statelor Unite, Joe Biden a promis că va lua toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța sistemului bancar american, după prăbușirea bruscă a băncilor Silicon Valley Bank și Signature Bank. Eforturile lui Joe Biden de a liniști piețele și deponenții au venit după ce măsurile de urgență luate de SUA pentru a garanta depozitele la cele două bănci nu au reușit să risipească îngrijorările investitorilor cu privire la o posibilă contagiune la alți creditori din întreaga lume. Marile bănci americane au pierdut luni peste 70 de miliarde de dolari din valoarea bursieră, ceea ce a dus pierderea totală din ultimele trei zile la aproximativ 170 de miliarde de dolari. Acțiunile First Republic Bank s-au prăbușit cu până la 76,6%, în ciuda veștilor că a obținut o nouă finanțare, în timp ce Western Alliance Bancorp și PacWest Bancorp au scăzut cu 82,5% și, respectiv, 53%. Tranzacționarea acțiunilor a fost întreruptă de mai multe ori din cauza instabilităţii. First Republic a reușit să satisfacă cererile de retragere luni cu ajutorul unei finanțări suplimentare de la JP Morgan Chase, a declarat președintele executiv al creditorului cu capitalizare medie, Jim Herbert, pentru CNBC, adăugând că nu a înregistrat o ieșire masivă de depozite. Undele de șoc au fost resimțite și în Europa, unde indicele bancar STOXX a închis cu 5,7% mai jos. Commerzbank din Germania a scăzut cu 12,7%, în timp ce Credit Suisse a alunecat cu 9,6%, atingând un nou minim istoric. Autoritatea elvețiană de reglementare financiară FINMA a declarat că monitorizează îndeaproape băncile și asigurătorii, în timp ce un înalt supraveghetor al Băncii Centrale Europene a declarat că consiliul care supraveghează cele mai mari bănci din zona euro nu a considerat necesară o reuniune de urgență. Preşedintele american, Joe Biden, a declarat că acțiunile administrației sale din weekend au însemnat că „americanii pot avea încredere că sistemul bancar este sigur”, promițând totodată o reglementare mai strictă după cel mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiară din 2008./mbaciu/asalar
(REUTERS – 13 martie)