Calendarul evenimentelor, 20 martie – selecțiuni

 EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Abu Dhabi: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite (18 – 21 mar.). Din program:

  • ora 9:00 (ora României) – Primirea de către Alteța Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi – la Palatul Prezidențial

– Ceremonia primirii oficiale

– Convorbiri tête-à-tête

– Convorbiri oficiale

– Ceremonie de semnare a unor documente bilaterale de către miniștri români de resort și oficiali în domeniul energiei, domeniul securității cibernetice și al educației

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plen

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – etaj 5 (sala de ședințe a Comisiei juridice – Senat), cam. 5001 și online
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – la etaj 4, cam. 4044
  • ora 12:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – la etaj 4, Sala 4044
  • ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – etaj 4, sala 4060

– Camera Deputaților

* Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, va avea, începând cu ora 14:40, o întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Letonia, Edvard Smiltēns – la sala I.G. Duca, nivel P1

* ora 13:30 (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Şedinţa în plen (prezență fizică)

  • ora 16:00 – Ora Guvernului – Ministrul invitat – Novák Carol-Eduard, ministrul sportului – dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al USR cu tema:
  1. Mecanismele de la nivelul ministerului care monitorizează, auditează și previn conflictele de interese în acordarea premiilor și rentelor viagere privind deciziile în beneficiu propriu sau beneficiul rudelor de gradul I
  2. Activitatea ministerului sportului în relație cu federațiile naționale și clarificarea posibilelor ingerințe în alegerile interne ale unora dintre acestea
  3. Prorogarea nejustificată a implementării legii de sprijin pentru sportivii juniori prin sprijinul material necesar echipamentelor, transportului și hranei acestora”

* ora 17:00 – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice și prezentarea interpelărilor adresate Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 17:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţele Comisiilor parlamentare

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala Iuliu Maniu
  • ora 17:00 – Comisia pentru sănătate şi familie
  • ora 17:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156
  • ora 17:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 17:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
  • ora 17:15 – Comisia pentru știință și tehnologie – cam 3150, etaj 3, corp B4

* Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor organizează, în perioada 20-21 martie, la iniţiativa preşedintelui Biró Rozália-Ibolya, conferinţa parlamentară intitulată „Viziunea femeilor lider pentru o Europă a egalităţii de şanse: rezilienţa – răspuns la multiplele crize cu care ne confruntăm” – la sala „Drepturilor Omului”, nivel P. La eveniment vor participa şi susţine discursuri şi alocuţiuni parlamentari din cadrul comisiilor parlamentare, reprezentanţi guvernamentali cu responsabilităţi în problematica abordată, ai mediului academic şi ai societăţii civile care activează în această sferă tematică, precum şi ambasadori extraordinari şi plenipotenţiari prezenţi la Bucureşti. Din program:

  • ora 12:00 – Deschiderea conferinţei – Biró Rozália-Ibolya, preşedintele Comisiei pentru politică externă, Camera Deputaţilor. Alocuţiuni: Alina Gorghiu, preşedinte interimar al Senatului României; Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse; Renate Weber, Avocatul poporului; Anna Riatti, reprezentantă UNICEF în România
  • ora 13:00 – Declaraţii de presă – la sala „Drepturilor Omului”, nivel P
  • ora 13:30 – „DA, putem!” într-o societate bazată pe principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi – bune practici pentru reducerea şi eliminarea efectelor crizelor: a traficului de persoane, energetică, alimentară, migraţionistă, de război
  • ora 15:00 – Anne Basham, preşedinte al grupului operativ privind traficul de persoane al Forumului parlamentar de informaţii şi securitate (SUA) – mesaj video
  • ora 15:05 – Elizabeth Melendez Fisher Good, founder & CEO of the Foundation United
  • ora 15:30 – Dezbatere – intervenţii participanţi
  • ora 17:00 – Concluzii şi închiderea lucrărilor aferente primei zile a Conferinţei

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 10:00 – Întrevedere cu o delegație condusă de președintele Parlamentului Republicii Letone, Edvards Smiltēns – la Palatul Victoria

– Ministere

* Începând din data de 20 martie, serviciul de programare on-line pentru depunerea cererilor de paşapoarte va emigra pe HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne (hub.mai.gov.ro/epasapoarte), platformă ce va constitui nucleul digitalizării serviciilor publice electronice prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne şi care, în viitor, va putea fi utilizată şi pentru efectuarea programărilor pentru serviciile prestate de celelalte structuri ale ministerului. Noul serviciu de programare on-line pentru depunerea cererilor de paşapoarte va fi disponibil şi fără autentificare, introducând posibilitatea de a efectua o programare începând cu ziua curentă

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni de obligaţiuni în suma de 400 milioane lei fiecare

* Bruxelles: Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care se va desfășura în perioda 20 – 21 martie. Pe agenda discuţiilor se vor regăsi subiecte de interes major pentru fermierii români, precum: situaţia pieţelor agricole, aspecte legate de comerţ în domeniul agriculturii, pescuit şi acvacultură, regulamentul privind refacerea naturii – elemente privitoare la agricultură şi silvicultură, revizuirea iniţiativei UE privind polenizatorii, raportul elaborat de grupul de reflecţie european privind sectorul cărnii de porc

  • Tot luni, ministrul Petre Daea va avea o întrevedere cu comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia va fi abordată tema identificării celor mai bune soluţii privind sprijinul fermierilor afectaţi, ca urmare a conflictului din Ucraina

* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu va participa la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE)

  • Tot astăzi, ministrul Aurescu va participa la reuniunea comună a miniştrilor afacerilor externe şi a miniştrilor apărării din statele membre UE, precum şi la Conferinţa internaţională a donatorilor în sprijinul populaţiilor din Turcia şi Siria, afectate de seismul din 6 februarie
  • Discuţiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei vor avea loc cu participarea, prin videoconferinţă, a ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba. Ministrul Bogdan Aurescu va susţine necesitatea menţinerii unui sprijin multidimensional pentru Ucraina, atât la nivelul UE, cât şi al statelor membre, cu accent pe furnizarea cât mai rapid posibil de echipament militar şi instruire pentru armata ucraineană în cadrul Misiunii UE de asistenţă militară pentru Ucraina, exprimând susţinere pentru noile măsuri pe această linie aflate în discuţie la nivel european

