Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că reprezentanții ASF sunt așteptați luni la parlament pentru a da explicații în legătură cu retragerea autorizației de funcționare a companiei de asigurări Euroins. Aflat la Pitești, liderul social-democrat s-a exprimat în favoarea înființării unei companii de asigurări de stat.
Marcel Ciolacu: S-au luat niște decizii de către statul român și am privatizat anumite pârghii pe care statul le putea folosi în astfel de momente. Sper din tot sufletul să fi învățat din vechea experiență și de data aceasta să fie pregătiți să intervină, în primul și în primul rând prin fondul de garantare, dar nu în ultimul rând, avem două bănci cu capital de stat: CEC și Eximbank. Cred că este cazul, după aceste două experiențe, statul să aibă în continuare o pârghie în astfel de situații, pe perioade limitate, să înceapă și să-și creeze companie de stat de asigurări.
Realizator: Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reamintește că polițele RCA de la Euroins rămân valabil încă 90 de zile, după ce hotărârea de deschidere a procedurii de faliment rămâne definitivă. Șoferii pot denunța în orice moment polița pentru a încheia una nouă la un alt asigurator autorizat./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 martie