Context
Pe 20 martie 1828, în Skien, Norvegia, s-a născut Henrik Ibsen, scriitor și dramaturg recunoscut în toaă lumea. Ibsen a introdus la nivel european un stil de dramaturgie realistă, cu piese de teatru care ”radiografiau” societatea. În 1862 a fost exilat în Italia unde a scrie tragedia „Brand”. La diferență de șase ani, Ibsen călătorește în Germania, unde a scris opera „Hedda Gabler”. Abia în 1891 s-a întors în Norvegia, unde atunci a devenit foarte cunoscut. Trece la cele veșnice pe data de 23 mai 1906, în orașul Kristiania (în zilele noastre – Oslo).
Viața lui Ibsen
Ibsen s-a născut în orașul Skien, un oraș unde era dezvoltată producția lemnului. Se afla în sudul Norvegiei. Tatăl lui Ibsen a fost comerciant pănă în 1836, când dat faliment. Din această cauză, începând cu 1836, tatăl lui Ibsen s-a cufundat în depresie și dependență de acool. Pentru a putea supraviețui, familia lui Ibsen a amanentat toate lucrurile de valoare ale familiei. În momentul în care tânărul Henrik a împlinit vârsta de 15 ani, s-a mutat în orașul Grimstad, în provincia Aust-Agder. A devenit ucenic al unui farmacist și, în acest fel, a reușit să-și suporte singur cheltuielile, în timp ce și-a petrecut nopțile studiind pentru admiterea la facultate. În perioada de până la admiterea în facultate, și-a folosit timpul liber pentru a scrie piese de teatru.
În anul 1850, Ibsen s-a mutat în orașul Christiana pentru a intensifica pregătirea în vederea admiterii la Universitatea din Christiana. Prima piesă de teatru a fost „Catilina”, care a fost lansată tot în 1850, pe baza textelor latine pe care Ibsen le-a studiat pentru admiterea la facultate. Întrucât locuia în capitală, Christiania, Ibsen s-a împrietenit cu alți scriitori din mediile creative. Printre aceștia era și Ole Schulerud, care a plătit pentru publicarea piesel „Catilina”. Piesa nu a prins la public, dar acest lucru nu a schimbat destinul lui Ibsen, care a fost numit la vârsta de 23 ani director de producție și scenarist la un teatru din Bergen. Din această funcție, Ibsen a început să scrie piese, constant.
În 1857, Ibsen s-a întors la Kristiania pentru a lucra în cadrul altui teatru din capitală. Această experiență însă, contrar celei de la 23 de ani, s-a dovedit a fi obositoare pentru Ibsen, care a fost acuzat de colegi de neglijență. El reușește să scrie, cu toate acestea, piesa „Kjærlighedens Komedie” ( Love’s Comedy). Aceasta a avut premiera pe 31 decembrie 1862.
Exilul
Frustrările lui Ibsen l-au determinat să plece într-un exil auto-impus pentru a scrie, în Italia, începând cu 1864. Astfel, Ibsen va trăi 27 de ani în afara Norvegiei, revenind doar în vizite scurte, între 1874 și 1885. În Italia, Ibsen a scris piesa „Brand”, în 1866, o tragedie în cinci acte, despre alegerile care pot afecta ulterior viitorul unei persoane. Piesa a avut premiera în orașul Stockholm. Ibsen plecase în exil întrucât și-a imaginat faptul că „moartea” scrierilor sale va aduce și sfârșitul vocației pentru care luptase atât de mult.
Prin urmare, autorul a considerat că este nevoie de o perioadă de inspirație în afara hotarelor. Se căsătorește cu Suzannah Thoresen în 1858, iar relația dintre cei doi produce schimbări la nivelul comportamentului lui Ibsen, care devine mult mai responsabil. În timpul petrecut în Italia, Ibsen s-a bucurat de susținerea financiară din partea statului norvegian, care plătea studiile persoanelor interesate de culturile europene.
Piesa „Brandt” devine un real succes în Norvegia, unde numele lui Ibsen începe să fie cunoscut. Scrie imediat piesa „/Pɪər ˈɡɪnt”(Peer Gynt) care a reprezentat vârful succesului lui Ibsen în dramaturgie. Piesa a reușit să întreacă popularitatea lui „ Brandt” și l-a propulsat pe Ibsen ca scriitor important în panteonul internațional al dramaturgiei. La scurtă vreme după apariția piesei „Peer Gynt”, Ibsen a hotărât să înceteze, pentru o vreme, publicarea pieselor dramatico-lirice și începe să se axeze pe mesajele filozofice. Autorul lucrează la o piesă cu referințe la împăratul roman Iulian Apostatul, pe care o finalzează în 1873, cu titlul ” Kejser og Galilaeer” (Împărat și Galilean). Această nouă producție dramaturgică a avut o reprezentare în 10 acte, dar a fost prea greu de jucat pentru teatru în spectacol extins, astfel încât a rămas doar la stadiul de lectură populară. În 1877, Ibsen lansează o piesă în care critica subtil politica „Samfundets støtter” (Stâlpii Societății). Majoritatea criticilor consideră că până în anul 1879, când Ibsen și-a publicat piesa „Et dukkehjem” (O casă de păpuși), autorul și-a căutat vocea și stilul în arta dramaturgiei, pe un drum anevoios, cu urcușuri și coborâșuri.
Piesa „O casă de păpuși” se referă la povestea unui bancher, pe nume Torvald Helmer și a soției sale, Nora. Torvald își asumă rolul etic de tată și stâlp al familiei, în timp ce soția lui alege să fie cea care face pașii spre el, cu toate că aveau și trei copii. Soțul află de faptul că Nora a comis o fraudă prin care să obțină un împrumut, cu care să-și salveze viața. Acesta reacționează dur și o acuză pe Nora că dorește să distrugă reputația bună a familiei în societate. Nora ia copiii și pleacă trântind ușa, acesta fiind finalul piesei. Ibsen a fost acuzat că finalul încurajează comportament răuvoitor și neadecvat în societate.
Ulterior, în 1881, apare piesa „Gengangere” (Fantome), iar în 1882 „En folkefiende” (Dușmanul poporului), unde este vorba despre un ofițer medical al armatei, care descoperă că apa din oraș este poluată, moment în care dorește să raporteze acest lucru, dar nu este lăsat de superiori. În momentul în care el alege să vorbească, este declarat inamicul poporului. În 1884, iese piesa „Wild Duck” (Rața sălbatică). La începutul secolului al XX-lea, Ibsen se confruntă cu mai multe probleme de sănătate, care nu îl împiedică să publice piesele: „The Lady from the Sea” (1888), „Hedda Gabler” (1890), „Bygmester Solness” (1892); „The Master Builder”, „Lille Eyolf” (1894; Little Eyolf), „John Gabriel Borkman” (1896) și „Naar vi døde vaagner” (1899).
Pe 23 mai 1906, Ibsen trece la cele veșnice în urma unui infarct. Moștenirea lui Ibsen dăinuie prin lucrările sale, dăruite posterității. În epocă, publicul său aprecia că Ibsen trebuie pus alături de Fiodor Dostoievski, Friedrich Nietzsche și William Blake, datorită abordărilor și măreției artei sale dramatice. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Henrik-Ibsen/Later-plays-and-legacy
https://www.biography.com/writer/henrik-ibsen
https://www.theguardian.com/culture/ibsen
https://www.visitnorway.com/things-to-do/art-culture/literature/henrik-ibsen/