– Apărare, Interne

* Constanţa: Aproximativ 3.400 de militari vor lua parte, în perioada 20 martie – 2 aprilie, la Exerciţiul multinaţional ‘Sea Shield 2023’, care se va desfăşura în România. Exerciţiul complex este planificat să se desfăşoare în zona de Sud- Est a României, pe mare, pe fluviu, în Delta Dunării şi în zona costieră. La acţiune vor lua parte militari şi reprezentanţi ai mai multor instituţii din sistemul naţional de apărare, precum şi din alte 12 state aliate şi partenere, printre care Albania, Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Turcia. Din program:

  • Ceremonia de deschidere a Exerciţiului multinaţional ‘Sea Shield 2023’ se va desfăşura luni, 20 martie, în intervalul orar 10:00-11:00, în portul Constanţa, la Terminalul Pasageri, unde vor fi prezentate scopul, obiectivele, forţele participante şi modurile de desfăşurare ale exerciţiului

– Partide

* Şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat – ora 11:00, la sediul central al PSD, Șos. Kiseleff nr. 10

* Copreşedinţii Partidului Verde, Marius Lazăr şi Lavinia Cosma, vor depune la sediul Avocatului Poporului din Str. George Vraca nr. 8, o petiţie având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea pragului electoral la alegerile europarlamentare – ora 12:00

* Cluj – Napoca: Consilierii locali şi judeţeni USR Cluj vor prezenta, într-o conferinţă de presă, proiectul propriu pentru o nouă maternitate în Cluj-Napoca – ora 10:30, la Biroul parlamentar al deputatei Oana Murariu, Str. Universităţii nr. 11, ap. 15

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) – ora 10:00, la biroul parlamentar din Str. Turnului nr. 12

– Culte, Biserică

* Craiova: Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’ găzduieşte în sala ‘Academician Dinu C Giurescu’, începând cu ora 13:00, atelierul ‘Paradigma melosului şi ethosului spiritualităţii în Oltenia: nume, chipuri şi imagini’, atelier care se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Activitatea face parte din Proiectul ‘Paradigma melosului şi ethosul spiritualităţii în Oltenia: nume, chipuri şi imagini’ şi se înscrie în seria activităţilor derulate la nivel naţional în Patriarhia Română, în contextul anului omagial al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti

– Ambasade

* ARCUB – Centrul Cultural al Capitalei prezintă, la sediul ARCUB – Hanul Gabroveni din str. Lipscani nr. 84-90, de la ora 11:00, vernisajul expoziţiei ‘Celebrating Nowruz: New Day, New Life Exhibitions / Celebrând Nowruz: Zi nouă, viaţă nouă’ organizată de Ambasada Republicii Islamice Iran în România, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, şi cu participarea Ambasadei Turkmenistan în România şi a Ambasadei Indiei în România. Evenimentul, găzduit de ARCUB – Hanul Gabroveni în perioada 20 şi 26 martie, prezintă publicului vizitator o expoziţie şi proiecţii de filme documentare despre tradiţii şi obiceiuri legate de Nowruz din diferite ţări, precum Iran, India şi Turkmenistan. În 2009, UNESCO a înscris Nowruz pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO, iar în 2010, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia prin care data de 21 martie a devenit Ziua internaţională Nowruz

– Administraţie

* Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, Centrul Step by Step și Reprezentanța UNICEF în România organizează conferința de presă prilejuită de inaugurarea Centrului de joacă, învățare și parenting PrimoHUB ”Iuliu Maniu” din București – ora 10:00, la sediul centrului PrimoHUB din Bd. Iuliu Maniu nr. 111. La conferința de presă vor participa Nicușor Dan, Primarul Municipiului București, Horia Tomescu, Viceprimarul Municipiului București, Carmen Lică, Directorul executiv al Centrului Step by Step și Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România, discuția fiind moderată de Cosmina Simiean, Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București

* Şedinţa Consiliului Local Sector 6 – ora 13:00, online

* Jud. Arad: Conferinţă de presă organizată de Primăria Sântana, cu tema ‘Sistem centralizat de furnizare a energiei termice utilizând energie geotermală în Oraşul Sântana’ – ora 11:00, la Primăria Sântana

* Arad: Conferinţă de presă susţinută de primarul Aradului, Călin Bibarţ – ora 12:30

* Buzău: Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Buzău – ora 10:00

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă susţinută de consilierii locali şi judeţeni USR Cluj – ora 10:30

* Deva: Ședinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva – ora 12:00, în Sala mare de ședințe a instituției

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă susţinută de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita şi Consiliului Judeţean Harghita – ora 10:00, la sala 19 a CJ Harghita

* Ploieşti: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – ora 13:00

– Juridic

* Ședința Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

– Sindicate, Patronate

* Sindicaliştii din educaţie vor continua să protesteze în perioada 20 – 24 martie, prin pichetarea sediilor prefecturilor din mai multe judeţe, acţiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizaţiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE ‘Spiru Haret’. Sindicaliştii din educaţie cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii în unele situaţii, respectiv la rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toţi salariaţii din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022

– Social

* Arad: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad organizează, între orele 10:00 – 13:00, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, marcat în fiecare an în a treia săptămână din luna martie. Din programul zilei face parte și prezentarea unui mic istoric al Asistenței sociale în România, alocuțiuni, decernare diplome de onoare pentru autorități locale, parteneri si colaboratori, reprezentanții primăriilor din județ (asistenții sociali). În jurul orei 11:30 – 12:00, pe platoul din fața CJA va avea loc un flashmob cu umbrele colorate în formă de floare. La acțiune vor participa angajați ai DGASPC Arad,  asistenții sociali din primării pentru a marca, simbolic, în acest fel buna colaborare în interesul beneficiarilor

* Iași: În perioada 20-31 martie va avea loc Campania națională de donare de sânge Uniți pentru viață la care va participa și ASCOR Iași – Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români. Persoanele care doresc să se alăture campaniei sunt așteptate la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iași, Str. Nicolae Bălcescu nr. 21

– Economic

* Bursa de Valori Bucureşti şi Autoritatea de Supraveghere Financiară organizează deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare cu ocazia debutului Global Money Week – ora 9:30, online

* Meta Estate Trust (MET) va fi inclusă în indicele BETAeRO începând de astăzi, 20 martie

* Iaşi: Concurs de educaţie financiară în cadrul campaniei băncilor din România #DreptulLaBanking, dezvoltată cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) (20 – 24 mar.)

