În ultimele zile, în spațiul public, au apărut acuzații la adresa unuia dintre cei mai cunoscuți profesori ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Marian Petcu. Acesta este acuzat de mai mulți studenți că îi jigneşte la cursuri, folosind apelativul ”proști” și că are tot felul de remarci nepotrivite mediului academic. Profesorul Petcu respinge acuzațiile, afirmând că ele sunt scoase din context: „Ce înseamnă prost în context? Ignorant, asta înseamnă”, a precizat acesta.
Cel mai cunoscut istoric al presei din România, autor a zeci de volume și de articole, se confruntă în prezent, de fapt, cu o problemă spinoasă a învățământului românesc: menținem criteriile de exigență academică? Care este rolul profesorului universitar? Mai este acesta chemat să fie și educator, nu doar profesor?
Într-o scrisoare primită la redacție, peste 200 de studenți și absolvenți ai FJSC îl susțin pubic pe profesorul Marian Petcu și oferă un răspuns la aceste întrebări:
”În urma mediatizării subiectului prof. univ. Petcu Marian de FJSC al UB, în doar 24 ore, peste 200 de studenți și absolvenți ai Facultății s-au mobilizat să îl susțină public și să îi apere reputația profesională. Din textul scrisorii noastre reiese că dl profesor apără valorile Universității și interesul major al studentului, iar comportamentul său la catedră a fost întotdeauna unul decent și civilizat, exprimând critică și ironie la adresa pericolului lipsei de cunoaștere și de educație. Nu căutăm să justificăm limbajul, dar respectul trebuie să vină din ambele direcții: studenții trebui să respecte profesorul și ora sa de curs, așa cum profesorul trebuie să-și respecte studenții.
Din relatările colegilor și din declarațiile domnului profesor este evident că reacțiile profesorului la sala de curs (nimeni dintre studenți nu se plânge că a fost jignit personal, ci că apelativele folosite cu titlu general) sunt modalități ironice prin care erau sancționate neatenția la ore, faptul că unii studenți făceau altceva în timpul orei curs, se uitau pe telefoane sau pe laptop etc. Ne exprimăm surprinderea că acest linșaj mediatic se produce aceste zile cu atâta vehemență și este întreținut pe social media împotriva unui profesor atât de apreciat profesional, ca cercetător și istoric al presei. Conducerea Universității și publicul larg trebuie să știe însă că domnul profesor univ. dr. Marian Petcu are susținerea și aprecierea unui număr semnificativ de studenți din facultate, precum și din partea unui număr mare de absolvenți.
Până se autosuspende, domnul prof. Marian Petcu făcea parte din Comisia de Etică a Universității, poziție din care posibil să fi supărat pe mulți dintre cei suspectați de plagiat, sau de alt activități imorale sau ilicite. Considerăm exagerată reacția celor care îl acuză de un limbaj neadecvat. Profesorul este și un educator și trebuie să le atragă atenția studenților, ca un diriginte, despre modul cum se îmbracă, ce postează pe rețele sociale, de ce întârzie la ore sau de ce stau pe telefon în timpul orelor de curs.
Pentru noi, semnatarii acestei scrisori deschise, stilul colocvial al domnului profesor Petcu reprezintă doar a abordare de tip pamflet la adresa a ceea ce el nu ne dorește să fim sau să devenim: este un demers pedagogic într-un stil ironic împotriva ignoranței, a analfabetismului funcțional, al pericolelor lipsei de cunoaștere și de educație. Iar acest stil nu trebui să distrugă reputația unui profesor care a format atâtea generații de studenți”.
Cel mai cunoscut istoric al presei din România, autor a zeci de volume și de articole, se confruntă în prezent, de fapt, cu o problemă spinoasă a învățământului românesc: menținem criteriile de exigență academică? Care este rolul profesorului universitar? Mai este acesta chemat să fie și educator, nu doar profesor?
Într-o scrisoare primită la redacție, peste 200 de studenți și absolvenți ai FJSC îl susțin pubic pe profesorul Marian Petcu și oferă un răspuns la aceste întrebări:
”În urma mediatizării subiectului prof. univ. Petcu Marian de FJSC al UB, în doar 24 ore, peste 200 de studenți și absolvenți ai Facultății s-au mobilizat să îl susțină public și să îi apere reputația profesională. Din textul scrisorii noastre reiese că dl profesor apără valorile Universității și interesul major al studentului, iar comportamentul său la catedră a fost întotdeauna unul decent și civilizat, exprimând critică și ironie la adresa pericolului lipsei de cunoaștere și de educație. Nu căutăm să justificăm limbajul, dar respectul trebuie să vină din ambele direcții: studenții trebui să respecte profesorul și ora sa de curs, așa cum profesorul trebuie să-și respecte studenții.
Din relatările colegilor și din declarațiile domnului profesor este evident că reacțiile profesorului la sala de curs (nimeni dintre studenți nu se plânge că a fost jignit personal, ci că apelativele folosite cu titlu general) sunt modalități ironice prin care erau sancționate neatenția la ore, faptul că unii studenți făceau altceva în timpul orei curs, se uitau pe telefoane sau pe laptop etc. Ne exprimăm surprinderea că acest linșaj mediatic se produce aceste zile cu atâta vehemență și este întreținut pe social media împotriva unui profesor atât de apreciat profesional, ca cercetător și istoric al presei. Conducerea Universității și publicul larg trebuie să știe însă că domnul profesor univ. dr. Marian Petcu are susținerea și aprecierea unui număr semnificativ de studenți din facultate, precum și din partea unui număr mare de absolvenți.
Până se autosuspende, domnul prof. Marian Petcu făcea parte din Comisia de Etică a Universității, poziție din care posibil să fi supărat pe mulți dintre cei suspectați de plagiat, sau de alt activități imorale sau ilicite. Considerăm exagerată reacția celor care îl acuză de un limbaj neadecvat. Profesorul este și un educator și trebuie să le atragă atenția studenților, ca un diriginte, despre modul cum se îmbracă, ce postează pe rețele sociale, de ce întârzie la ore sau de ce stau pe telefon în timpul orelor de curs.
Pentru noi, semnatarii acestei scrisori deschise, stilul colocvial al domnului profesor Petcu reprezintă doar a abordare de tip pamflet la adresa a ceea ce el nu ne dorește să fim sau să devenim: este un demers pedagogic într-un stil ironic împotriva ignoranței, a analfabetismului funcțional, al pericolelor lipsei de cunoaștere și de educație. Iar acest stil nu trebui să distrugă reputația unui profesor care a format atâtea generații de studenți”.
RADOR (20 martie)
