Context
Anca Petrescu, arhitecta Casei Poporului, a ajuns cunoscută în toată lumea după ce a schiţat şi a realizat cea mai importantă clădire a României: Casa Republicii, cunoscută acum sub numele de Casa Poporului. O clădire controversată, care a suferit multe modificări de la planul inițial, la solicitarea familiei Ceaușescu. Anca Petrescu s-a născut pe 20 martie 1949 în Sighișoara. Tatăl ei era cunoscutul medic chirurg și director de spital, Traian Petrescu. Din cauză că acesta era un anticomunist convins și activ, el a fost arestat în mai multe rânduri, ceea ce îi va marca fiicei anii copilăriei și o va determina să nu devină niciodată membră de partid în perioada comunistă.
Anca Petrescu a absolvit școala și liceul german ”Joseph Haltrich” din Sighișoara, iar apoi s-a înscris la București la Facultatea de Arhitectură ”Ion Mincu”. A absolvit facultatea în 1973 cu o temă a lucrării de diplomă referitoare la un ansamblu de conferințe, hoteluri și un centru de informatică-bibliotecă pe Dealul Arsenalului (cel pe care s-a construit Casa Poporului. Îndrumătorul său a fost academicianul Octav Doicescu.
Concursul pentru Casa Poporului
Construirea unei astfel de clădiri nu a fost, de fapt, ideea lui Nicolae Ceauşescu. Încă de pe vremea lui Carol al ll-lea se discuta în cercurile importante ale ţării despre o astfel de construcție. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit Al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Casei Poporului. După marele cutremur din 1977, ideea a început să îl preocupe pe Ceaușescu, cel care a adăugat necesității cerințele lui megalomanice. Aşa a ajuns Nicoalae Ceauşescu să organizeze un concurs la care au participat 17 colective de arhitecţi, între care însuși celebrul Octav Doicescu.
În iarna anului 1982, a avut loc ultima etapă a concursului. Dintre toate proiectele prezentate atunci, unul singur l-a impresionat pe conducător, cel creat de către Anca Petrescu, care la acea vreme avea o temă interesantă de licenţă :dealul pe care urma să fie construită Casa Poporului.
Iată ce spunea Anca Petrescu într-un interviu acordat în 2013: „Nu am crezut nicio clipă că o să aleagă proiectul meu. Ceilalţi arhitecţi care au participat în concurs aveau nişte titulaturi impresionante, în comparaţie cu mine”, povesteşte Anca Petrescu. Din punct de vedere arhitectural, Palatul Parlamentului este una dintre cele mai controversate clădiri din România: Anca Petrescu o compara cu Palatul Buckingham din Londra şi cu Palatul Versailles din Franţa, iar arhitecţii vremii – cu „micul Phenian”, având un stil eclectic, încărcat de elemente contradictorii.
Ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984. Şantierul propriu zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al Capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Printre clădirile dispărute se numără: Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale și Stadionul Republicii. În 1989 costurile clădirii erau estimate la 1,75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde de euro. Proiectul de reconstruire centrală a Bucureştiului, cuprindea pe lângă Casa Poporului şi altă serie de clădiri, cum ar fi: Ministerul Apărării Naţionale, Casa Radio, Hotelul Marriott-Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Victoria Socialismului.
Încep lucrările la Casa Poporului. Anca Petrescu era vizitată săptămânal pe șantier de Nicolae Ceaușescu.
Când au început lucrările, Ceaușescu verifica personal cum decurgeau acestea. În fiecare sâmbătă, el pleca de acasă la ora 6.00 şi făcea vizite pe şantiere din Bucureşti. La ora 14.00, era în fiecare săptămână la cel mai mare şantier din Capitală: cel de la Casa Poporului. Venea împreună cu câțiva minişti și cerea să discute cu arhitectul-şef, care trebuia să îi prezinte evoluţia construcţiei.
Tot în cadrul acestor vizite, trebuia să i se pună la dispoziţie planul de muncă pentru săptămâna care urma. Uneori venea însoţit şi de Elena Ceauşescu dar de cele mai multe ori, în vizitele oficiale de pe şantiere, prefera compania altor oameni din stat. Dacă erau lucruri care îl nemulţumeau pe şantier, începea o discuţie cu omul desemnat să supravegheze evoluţia șantierului: arhitectul-şef. Construcția Casei Poporuluia început în 1984 și inițial ar fi trebuit finalizată în numai 2 ani. Termenul a fost prelungit apoi până în 1990, însă s-a lucrat la ea până în 2013.