* Austria: Acţiunile companiei românești, specializată în dezvoltări imobiliare, One United Properties SA vor fi incluse, începând cu 20 martie, în indicele ROTX al Bursei de Valori din Viena. ROTX este un indice de preţ ponderat în funcţie de capitalizare şi este alcătuit din 15 acţiuni ‘blue chip’ româneşti, tranzacţionate la Bursă de Valori Bucureşti

  • De asemenea, acţiunea TeraPlast a fost inclusă de către Bursa de Valori de la Viena în indicele ROTX EUR în urma revizuirii componenţei acestuia, noua structură urmând să intre în vigoare începând cu 20 martie. Grupul este compus din companiile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack şi Somplast

– Mediu

* Jud. Covasna: Acţiunea de colectare a obiectelor voluminoase devenite nefolositoare, precum şi a deşeurilor electronice din gospodăriile populaţiei din mediul rural începe în data de 20 martie în localitatea Bixad şi va continua, apoi, în celelalte localităţi în care operează compania de salubritate Tega, urmând să se încheie pe 7 iulie în localitatea Chilieni

– Învățământ, Cercetare

* Începe Simularea Evaluării Naţionale (20 – 22 mar.), cu proba scrisă la Limba şi literatura română – ora 9:00

* ASLS – Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București organizează între 20 și 22 martie o nouă ediţie a Career Fest, cu tema „Back in Business”, în format fizic, în Holul de Marmură din Str. Edgar Quinet nr. 5-7, între orele 10:00-16:00. În cadrul acestui eveniment vor fi invitaţi reprezentanţi ai companiilor, care vor avea câte un stand amplasat în incinta facultăţii. Reprezentanţii acestora vor răspunde la întrebări şi vor prezenta posibilităţile de angajare, condiţiile, dar şi câteva din experienţele acestora în calitate de angajaţi. Astfel, studenţii îşi pot forma o idee realistă în ceea ce priveşte viitorul lor ca absolvenţi

* Studenţii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, împreună cu cadrele didactice, se vor deplasa în câteva licee din Bucureşti şi din ţară în cadrul Caravanei oficiale a facultăţii, ce va avea loc în intervalul 20 martie – 20 aprilie, pentru a prezenta oferta educaţională a FJSC şi noutăţile examenului de admitere din acest an

* Constanţa: Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 20 martie – 20 mai, Zilele Porţilor Deschise, o campanie de promovare a ofertei educaţionale, la care sunt aşteptaţi să participe liceeni din judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Galaţi, Brăila, Vrancea. Campania din acest an va începe cu ocazia sărbătoririi a 33 de ani de la înfiinţarea Universităţii Ovidius din Constanţa şi a 62 de ani de învăţământ superior constănţean. În premieră, în acest an, Zilele Porţilor Deschise se vor desfăşura pe o perioadă extinsă; astfel, timp de două luni, liceenii vor avea posibilitatea să ne cunoască universitatea, să intre în dialog cu cadrele didactice şi studenţii noştri, care le vor oferi informaţii relevante despre viitoarele cariere. În cadrul întâlnirilor, tinerii care ne vor vizita vor afla detalii despre programele de studii, disciplinele studiate, burse în străinătate, spaţiile de cazare şi vor putea vizita săli de curs şi laboratoare din facultăţile de care sunt interesaţi. Programarea vizitelor grupurilor de elevi şi cadre didactice însoţitoare poate fi realizată accesând link-ul https://forms.gle/TMzzm5Khsb1Fcdh19

– Mass-media, Publicitate

* World Vision România va realiza începând cu această dată, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului și cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, o serie de webinarii pentru a-i ajuta pe jurnaliști să relateze despre abuzurile sexuale cu minori, astfel încât să facă mai vizibile comportamentele abuzive, dar în același timp să respecte demnitatea victimei. În urma acestor webinarii, va fi realizat un ghid media care va cuprinde atât surse pentru documentare, cât și un set de reguli și principii de bază și exemple de bune practici.

  • Primul webinar are loc de la ora 18:30 şi are o durată de aproximativ 50 de minute. Webinar susţinut de: Cristi Danileţ, judecător şi Mihaela Voicu, specialist protecţia copilului în cadrul Fundaţiei World Vision România. Link zoom pentru webinar: https://worldvision.zoom.com/j/97433974535. Tema webinarului – Aspecte juridice: Ce este, conform Codului Penal, violenţa sexuală asupra minorilor; Cum să ținem cont în relatare de protejarea copilului, protecţia datelor și dreptul la imagine al victimei?

– Cultură

* Muzeul Naţional al Literaturii Române sărbătorește francofonia și valorile europene pe care aceasta le reflectă – pacea, democrația și drepturile omului, diversitatea culturală și solidaritatea – , la sediul expoziției de bază a muzeului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în intervalul orar 12:00 – 17:00, prin tururi ghidate în limba franceză. Partener media: Radio România Cultural. Din program:

  • Începând cu ora 17:00, au loc lecturi publice de poezie susţinute de Magda Cârneci, Ioana Crăciunescu şi Bogdan Ghiu şi un recital susţinut de Marius Bodochi. Evenimentul, moderat de Iuliana Miu, va fi acompaniat muzical de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, solist al Filarmonicii ‘George Enescu’ şi profesor la catedra de flaut din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Evenimentul va fi deschis de Excelenţa Sa Laurence Auer, Ambasadoarea Franţei în România, şi de prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul MNLR

* Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează o nouă ediţie a mini-Cafenelei critice on-line, invitata episodului 217 fiind Nina Corcinschi, critic și istoric literar, profesoară la Universitatea de Stat din Moldova și directoare a Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Chișinău – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. Partener media: Radio România Cultural

* Caracal: Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2023 la ediția a XI-a, intitulată „The Fiddler on the Roof” – un titlul care face referire atât la repertoriul atent ales, cât și la instrumentele de coarde prezente în turneu, dintre care chiar două viori Stradivarius. Creat din dorința de a atrage atenția asupra arhitecturii de patrimoniu și a clădirilor excepționale din România, turneul SoNoRo Conac ne va purta și de această dată în istoria a opt clădiri importante din țara noastră, muzica fiind liantul dintre trecut și viitor. Turneul se va desfășura în două părți: 19-21 martie și 22-27 iunie.Concertele celei de-a XI-a ediții SoNoRo Conac vor fi susținute de muzicienii Tatiana Samouil (vioară), Aylen Pritchin (vioară), Alexandra Tîrșu (vioară), Kirill Troussov (vioară) și Răzvan Popovici (violă). Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din programul zilei:

