Context
La 22 martie 1599 se naște în Antwerpen Anthony (Anthonis sau Antoon) van Dyck, cel care avea să devină cel mai important și cunoscut pictor de la Curtea Regală a Angliei. Stilul de pictură al lui Anthony Van Dyck este cunoscut ca fiind influențat de lucrările artiștilor Titian, Rubens și Van Balen. Câteva dintre picturile sale cunoscute: „Charles I” (1635), „Cruxificare” (1622), „Sfântul Francisc de Assisi în extaz” (1632), „Autoportret o gravură” (1630). Picturile lui Anthony Van Dyck au fost caracterizate prin eleganța lor și utilizarea culorilor. El a folosit, de asemenea, atribute simbolice în lucrările sale. Nivelul înalt și caracterul inovator al pânzelor sale au consolidat timp de două secole genul cunoscut sub numele de „portret aristocratic”.
Viața și cariera
Antoon van Dyck s-a născut pe 22 martie 1599 în Antwerpen (Belgia) și a fost fiul negustorului de țesături Frans van Dyck. El a fost al șaptelea copil din cei doisprezece copii ai familiei sale. A fost încurajat în artă de mama sa, care era o brodatoare foarte talentată și creativă. A părăsit școala și a început să studieze pictura cu pictorul baroc Hendrick van Balen, în 1609, unde tatăl său îl dăduse ucenic. Deja de la vârsta de paisprezece ani, van Dyck pictează portrete și autoportrete valoroase. În anul 1613 devine asistentul lui Rubens, care era cunoscut în toată Europa. Măiestria tehnicii tânărului artist este atât de mare, încât Rubens, vorbind despre compozițiile proiectate de el însuși, dar executate de asistenții săi, nu ezită să prezinte lucrările tânărului van Dyck ca fiind ale sale.
În anul 1618, numele „Antoon van Dyck” figurează în registrele „Ghildei” (breslei) pictorilor orașului Antwerpen/Anvers, cu mențiunea „maestru”. În perioada anilor 1618-1621 – în afara numeroaselor portrete – pictează și tablouri pe teme religioase sau mitologice, cum ar fi „Sfântul Ieronim” (1618), „Prinderea lui Iisus” (1620), „Samson și Dalila” (1620, temă asupra căreia va reveni în 1628), „Sylen beat” (1620). La invitația Contelui de Arundel și a vicontelui Purbeck, van Dyck merge la Londra în 1620. Acolo începe să execute portrete și are ocazia să admire tablourile lui Tiziano, care se găseau în colecțiile englezești. Începând cu anul 1620, regele Iacob I îi acordă o rentă anuală în valoare de 100 funzi.
În toamna anului 1621 pleacă în Italia, în octombrie ajunge la Genova, unde va locui la pictorul flamand Cornelius van Wael și va picta numeroase portrete ale patricienilor genovezi. În februarie 1622, van Dyck sosește la Roma, unde va rămâne vreme de doi ani, studiind operele maeștrilor italieni și umplându-și caietul de desen cu schițe, care îi vor servi mai târziu pentru compozițiile unora dintre pânzele sale. Elegant, puțin trufaș din fire, artistului îi plac veșmintele împodobite cu pene și lanțuri de aur. Italienii îl numesc „il pittore cavalieresco” (pictorul cavaler). În august 1622, vizitează pentru prima dată Veneția, urmează Torino, Mantua și apoi Milano. La începutul anului 1623 revine la Roma, trecând prin Bologna și Florența.
Timp de patru ani, între 1627 și 1631, rămâne în Antwerpen, unde realizează câteva picturi de altar, precum și portretele infantei Isabela a Spaniei și al Mariei de Medici.
În anul 1632, van Dyck se află pentru a doua oară la Londra, unde își pune talentul în slujba regelui Carol I Stuart, care îl va numi „„Prim-pictor în Serviciul Majestății Sale Regale””, acordându-i o rentă anuală în valoare de 200 funzi. În total, artistul va executa unsprezece portrete regale. În tabloul din 1635, plin de eleganță, Carol I este portretizat la marginea pădurii, într-o atitudine demnă, îmbrăcat în catifea și satin, cu o pălărie neagră mare. Van Dyck reduce ponderea culorii, pe pânza groasă, grunduită așterne un prim strat de bază, după care întinde două-trei straturi de culoare, folosind cel mai adesea ulei de in. Pentru a lega tonurile de albastru, folosește gălbenuș de ou amestecat cu lapis-lazuli, din azurit sau smalț. La curtea regală duce o viață opulentă și libertină, ca și cea a clienților și protectorilor săi. Regele Charles I al Angliei a fost un adept ardent și colecționar de artă. În 1632, Anthony Van Dyck a pictat-o pe sora regelui, regina Elisabeta a Boemiei. În același an, s-a întors la Londra și a fost luat sub curte și a primit statutul de cavaler împreună cu a fi numit „principal principal Paynter în obișnuința Majestăților lor” în iulie 1632.
