Kremlinul a confirmat că președintele chinez, Xi Jinping, va vizita Rusia, în perioada 20-22 martie. El va sosi în Rusia, la invitația președintelui Vladimir Putin. În timpul vizitei sale, potrivit Kremlinului, vor fi semnate o serie de documente bilaterale importante. ‘În cadrul discuțiilor ruso-chineze la nivel înalt, vor fi examinate o serie de aspecte de actualitate ale dezvoltării ulterioare a parteneriatului multilateral și a cooperării strategice dintre Rusia și China. De asemenea, după cum se preconizează, părţile vor efectua un schimb de opinii în contextul aprofundării cooperării ruso-chineze pe arena internațională. Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a confirmat, de asemenea, vizita lui Xi Jinping în Rusia. Vladimir Putin l-a invitat pe Xi Jinping la Moscova, pe data de 30 decembrie 2022, în timpul convorbirilor purtate prin intermediul unei videoconferințe. Data exactă nu a fost atunci precizată, președintele s-a limitat atunci doar la precizarea ‘în primăvara anului viitor’. Reuters a anunţat despre planurile liderului chinez de a vizita Moscova pe data de 3 martie. Pe 13 martie, „The Wall Street Journal” titra că, după o vizită în Rusia, președintele chinez intenționează să participe la o întâlnire în format online cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Kremlinul și Ministerul chinez de Externe nu au confirmat sau infirmat această informație./vdraguta/denisse
(www.kommersant.ru – 17 martie)