  • Pe 20 martie, de la ora 19:00, concertul va avea loc la Teatrul Național Caracal, județul Olt

* Iași: Tineri interpreţi, studenţi ai Universităţii Naţionale de Arte George Enescu din Iaşi, alături de studenţi ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova şi Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susţine un concert în cadrul primei ediţii a turneului Youth International Musical Performance Meeting. Aflaţi într-un proiect din cadrul Programului Erasmus+, călătoria lor începe la Iaşi, luni, 20 martie, la universitatea gazdă, recitalurile continuând apoi în Bucureşti, Braşov, Padova, Roma şi Palermo. Studenţii au deja un parcurs muzical frumos, încununat cu distincţii atât naţionale, cât şi internaţionale. Lucrările incluse în programme sunt semnate J. S. Bach, Fr. Chopin, F. Liszt, S. Rahmaninov sau C. Debussy

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă privind organizarea celui de al doilea festival de muzică uşoară „NyArON Szereda” la care participă primarul municipiului, Korodi Attila, şi viceprimarul Sogor Eniko – ora 11:00, la Cafeneaua Petofi Kavehaz, Piaţa Majlath Gusztav Karoly nr. 2

* Oradea: Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Editura Ratio et Revelatio, organizează, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” (str. Iosif Vulcan nr. 16), de la ora 17:00, lansarea cărții „Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară”, scrisă de Adalbert Rosinger, Ed. Ratio et Revelatio, Oradea, 2022. Ediția este îngrijită de Raluca Lazarovici Vereș, fiind un dialog, peste decenii, al autorului, orădean la origine, cu fiica sa, Veronica Rozemberg (Rosinger)

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 20-24 martie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile. Din program:

  • Cenaclul „Armonii Argeșene”, de la ora 13:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Lansarea cărții cu titlul „Ora cinci și șapte minute”, de la ora 17:07, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Râmnicu Vâlcea: Proiectul expoziţional ASTRA 160 iniţiat de Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu va fi prezentat publicului vâlcean în cadrul Muzeului Judeţean ‘Aurelian Sacerdoţeanu’ Vâlcea, pe parcursul a şase săptămâni. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 20 martie, la ora 14:00, în sala rezervată organizării expoziţiilor temporare, eveniment care va prilejui întâlnirea publicului cu reprezentanţii instituţiilor organizatoare şi a invitaţilor. Expoziţia va rămâne deschisă pentru vizitare în perioada 20 martie – 30 aprilie, de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00. Expoziţia este curatoriată de dr. Bogdan Andriescu, iar albumul care însoţeşte expoziţia reflectă istoria şi moştenirea culturală ale uneia dintre cele mai vechi biblioteci publice din România

* Timișoara: Programul lunii martie la TM2023 include expoziții, spectacole de teatru, tururi ghidate, recitaluri de poezie, ateliere și concerte simfonice. În ceea ce privește artele spectacolului, în luna martie vor avea loc nouă spectacole de teatru:

  • Orașul Paralel: Iosefin – Martin (ruta albastră) – 20 martie, orele 15:00 și 17:00, cartierul Iosefin
  • Orașul Paralel: Iosefin – Viki (ruta roz) – 20 martie 2023, orele 15:00 și 17:00, cartierul Iosefin
  • Zambara Kabarett – 20 martie, orele 19:00, teatrul Basca

* Timişoara: Opera timișoreană marchează Ziua Internațională a Francofoniei (20 mar.), prin organizarea evenimentului „Cânt și cuvânt în muzica franceză” – ora 19:00, la sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara

* Muntenegru: Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’ Craiova participă luni, 20 martie, la Biblioteca Municipală ‘Radosav Ljumovic’ din Podgorica, la un eveniment cultural ce marchează împlinirea a 30 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, eveniment ce face parte din seria manifestărilor intitulate ‘#România30AniFrancofonie, în Muntenegru’. Momentul va marca, de asemenea, şi împlinirea unui an de la inaugurarea primului Punct de Informare Culturală despre România, din Muntenegru, prin donaţia de carte şi echipamente IT, făcută de Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’, din Craiova

  • În cadrul aceluiaşi eveniment va avea loc şi premierea elevilor participanţi la concursul naţional interşcolar între elevii din Muntenegru, pe tema ‘Rolul lui Brâncuşi în dezvoltarea sculpturii moderne’, organizat de Ambasada României în Muntenegru, Consulatul Onorific al României în Muntenegru, în parteneriat cu Ambasada Franţei la Podgorica, Biblioteca Muncipală din Podgorica, Institutul Cultural Francez şi Şcoala Franceză Europeană din Podgorica
  • Ceremonia de premiere va fi urmată de o recepţie la care vor participa reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate în proiect, pentru a marca buna cooperare dintre România, Franţa şi Muntenegru

– Sport

* Meciurile din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal:

  • FC U Craiova 1948 – CS Mioveni – ora 18:00, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” – Craiova
  • FC Universitatea Cluj – FC Argeş – ora 21:00, la Cluj Arena – Cluj-Napoca

* Timişoara: Are loc un meci din Grupa 1-10 a Ligii Naţionale de baschet masculin – etapa a 24-a: SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara – BC CSU Sibiu – ora 19:00, la Sala „Constantin Jude”

* Deva: Se desfăşoară semifinalele Cupei României la futsal – la Sala Sporturilor

  • CS United Galaţi – ACS Kereszthegy Remetea – ora 16:30
  • ACS West Deva – ACS Autobergamo Deva – ora 19:00

– S-a întâmplat într-o zi de 20 martie

* Acum 152 de ani (1871) a avut loc şedinţa de constituire a Societăţii Academice Literare „România Jună” din Viena. Societatea Academică Literară „România Jună” din Viena a fost una dintre cele mai importante organizaţii ale studenţilor români din capitala imperiului Austro-Ungar. Preşedinte al societăţii a fost ales Ioan Slavici, iar bibliotecar, poetul Mihai Eminescu. Între membrii de seamă ai României June s-au numărat Titu Maiorescu, Virgil Oniţiu, Vasile Goldiş ş.a.