El a fost bine plătit pentru creațiile sale de pictură și a devenit curând. popular în Anglia cu numeroasele sale tablouri ale regelui, reginei și copiilor lor. Multe dintre tablourile create în această perioadă sunt ale familiei regale, curtea, el însuși și amanta sa, Margaret Lemon. În Anglia, el și-a perfecționat stilul său de picture, combinând o abordare relaxată și relaxată cu autoritatea. Acest stil va deveni popular spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Anthony van Dyck a fost cunoscut pentru cum combina formalul cu informalul în portretele sale.
Tablourile care au avut subiecți englezi păreau mai rigide în comparație cu portretizările sale făcute în Italia. Utilizarea de atribute simbolice și încorporarea mitologiei în opera sa sunt, de asemenea, caracteristici ale stilului său. În 1634, a revenit la Anvers pentru o perioadă scurtă, numai pentru a se întoarce în Anglia după un an. În timp ce se afla la Anvers, i s-a conferit titlul de decan onorific de către breasla artiștilor din Antwerpen.
S-a bucurat de o viață confortabilă în Anglia și a avut angajați care să-l susțină în activitatea sa. În septembrie 1640, el a părăsit Anglia pentru Anvers cu speranța de a lua locul lui Peter Paul Rubens, care murise în mai 1640. Nereușind, s-a întors în Anglia în noiembrie 1641. În anul 1639 van Dyck se căsătorește cu Mary Ruthven, o doamnă din suita reginei Henrietta-Maria. După doi ani petrecuți la Antwerpen și Paris, pictorul se întoarce la Londra. Influența exercitată de van Dyck asupra picturii engleze a secolului al XVIII-lea va fi foarte mare, mai ales în cazul lui Josuah Reynolds și – mai ales – Thomas Gainsborough. Portretele pictate de Gainsborough – foarte rafinate și atente în redarea realității – vor face din el un pictor al elitei societății.
În Franța, Maurice Quentin de La Tour și Jean-Honoré Fragonard aprofundează aspectul psihologic al portretului și îi impun o mai mare libertate. În Spania, Francisco de Goya va picta portrete care oglindesc adevărata natură umană care frapează prin forța lor chiar și după două secole.
Lucrări
Cel mai neobișnuit portret realizat de pictorul flamand este „Triplul portret al lui Charles I” (c. 1635). Lucrarea a fost comandată de rege pentru a servi drept model la realizarea unui bust de către sculptorul italian Gianlorenzo Bernini. Regele este reprezentat din față, din profil și din semi-profil și poartă trei haine de culori diferite, contrastante (albastru, roșu și auriu), conferind întregii scene o notă bizară pentru vremea aceea. În schimbul bustului realizat, Bernini a primit un inel cu diamant de la Charles I. Lucrarea lui van Dyck a rămas în proprietatea sculptorului și a descendenților lui până în 1802, când dealer-ul englez Willian Buchanan a cumpărat-o și a adus-o în Anglia, fiind achiziționată de Casa Regală.
Și mai captivantă este povestea portretului Henriettei Maria, soția lui Charles I, pictat de van Dyck în jurul anului 1639. Aproape 300 de ani, acest portret a fost „acoperit” de un alt portret al Henriettei. În 2012, casa de licitație Christie’s oferea spre vânzare copia unui portret al Henriettei Maria, „după van Dyck”; lucrarea a fost achiziționată prin telefon de art dealer-ul britanic de renume internațional Philip Mould cu suma de 8.750 de lire sterline. Ulterior, sub copia după van Dyck s-a găsit un original de Antoon van Dyck, cunoscut doar prin intermediul a șapte replici. O radiografie a lucrării a confirmat că sub lucrare exista un alt portret al Henriettei.
Au fost necesare numeroase analize de laborator, peste 400 de ore de restaurare. Costurile procesului de restaurare au ajuns la 20.000 de lire sterline. Conform artprice.com, din anii ’90 până în prezent lucrările realizate de van Dyck au fost vândute în licitații la prețuri situate între câteva sute de mii de euro și milioane de euro (în funcție de complexitatea lucrării și a personajelor reprezentate), în timp ce o lucrare realizată în atelierul lui van Dyck, ar putea ajunge până la 300.000 de lire sterline.
Chemat să facă o expertiză a lucrării, dr. Christopher Brown, director al Ashmolean Museum din Oxford și expert în opera lui van Dyck, a atribuit lucrarea artistului flamand. În prezent, lucrarea se află în Banqueting House, din Londra, fosta reședință a Reginei Henrietta Maria. În anul 1641 se îmbolnăvește grav. Pe 4 decembrie al acestui an, artistul își scrie testamentul și cinci zile mai târziu încetează din viață. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendarul Rador
https://www.britannica.com/summary/Anthony-Van-Dyck
https://ro.celeb-true.com/anthony-dyck-flemish-baroque-painter-well-known-works-during-century
