Guvernul Slovaciei a aprobat trimiterea a 13 avioane MiG-29 în Ucraina – potrivit unui anunţ făcut, vineri, de către premierul Eduard Heger. „Guvernul slovac tocmai a aprobat expedierea a 13 MiG-29 în Ucraina! Promisiunile trebuie respectate, iar când președintele Volodimir Zelenski a cerut mai multe arme, inclusiv avioane de luptă, am spus că vom face tot ce putem. Mă bucur că şi alţii fac acelaşi lucru. Asistența militară este esenţial pentru ca Ucraina să se poată proteja pe sine și toată Europa de Rusia” – a scris Heger pe Twitter, citat de Ukrinform. Amintim că şi președintele polonez, Andrzej Duda, a declarat, joi, că primele patru dintre avioanele de luptă MiG-29 promise de Polonia vor fi trimise în Ucraina în zilele următoare. Premierul danez, Mette Frederiksen, de asemenea, a anunţat că țările occidentale poartă discuţii privind posibilitatea de a trimite avioane de luptă în Ucraina./sdan/dstanesc
(Agenția de presă UKRINFORM – 17 martie)