Guvernul Ungariei este supus unei presiuni enorme pentru a renunţa la protecţia comunităţii maghiare din Transcarpatia, dar acest lucru nu se va întâmpla sub nicio formă – a declarat marţi, la Bruxelles, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó. Şeful diplomaţiei ungare a adăugat: convocarea reuniunii Comitetului NATO-Ucraina la nivel ministerial în ciuda opoziţiei Ungariei prejudiciază unitatea NATO, iar Ungaria nu va susţine niciun demers semnificativ în direcţia integrării Ucrainei, până când drepturile comunităţii naţionale maghiare din Transcarpatia nu vor fi restabilite. Potrivit unui comunicat al Ministerului ungar de Externe, Péter Szijjártó a declarat că a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a confirmat că Ungaria este un aliat de încredere care contribuie la forţa Alianţei Nord-Atlantice. „Ungaria contribuie la securitatea comunităţii europene şi transatlantice, este un aliat de încredere al NATO. Cu toate acestea, noi considerăm NATO drept o comunitate de valori (…) De aceea, considerăm important ca apropierea de NATO să fie permisă doar ţărilor care respectă drepturile comunităţilor naţionale” – a afirmat Péter Szijjártó. „Din păcate, nu este cazul Ucrainei de astăzi. Evident, situaţia nu este nouă. Începând cu anul 2015, drepturile comunităţilor naţionale, inclusiv ale comunităţii naţionale maghiare, au fost, practic, reduse încontinuu” – a adăugat ministrul ungar de externe. Péter Szijjártó a reamintit că acesta a fost motivul pentru care, în ultimii ani, Guvernul ungar a blocat de fiecare dată convocarea Comitetului NATO-Ucraina la nivel ministerial, astfel încât această reuniune nici nu a avut loc până în prezent. Şeful diplomaţiei de la Budapesta a subliniat: cu toată că, pe plan internaţional, se exercită o mare presiune pentru ca Ungaria să renunţe la protecţia comunităţii naţionale maghiare din Transcarpatia, secretarul general al NATO a dat dovadă de înţelegere în această chestiune şi a luat în serios preocuparea Ungariei. „Secretarul general a declarat însă că, din diverse motive pe care nu eu le voi detalia, va convoca reuniunea Comitetului NATO-Ucraina la nivel ministerial în timpul Consiliului Miniştrilor de Externe din 4 aprilie, în ciuda opoziţiei Ungariei, în ciuda faptului că noi credem că această reuniune ar putea fi convocată doar dacă există un acord unanim” – a spus Péter Szijjártó. „Această decizie prejudiciază unitatea NATO şi procedurile referitoare la consens, dar nu putem decât să luăm act de decizia secretarului general” – a mai afirmat ministrul ungar de externe. Péter Szijjártó a adăugat: Stoltenberg a promis că, în cadrul acestei reuniuni, va acorda spaţiu problemelor ridicate cu privire la protecţia minorităţilor. Péter Szijjártó a precizat: „ne vom menţine, bineînţeles, poziţia noastră iniţială şi aş dori să spun clar că nu vom susţine niciun demers semnificativ în direcţia integrării Ucrainei în NATO sau Uniunea Europeană până când drepturile comunităţii naţionale maghiare din Ucraina nu vor fi restabilite.” „Indiferent cât de mare va fi presiunea, nu vom renunţa la protecţia maghiarilor din Transcarpatia, vom continua să-i sprijinim pe maghiarii din Transcarpatia” – a accentuat ministrul ungar. În ceea ce priveşte rolul Ungariei în NATO, Péter Szijjártó a declarat: Guvernul ungar este pentru creşterea puterii militare de apărare, iar Ungaria va îndeplini în curând cerinţa de a aloca 2% din produsul intern brut pentru cheltuieli de apărare, din care 20% sunt destinate dezvoltării armatei./ademeny/denisse
(MTI – 22 martie)