Țările occidentale dezbat dacă să trimită avioane de luptă în Ucraina, a declarat joi premierul danez, Mette Frederiksen, la postul danez de televiziune TV2. „Este un lucru pe care îl discutăm în cadrul grupului de țări aliate. Este o mare dorință din partea Ucrainei”, a spus Mette Frederiksen. Polonia va trimite patru avioane de luptă MiG-29 Ucrainei în zilele următoare, a declarat președintele polonez, Andrzej Duda, mai devreme joi, Polonia devenind astfel primul dintre aliații Kievului care va furniza astfel de aparate./mbaciu/atataru
(REUTERS – 16 martie)