* Cu 144 de ani în urmă (1879) intra în vigoare, în România, Convenţia poştală universală, încheiată la Paris, la 1.VI.1878, de Congresul poştal internaţional (20.III/1.IV)

* Acum 58 de ani (1965) România devenea membră a Organizaţiei Interguvernamentale pentru Navigaţie Maritimă, organizaţie specializată a ONU (creată la 17.III.1959), cu sediul la Londra. În cadrul acestei agenții specializate denumite în prezent Organizația Maritimă Internațională, România este parte la toate convențiile internaționale majore privind siguranța navigației, prevenirea poluării și facilitarea traficului maritim internațional

* Acum 34 de ani (1989), între 20 şi 22 martie, a fost întocmită şi semnată Convenţia de la Basel (Elveţia) privind controlul deşeurilor periculoase peste frontiere şi eliminarea lor. Adoptată la Conferinţa internaţională asupra deşeurilor toxice din martie 1988, aceasta a fost ratificată la 5.V.1992. România a aderat la Convenţie prin Legea nr. 6 din 25 ianuarie 1991

* Cu 28 de ani în urmă (1995) a avut loc atentatul terorist de la metroul din Tokyo, organizat de secta Aum, soldat cu 12 morţi şi peste 5.500 de persoane intoxicate cu gaz sarin, fiind primul atentat terorist cu armă chimică înregistrat în lume

* În urmă cu 23 de ani (2000) a fost inaugurat, la Institutul Clinic Fundeni, primul Centru de transplant medular din România. Centrul de Hematologie și Transplant Medular (CHTM) din București este cea mai veche și cea mai mare unitate medicală cu acest profil din România. Este alcătuit din trei departamente care s-au înființat pe rând: Clinica de Hematologie, Departamentul de laboratoare proprii de înaltă specializare și Unitatea de transplant medular

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de când aviaţia americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George W. Bush, la adresa lui Saddam Hussein. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat (la ora locală 4:50) declanşarea Războiului din Irak. Două rachete subsonice de tip Tomahawk au fost lansate de pe nava USS Bunker Hill cu destinaţia Bagdad. Războiul a fost declanşat sub pretextul că Irakul ar deţine arme de distrugere în masă. Liderul irakian Saddam Hussein a fost capturat în decembrie 2006 şi spânzurat câteva zile mai târziu. Timp de aproape nouă ani, cât a durat războiul, peste o sută de mii de oameni şi-au pierdut viaţa de ambele părţi ale baricadei, printre care şi trei români, în timp ce numărul răniţilor a depăşit pragul de două sute de mii de oameni

* Cu 13 ani în urmă (2010), înainte de miezul nopţii, a început erupţia vulcanului Eyjafjallajökull din Islanda. Apropierea erupţiei vulcanice a fost semnalată de câteva cutremure mai slabe, care au avut epicentrul sub vulcan la o adâncime de aproximativ 10 km. Pe 14 aprilie 2010, Eyjafjallajökull a erupt din nou, de data acesta din craterul gheţarului, cauzând inundaţii şi ducând la evacuarea a 800 de oameni. Erupţia a aruncat cenuşa vulcanică la câţiva kilometri în atmosferă, ceea ce a dus la perturbarea şi în final la suspendarea traficului aerian european

Aniversări – Comemorări

– Sf. Iosif, soţul Sf. Fecioare Maria (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1820: S-a născut Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866); participant activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova; la 5/17.I.1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24.I/5.II.1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două Ţări Române; ca domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea uniunii personale (de la 1859) de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române, prin realizarea unităţii constituţionale şi administrative, care s-a finalizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu un singur Guvern (22.I/3.II.1862) şi un singur Parlament (24.I/5.II/1862); sub domnia sa s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic şi cultural; guvernarea sa a întâmpinat, însă, o puternică opoziţie din partea conservatorilor şi a liberalilor radicali, care au organizat un complot şi l-au silit să abdice (11/23.II.1866); exilat, Cuza îşi va petrece restul vieţii dincolo de hotarele ţării; membru de onoare post mortem al Academiei Române (din 2018) (m. 1873, la Heidelberg, Germania)

– 1831: S-a născut Theodor Aman, pictor şi grafician, pedagog; unul dintre creatorii şcolii româneşti de pictură şi cofondator, alături de Gheorghe Tăttărescu, al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti (1863), al cărei prim director a fost; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (m. 1891)

– 1847: S-a născut Gavriil Musicescu, compozitor, pedagog şi dirijor; unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esenţa comorilor folclorului românesc (m. 1903)

– 1857: S-a născut Ioan Paul, profesor de estetică la Universitatea din Cluj, prozator din gruparea „Vieţii româneşti” (m. 1926)

– 1872: S-a născut I. Botez (prenumele la naştere: Ioan Iancu), istoric literar şi comparatist (pionier al cercetării româneşti în domeniul literaturii şi civilizaţiei engleze); frate cu Corneliu Botez (amândoi, colaboratori ai lingvistului Alexandru Philippide la „Dicţionarul limbii române”); membru fondator, împreună cu Constantin Stere şi Garabet Ibrăileanu, al revistei „Viaţa românească” (1906); om politic liberal (deputat şi senator) (m. 1947)

– 1877, 20.III/1.IV: S-a născut Radu R. Rosetti, general şi istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români; membru titular al Academiei Române din 1934 (m. 1949)

– 1881, 20.III/1.IV: S-a născut Octavian Goga, poet, publicist şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1919 (m. 1938). NOTĂ: Mai multe surse, printre care „Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-1999” şi http://www.istoria.md/articol/519/Octavian_Goga_biografie, menţionează ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 1 aprilie 1881

– 1886: S-a născut George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1937)

– 1898: S-a născut Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător, eseist şi profesor; renumit orientalist şi elenist; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1964) – 125 de ani

– 1901: S-a născut Ştefan Paşca, lingvist şi filolog; studii de onomastică şi de literatură română veche; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1957)

– 1906: A murit Vasile Pogor, poet şi traducător (a oferit cititorilor tălmăciri variate, de la scrieri ale antichităţii până la modernii Baudelaire, Poe sau Bret Harte); întemeietor, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp şi Theodor Rosetti, al Societăţii „Junimea” (n. 1834). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca an al naşterii 1833

– 1911: S-a născut violonistul şi pedagogul George Manoliu (m. 1997)

– 1915: S-a născut Constantin Palade, compozitor şi dirijor de cor (m. 1974)

