Statele Unite au condamnat prăbuşirea unei drone militare americane de supraveghere de un avion rusesc de luptă deasupra Mării Negre, în cursul zilei de marţi, într-un incident care a subliniat modul în care războiul din Ucraina a crescut riscul unei confruntări directe între Moscova şi Washington. Două avioane Su-27 au desfăşurat ceea ce Armata americană a descris drept o intercepţie nechibzuită a dronei „Reaper” MQ-9 în spaţiul aerian internaţional, după care unul dintre ele a intrat în coliziune cu drona la ora 7:03 (0603 GMT), făcând ca aceasta să se prăbuşească în mare. De câteva ori, înainte de coliziune, avioanele ruseşti au aruncat combustibil pe MQ-9, probabil în încercarea de a o avaria, şi au zburat în faţa acesteia în manevre periculoase, a comunicat Armata americană. Ministerul rus al Apărării a negat că avionul său ar fi intrat în contact cu drona, despre care a susţinut că s-a prăbuşit după „manevre bruşte”. Acesta a comunicat că drona fusese detectată în apropierea Peninsulei Crimeea, pe care Moscova a anexat-o de la Ucraina în 2014. Departamentul american de Stat a transmis ulterior că l-a convocat pe ambasadorul rus pentru a protesta faţă de doborârea dronei. Incidentul a avut loc în contextul în care trupele ruseşti atacă în valuri de-a lungul frontului din estul Ucrainei şi preşedintele rus Vladimir Putin a reiterat ideea sa potrivit căreia existenţa Rusiei ca stat este în joc în acest război./aionita/dstanesc
(REUTERS – 14 martie)