Casa Poporului se întinde pe o suprafață de 360.000 de metri pătrați și este compusă din 23 de corpuri. Clădirea, în viziunea Ancăi Petrescu, se împarte în 3 registre principale: primul registru – zona sălilor principale, a galeriilor şi a cabinetelor; al doilea registru – zona de birouri; al treilea registru – belvedere, cu câte trei săli pe fiecare etaj.
Clădirea ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă din lume).
Alte dimensiuni ale clădirii: lungime – 270 m, lăţime – 245 m, înălţime – 84 m (peste cota 0), adâncime 16 m (sub nivelul solului), suprafaţa construită la sol – 73.615 mp.
Clădirea a fost construită cu materiale aproape în întregime româneşti, printre care : 1.000.000 mc de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oţel, 2.000.000 de tone de nisip, 1.000 tone de bazalt, 900.000 mc esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de mc de sticlă, 2.800 de candelabre, 220.000 mp de covoare, 3.500 mp de piele.
Edificiul este rezultatul efortului a peste 100.000 de oameni (militari și civili), cu aproape 20.000 de muncitori ce lucrau în trei ture 24 de ore pe zi, în perioadele de apogeu. Timp de şapte ani s-a lucrat în trei schimburi, pe ger sau caniculă. Un efort colosal, care a fost răsplătit cu sume importante de bani, după cum a povestit însăși arhitecta. Colectivul Ancăi Petrescu era format din 150 de arhitecţi. Ea realiza concepţia, i-o prezenta lui Nicolae Ceauşescu în machetă sau în vederi, iar apoi colectivul făcea desenul, după macheta şi imaginile pe care Anca Petrescu le prezentase.
În comparaţie cu muncitorii de pe şantier, arhitecţii erau plătiţi mult mai prost, însă toţi erau răsplătiţi cu aceeaşi sumă. Nicoale Ceauşescu nu lua în calcul performanţele individuale sau proiectele pe care aceştia le făceau. Era suficient să fii unul dintre arhitecţii care lucrau pe şantier, alături de Anca Petrescu, ca să fii plătit cu aceaşi sumă care îi era oferită şi ei. Efortul muncitorilor a fost însoțit în fiecare zi de mari pericole, direct proporţionale cu mărimea şantierului în care lucrau. Pentru mulţi dintre ei, zilele de muncă petrecute la Casa Poporului au fost ultimele zile din viaţa lor.
Nu există date oficiale referitoare la numărul de morţi sau de răniţi din acea perioadă.
Anca Petrescu însăși a fost martoră la un accident, după cum a povestit chiar ea. În timp ce se afla la muncă, o tânără care stătea pe o scară foarte înaltă s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la zeci de metri. Din cauza înălţimii mari şi a impactului puternic, fată nu a mai avut nicio şansă de scăpare şi a murit imediat, chiar sub ochii celor de pe şantier.
Încă de când se lucra la clădire, au apărut tot felul de zvonuri legate de ce se găseşte sub construcție. Anca Petrescu a povestit că în subteran există două buncăre antiatomice şi un adăpost antiaerian în stare de funcţionare. De asemenea, arhitecta spunea că galeriile care se întind pe câteva niveluri şi tuneluri de fugă sunt părţi normale ale unei asemenea construcţii: “Dacă în cazuri de urgenţă cineva se adăposteşte în buncărele de sub Casa Poporului, trebuie să iasă de acolo într-un fel sau altul. Acesta este rostul unor tuneluri de fugă. Cât despre un oraş plutitor subteran, nici nu poate fi vorba”.
Anca Petrescu după 1989
După 1989, Anca Petrescu devine subiect al urii populare. Pleacă din țară și face proiecte în Dubai, Miami, Paris, Maroc. Câștigă mulți bani, din care își cumpără două case, în Bucuresti și Sighisoara, două garsoniere la Paris și un apartament în centrul orașului Munchen. În 1993, Anca Petrescu revine în România și înfiinţeaza firma „Anca House SRL” reluând proiectarea la actualul Palat al Parlamentului, la care lucrează până în 2013.
În 2004, intră în politică, fiind aleasă deputat de Mehedinți pe listele PRM.
A murit la 30 octombrie 2013, la 64 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, după ce intrase în comă la sfârşitul lunii septembrie, în urma unui accident rutier în judeţul Timiş. Anca Petrescu a fost căsătorită cu George Mărculeț, arhitect, cu care are două fete, Cristina și Smaranda.
După moartea mamei, cele două fiice au obținut drepturile de imagine asupra clădirii Casa Poporului. (Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
http://cic.cdep.ro/ro/prezentare-generala/cladirea-palatului-parlamentului
http://nini.qsl.ro/node/394
https://historia.ro/sectiune/actualitate/30-de-ani-de-cand-a-fost-pusa-piatra-de-temelie-a-578301.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/video-misterele-casei-poporului-povestite-de-1423059.html