– 1923: A murit istoricul Dimitrie Onciul, considerat creatorul şcolii critice în istoriografia română; întemeietorul (1922) şi primul preşedinte al Comisiei Consultative Heraldice; conducător al Arhivelor Statului din Bucureşti (1900-1923); membru titular al Academiei Române din 1905, preşedinte al acestui for (1920-1923) (n. 1856) – 100 de ani

– 1927: S-a născut Octavian Barbosa, istoric și critic de artă, eseist; autorul primului „Dicționar al artiștilor români contemporani” (1976) (m. 2017)

– 1929: S-a născut Grigore Brâncuș, lingvist, filolog, dialectolog și profesor; are contribuţii ştiinţifice deosebite în istoria limbii române, lingvistică balcanică şi filologie, dezvoltând o serie de cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române; membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2022)

– 1943: A murit Ioan Ciurea, medic veterinar şi parazitolog; se numără printre primii care au aplicat metoda experimentală în parazitologie; membru corespondent al Academiei Române din 1927 (n. 1878) – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al morții 1944

– 1949: S-a născut arhitecta Anca Petrescu, cea care a proiectat „Casa Republicii” (actualmente Palatul Parlamentului) din Bucureşti, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume (ca suprafaţă) (m. 2013)

– 1952: S-a născut pictorul şi profesorul Marcel Bunea

– 1954: S-a născut pictorul Dan Palade

– 1959: S-a născut soprana Felicia Filip, numită de presa internaţională „noua regină a Traviatei”; în prezent, director al Operei Comice pentru Copii

– 1965: A murit Dariu Pop, compozitor, dirijor de cor, folclorist, profesor şi ziarist; din 1919, ca inspector şcolar la Satu Mare a contribuit la organizarea învăţământului românesc din judeţ, la editarea de manuale şi la construirea de noi şcoli (peste 130) (n. 1887)

– 1967: A murit Mihai Tican-Rumano (numele la naştere: Mihai Tican), scriitor şi explorator; copil sărac, părăseşte ţara la 13 ani şi călătoreşte neîncetat în Africa, cele două Americi, Australia, Noua Zeelandă, Antile; între anii 1924 şi 1929 se stabileşte în Spania, unde va debuta cu mai multe volume cu tematică exotică, traduse ulterior şi în română; Tican-Rumano cultivă exotismul, pitorescul şi senzaţionalul în memorialistica românească (n. 1895). NOTĂ: Micul dicţionar enciclopedic (2005) dă ca an al naşterii 1893

– 1975: A murit Tiberiu Vornic, prozator, dramaturg, traducător şi publicist de notorietate în perioada interbelică (n. 1900)

– 1991: A murit tenorul Dimitrie Onofrei; s-a stabilit la Chicago, unde s-a dedicat carierei pedagogice (n. 1897)

– 1992: A murit fizicianul Valeriu Novacu; contribuţii teoretice în fizica particulelor elementare; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1909)

– 1996: A murit poetul Ioanid Romanescu (n. 1937)

– 2002: A murit George Macovescu, scriitor, ziarist şi diplomat; ministru al afacerilor externe (1972-1978) (n. 1913)

– 2003: A murit pictorul Gheorghe Şaru (n. 1920) – 20 ani

– 2003: A murit compozitorul Nicolae Beloiu (n. 1927) – 20 ani

– 2010, 20/21: A murit Vasile Herman, compozitor şi profesor (n. 1929)

– 2011: A murit actorul Ioan Strugari (n. 1981)

– 2016: S-a născut sculptorul Wilhelm Demeter; autor de lucrări monumentale, dispuse de-a lungul litoralului românesc (una din ele fiind al „Obeliscul” din Costineşti) (n. 1936)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Forumul de securitate și apărare al UE (20 – 21 mar.)

– Bruxelles: Conferinţă internaţională a donatorilor, pentru a mobiliza fonduri destinate populaţiilor afectate de seismul devastator care a lovit pe 6 februarie Turcia şi Siria. Conferinţa donatorilor este organizată de Comisia Europeană şi de Suedia, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, în coordonare cu autorităţile turce și va fi deschisă statelor membre ale UE, ţărilor vecine şi partenere, membrilor G20, exceptând Rusia, celor şase ţări membre ale Consiliului de Cooperare din Golf, ONU, organizaţiilor internaţionale, umanitare, precum şi instituţiilor financiare internaţionale şi europene

– Bruxelles: Declarație introductivă a lui Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, în calitatea sa de președinte CERS, la o audiere în fața Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) a Parlamentului European

– Budapesta: În perioada 20-23 martie, Reprezentantul special al secretarului general al Consiliului Europei pentru Migranţi şi Refugiaţi, Leyla Kayacik, realizează o misiune în Ungaria pe tema persoanelor vulnerabile provenite din Ucraina

– Strasbourg: În perioada 20-24 martie, în sesiune plenară, Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) examinează rapoartele privind măsurile pentru prevenirea corupţiei, integritate şi întărirea legislaţiei în guvernele centrale din Azerbaidjan şi Portugalia. De asemenea vor fi analizate rapoartele privind prevenirea corupţiei în sistemele legislative şi judiciare din Armenia, Bosnia şi Herzegovina, Cehia, Danemarca, Ungaria, Republica Moldova, Monaco, Polonia şi Ucraina

– Londra: Tom Mutton, director al unității de monedă digitală a băncii centrale (CBDC) de la Banca Angliei, ține un discurs introductiv la un webinar găzduit în comun de Innovate Finance și UK Finance despre lira digitală: consultare privind o monedă digitală a băncii centrale din Regatul Unit

– Budapesta: Urmează să aibă loc un vot în Parlamentul Ungariei privind aderarea Finlandei și Suediei la NATO

– Moscova: Preşedinţii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin, respectiv Xi Jinping, vor participa la un prânz informal

– Casablanca, Maroc: Vizita Reginei Maxima a Țărilor de Jos (20 – 22 mar.)

– Moscova: Discursul președintelui Vladimir Putin la cea de-a doua conferință internațională Rusia-Africa

– Moscova: Întâlnire între președintele Vladimir Putin și principalii oficiali ai Ministerului de Interne

– India: Vizita prim-ministrului japonez Fumio Kishida (20 – 21 mar.)

