Accesul în pasajul rutier subteran Piaţa Presei Libere va fi restricţionat pentru reabilitarea iluminatului

Accesul în pasajul rutier subteran Piaţa Presei Libere din nordul Bucureştiului va fi restricţionat în această seară pentru reabilitarea iluminatului. Circulaţia va fi oprită de la ora 23:00 la 4:00, iar autovehiculele vor putea să meargă spre Arcul de Triumf şi Bulevardele Mărăşti şi Expoziţiei doar prin tranzitarea la suprafaţă a zonei Piaţa Presei Libere, anunţă Primăria Capitalei. În cadrul reviziei tehnice se va verifica funcţionarea a aproape 275 de aparate de iluminat public şi vor fi remediate eventualele probleme./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie