Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat că pe 18 martie, între Ucraina și Statele Unite au avut loc discuții menite să consolideze capacitatea de apărare a forţelor Kievului. Discuţiile au avut loc cu reprezentanţi ai Pentagonului şi ai Casei Albe.
„A avut loc o discuţie între Ucraina și Statele Unite într-un format extins în domeniul apărării. Din partea Ucrainei, au fost ministrul apărării, comandantul-șef al armatei, comandanții zonelor operaționale Sirski și Tarnovski, comandantul Forțelor Aeriene şi șeful Cancelariei prezidenţiale. M-am alăturat acestei conversații” – a declarat Zelenski, într-un mesaj video transmis sâmbătă seară.
Potrivit preşedintelui, scopul Ucrainei este unul cât se poate de evident – consolidarea armatei ucrainene. În cadrul discuțiilor ucraineano-americane, reprezentanţii celor două părţi au mai analizat noi soluții pentru ca Ucraina să poată întreprinde acţiuni active și să se apere împotriva terorii ruse, pentru a-şi restabili securitatea. „Aceste decizii vor fi luate” – a subliniat președintele./sdan/dsirbu
Agenția de presă RBC – 19 martie