– Madrid: Vizita membrilor Comisiei de anchetă a Parlamentului European (PEGA) cu privire la spionaj prin intermediul software-ului Pegasus (20 – 21 mar.)

– Londra: Conferința Internațională a Miniștrilor Justiției pentru a sprijini activitatea Curții Penale Internaționale (CPI) în Ucraina

– Moscova: Vizita șefului diplomației armene, Ararat Mirzoyan

– Geneva: Conferința de presă a raportorului special privind situația drepturilor omului în Birmania

– Baza Aeriană Basa, Filipine: Ceremonia americano-filipineză de inaugurare a lucrărilor de renovare a pistelor bazei aeriene

– Bangkok, Thailanda: Posibilă dizolvare a Parlamentului

– Washington: Conferință de presă susținută de secretarul de stat american Antony Blinken despre raportul anual privind drepturile omului în lume

– Bamako, Mali: Șeful juntei prezintă proiectul de Constituție

– Panama: Reuniunea Ministerială a Dialogului Economic și de Sănătate al Americilor

– Johannesburg, Africa de Sud: Partidul de opoziţie EFF a făcut apel la grevă la nivel naţional din cauza crizei energetice şi cere demisia preşedintelui Cyril Ramaphosa

– Nairobi, Kenya: Manifestaţie organizată de opoziţie împotriva creşterii costurilor de subzistenţă

– Conakry, R. Guineea: Fostul şef al guvernului, Kassory Fofana, şi alţi doi miniştri sunt judecaţi pentru delapidare (20 – 22 mar.)

– Moscova: Audiere în procesul opozantului rus Vladimir Kara-Murza

– Tunisia: Manifestări prilejuite de Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1956)

– Astana: Conferință de presă a OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa privind alegerile parlamentare din Kazahstan

– Copenhaga: Președinții COP27 și COP28 conduc o reuniune ministerială de două zile pentru a evalua acțiunile și progresul în ceea ce privește angajamentele privind clima (20 – 21 mar.)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Sudanul

– Atena: Audierea foștilor miniștri ai transporturilor de către Parlament cu privire la siguranța trenurilor după accidentul feroviar

– Jerada, Maroc: Verdict în procesul tânărului activist Amal El Ayadi (20 – 21 mar.)

– Moscova: Expirarea acordului privind exportul cerealelor ucrainene

– Interlaken, Elveția: Conferință de presă IPCC – Intergovernmental Panel on Climate Change pentru prezentarea ultimei părți a celui de-al șaselea raport de evaluare

– Frankfurt: Prima listare a grupului de armament Rheinmetall în indicele Dax al celor mai importante acțiuni de la Bursa de Valori din Frankfurt

– Baghdad, Irak: Sunt marcați 20 de ani de la începerea ofensivei Statelor Unite și a aliaților săi împotriva Irakului

– Franța: Examene de specialitate Bacalaureat 2023 (20 – 22 mar.)

– Saitama, Japonia: Campionatele Mondiale de patinaj artistic (20 – 26 mar.)

– Spania: Ciclistul belgian Remco Evenepoel, campionul mondial en titre, va participa pentru prima oară în cariera sa la Turul Cataloniei, cursă din calendarul World Tour, programată între 20 şi 26 martie pe şoselele din nord-estul Spaniei

Aniversări – Comemorări

– 20 – 26.III: „Săptămâna Internațională a Educației Financiare” („Global Money Week”), lansată în 2012, este inițiată și coordonată de Child & Youth Finance International (CYFI) și implică organizarea de evenimente și diverse activități al căror scop este de a inspira copii și tinerii să învețe despre bani, economisire, despre posibilitățile de angajare și cum să devină antreprenori. Inițiat de CYFI în 2012, este acum organizat de Rețeaua OCDE Internațională pentru Educație Financiară (OCDE / INFE). Tema de anul acesta este „Planifică-ți banii, plantează-ți viitorul”. NOTĂ: În România, din 2022, este marcată la 11 aprilie „Ziua educației financiare”, sub coordonarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

– „Ziua Internaţională a Francofoniei”; marchează înfiinţarea, la 20 martie 1970, a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, astăzi Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF); se sărbătoreşte din 1998, în fiecare an, în toate ţările care au în comun folosirea limbii franceze ca limbă naţională oficială, de comunicaţie internaţională, de cultură sau de lucru (România a intrat în Mişcarea francofonă în anul 1991, cu statut de observator, iar în 1993 a devenit membru cu drepturi depline). NOTĂ: Pentru a susține și consolida diversitatea lingvistică și culturală în cadrul sistemului ONU, la 19 februarie 2010, Departamentul Informațiilor Publice al Organizației Națiunilor Unite a anunțat decizia de a sărbători o zi internațională pentru fiecare dintre cele șase limbi oficiale ale ONU: franceză (20 martie), chineză (20 aprilie) engleză (23 aprilie), spaniolă (23 aprilie), rusă (6 iunie) și arabă (18 decembrie)

– „Ziua Mondială a Povestirii” („World Storytelling Day”) celebrează, în fiecare an, în preajma echinocţiului de primăvară, arta povestirii orale; în acestă zi cât mai mulţi oameni încearcă să povestească şi să asculte poveşti în cât mai multe limbi şi în cât mai multe locuri. Originile marcării unei zile a povestitului se regăsesc în Suedia, când încă din 1991 se celebra, la 20 martie, „Alla berättares dag” („Ziua tuturor poveştilor”). Tema de anul acesta este: „Împreună putem”

– „Ziua Mondială a Sănătăţii Orale”, este marcată pentru a promova conştientizarea la nivel mondial a problemelor de sănătate orală. Ziua, celebrată pentru prima dată pe 12 septembrie 2008, a fost adoptată de Adunarea Generală a Federaţiei Dentare Internaţionale (FDI), pentru a marca aniversarea Conferinţei Internaţionale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu tema „Îngrijirile primare de sănătate” de la Alma Ata, Kazakhstan, desfăşurată între 6-12 septembrie 1978 (- 45 de ani). Ziua a fost aleasă şi în onoarea fondatorului FDI, medicul francez Charles Godon (n.12.IX.1854 – m.23.V.1923). Din motive practice, legate de posibilităţile de planificare şi de organizare a campaniilor, FDI a modificat, din 2013 ( – 10 ani), data la care se sărbătoreşte această zi, în loc de 12 septembrie fiind 20 martie

– „Ziua Internaţională a Astrologiei”, celebrată în ziua echinocţiului de primăvară, pentru a coincide cu începutul anului astrologic, atunci când Soarele intră în semnul tropical din Berbec; The Association for Astrological Networking (AFAN) a iniţiat această zi în 1993 (- 30 de ani), pentru a atrage atenţia mass-media asupra aspectelor pozitive ale astrologiei şi pentru a aduna fonduri pentru grupările care fac parte din AFAN

– „Ziua Internaţională fără Carne” („Journée Internationale sans viande”/”Meatout Day”) a fost lansată în 1985 de Asociaţia americană pentru drepturile animalelor, FARM, care militează pentru o alimentaţie fără produse de origine animală, din respect pentru animale, pentru conservarea planetei şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei

– „Ziua Internaţională a Fericirii”; a fost proclamată de Adunarea generală a ONU prin rezoluţia 66/281 din 12 iulie 2012, care cere celor 193 de ţări membre să celebreze această zi „în manieră potrivită, în special prin activităţi educative” şi să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor. Iniţiativa i-a aparţinut lui Jayme Illien, consilier în cadrul ONU şi membru al organizaţiei „Economişti pentru pace şi securitate”

– „Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret”, marcată pentru prima oară în anul 2001, la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale a Teatrului pentru Copii şi Tineret (ASSITEJ), organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1965

– Tunisia îşi proclamă independenţa de stat – 1956. Ziua naţională

– 43 î.H: S-a născut (la Sulmo, azi Sulmona, Italia) poetul Publius Ovidius Naso (cunoscut sub numele de Ovidiu), unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu; considerat de mulți autori drept „primul poet al spiritualităţii româneşti”, Ovidiu a surprins în versurile exilului său legendele, tradițiile, viața cotidiană şi culturală a zonei în care a trăit, făcând ca „Tristele” şi „Ponticele” să devină izvoare de referinţă pentru istoria Dobrogei antice (m. 17 d.Hr., la Tomis, azi Constanţa)

– 1727, 20/31: A murit Sir Isaac Newton, fizician, matematician şi astronom englez; a fundamentat mecanica clasică (newtoniană), enunţând cele trei principii ale dinamicii, precum şi mecanica cerească, prin descoperirea legii atracţiei universale (1687); a inventat telescopul (1687); în matematică a pus bazele calculului infinitezimal, în acelaşi timp şi independent de germanul Leibniz (n. 1642/1643)

– 1735: S-a născut Torbern Olof Bergman, chimist şi mineralog suedez; cunoscut pentru lucrarea sa din 1775 „Disertaţie despre Atracţiile Elective”, conţinând cele mai cuprinzătoare tabele despre afinitatea chimică publicate vreodată (m. 1784)

– 1770: S-a născut Johann Friedrich Hölderlin, poet, prozator, dramaturg german (m. 1843)

– 1809, 20.III/1.IV: S-a născut scriitorul rus Nikolai Gogol (m. 1852)

– 1828: S-a născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen; unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Alexander Lange Kielland, Bjornstjerne Bjornson şi Jonas Lie); considerat părintele teatrului modern european, unul dintre reprezentanții de seamă ai dramei de idei din literatura mondială (m. 1906) – 195 de ani

– 1890: S-a născut tenorul italian Beniamino Gigli (m. 1957)

– 1894: A murit Lajos Kossuth, om politic şi publicist ungar; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ungaria; guvernator general al acesteia după proclamarea statului naţional-unitar (1849); după înfrângerea revoluţiei a trăit în Turcia, Anglia şi Italia (n. 1802)

– 1904: S-a născut psihologul american Burrhus Frederic Skinner; contribuţii în teoria behaviorismului („cutia lui S”); lucrările sale au influenţat metodele de studiere a comportamentului uman (m. 1990)

– 1915: S-a născut pianistul rus Sviatoslav Richter (m. 1997)

– 1918: S-a născut compozitorul german Bernd-Aloys Zimmerman (m. 1970) – 105 ani

– 1920: S-a născut (la Cairo) romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (m. 2011)

– 1922: S-a născut Carl Reiner, unul dintre titanii comediei americane, actor, regizor, producător, scenarist și scriitor; colaborator al lui Mel Brooks; creator şi co-star al sitcomului clasic „The Dick Van Dyke Show” (m. 2020)

– 1923: S-a născut scriitorul german Ralph Giordano, supravieţuitor al Holocaustului, căruia i-a dedicat o bună parte a operei sale (m. 2014) – 100 de ani

– 1934: S-a născut scriitorul australian David Malouf

– 1934: S-a născut Peter Berling, actor, producător şi scriitor german (m. 2017)

– 1936: S-a născut muzicianul jamaican Lee „Scratch” Perry (m. 2021)

– 1940: S-a născut fotografa americană Mary Ellen Mark, cunoscută pentru fotojurnalism, portrete, fotografie documentară şi de publicitate (m. 2015)

– 1944: S-a născut biofizicianul german Erwin Neher, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1991, alături de Bert Sakmann

– 1946: A murit Henry Handel Richardson (Ethel Florence Lindesay Richardson), scriitoare australiană (n. 1870)

– 1950: S-a născut William Hurt, actor, regizor, producător și scenarist american (m. 2022)

– 1958: S-a născut actriţa americană de film Holly Hunter – 65 de ani

– 1993: A murit Polykarp Kusch, fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1955, împreună cu Willis Lamb, pentru că a determinat că momentul magnetic al electronului este mai mare decât valoarea teoretică, descoperire ce a condus la noi inovaţii în electrodinamica cuantică (n. 1911) – 30 de ani

– 2013: A murit James Herbert, scriitor britanic de romane horror (n. 1943) – 10 ani

– 2017: A murit miliardarul şi omul de afaceri american David Rockefeller; în 1973 a pus bazele grupului Comisia Trilaterală, cu scopul declarat de a intensifica relaţiile Americii de Nord cu Japonia şi Europa Occidentală. Averea sa a fost estimată în martie 2017, de revista Forbes, la 3,3 miliarde de dolari; a donat aproape 2 miliarde din averea sa de-a lungul vieţii; a pus bazele mai multor instituţii internaţionale şi asociaţii filantropice (n. 1915)

– 2020: A murit cântărețul și compozitorul de muzică country, actor și producător american Kenny Rogers (nume complet: Kenneth Donald Rogers); unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni din toate timpurile (n. 1938)