Calendarul evenimentelor, 23 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Belgia: Preşedintele Kalus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles – ora 12:30 (ora României)

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

* Conferinţă de presă prilejuită de lansarea în România a aplicaţiei de educaţie parentală Bebbo, eveniment organizat de Senat şi Reprezentanţa UNICEF în România; participă preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, directorul executiv al Centrului Step by Step, Carmen Lică‚ şi reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti – ora 10:00, la Senat, Salonul Alb

* Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Nicoleta Pauliuc, are o întrevedere cu o delegație a Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), condusă de Gen. lt. (Ret.) Scott Kindsvater – ora 10:00, la Sala 9, Parter, Corp B3

– Camera Deputaților

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – Deschiderea Parlamentului pentru TINEri – Corp B4, Etaj 3, Cam. 3150
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru afaceri europene – studiu

– Guvern

* Republica Moldova: Premierul Nicolae-Ionel Ciucă va efectua o vizită de lucru la Chișinău:

  • ora 9:30 – întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu
  • ora 10:42 – întâmpinarea premierului României, Nicolae Ciucă, de către prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, la sediul Guvernului Republicii Moldova
  • ora 10:45 – convorbiri tete-a-tete cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean
  • ora 11:00 – întrevederea în plen a celor două delegaţii
  • ora 11:50 – conferinţă comună de presă a celor doi premieri – conferinţa de presă va fi transmisă în direct pe platformele Facebook şi Youtube ale Guvernului şi pe canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria
  • ora 12:30 – dejun de lucru oferit de premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, în onoarea premierului României, Nicolae Ciucă
  • ora 13:50 – întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu
  • ora 14:45 – vizita delegaţiei României conduse de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la Biserica Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”

* Adunarea Generală Anuală a Membrilor Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), eveniment aniversar prilejuit de împlinirea a 30 de ani de activitate; participă premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu – ora 18:00, la Hotelul Athenee Palace, sala Le Diplomate

– Ministere

* Club Antreprenor organizează Forumul antreprenorilor din sectorul agricol și industria alimentară, ediția a III-a. Conferința se va desfășura în Aula Carol I, etajul 2, Palatul Camerei de de Comerț și Industrie București – Str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3 (vizavi de Palatul Băncii Naționale a României din Str. Doamnei), de la ora 9:00. Va deschide evenimentul Aurel Simion, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Printre vorbitori: Alexandru Nicolae Bociu, Președinte, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Nicu Vasile, Președinte, LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România), Marius Sterian, Director Național de Vânzări, BIOCHEM, Cristina Cionga, Director adjunct, Forumul APPR, Valeriu Tabără, Președinte, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Șișeşti“, Ioana Arsenie, Fondator, Trusted Advisor Strategy & Finance și strateg financiar

* Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici lansează proiectul-pilot al concursului pentru ocuparea unor funcţii publice vacante din cadrul administraţiei publice centrale; invitat – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila – ora 10:00, la Palatul Victoria, sala Transilvania

  • conferinţă de presă susţinută de Vasile Felix-Cozma, preşedintele ANFP – ora 11:25, la Palatul Victoria, Centrul de presă

* Ceremonia de semnare a Acordului de securitate socială şi a Aranjamentului administrativ de aplicare a acestuia, încheiat între România şi Statele Unite ale Americii; participă ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, şi ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec – ora 13:00, la Palatul Victoria

* Conferinţă de presă organizată de Opera Naţională Bucureşti, dedicată premierei producţiei muzicale „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber; participă ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu – ora 16:00, la sediul ONB

* Cluj – Napoca: Conferinţă de presă susţinută de ministrul Economiei, Florin Spătaru, în contextul deplasării sale la Cluj-Napoca, unde vizitează mai multe companii cu capital românesc şi străin – ora 15:30, la Hotelul Radisson Blu, Parc Central

* Jud Dolj/Olt: Întâlniri de lucru organizate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor privind Campania Naţională de Împăduriri 2022-2026, finanţată prin Planul National de Redresare şi Rezilienţă – secretarul de stat Ionuţ Sorin Banciu, susţine prezentări publice destinată potenţialilor beneficiari din judeţele Olt şi Dolj, la:

* Craiova; declaraţii de presă la final – ora 11:30, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Dolj, Calea Unirii nr. 19

* Slatina; declaraţii de presă la final – ora 15:00, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Olt, Bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 12-14

– Apărare, Interne

* Tecuci: Poliţia Municipiului Tecuci, în parteneriat cu Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, organizează, în intervalul orar 10:00 – 14:00, Ziua Poliţiei Române. Vor fi expuse autospeciale ale Poliţiei şi organizate două ateliere educaţionale: trupele S.I.A.S. Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale vor prezenta arme, autospeciale şi echipamente de intervenţie și atelier de criminalistică cu prezentarea instrumentalului de lucru utilizat în cazul acţiunilor de cercetare a infracţiunilor, accidentelor şi crimelor

* Italia: Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, se află, în perioada 21-23 martie, într-o vizită în Republica Italiană, la invitația omologului său, amiralul Giuseppe Cavo Dragone. În programul generalului Daniel Peterescu sunt incluse vizite la sediile Statului Major al Apărării (Palazzo Esercito), Centrului pentru Înalte Studii Militare (Centro Alti Studi per la Difesa), Comandamentului Forțelor Întrunite (Comando Operativo di Vertice Interforze) și la companii reprezentative din industria italiană a apărării

– Partide

* Arad: Conferinţă de presă susţinută de către deputatul PNL Sergiu Bîlcea şi viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur – ora 13:00, la sediul PNL Arad

* Vaslui: Conferinţă de presă USR Vaslui – ora 12:00

– Ambasade

* Cluj – Napoca: Inaugurarea Centrului Italian de Excelenţă „Leonardo Da Vinci” al Confindustria Romania din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; invitat ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni – ora 13:00

* Iaşi: Inaugurarea noilor sedii ale Institutului Francez şi Centrului Cultural German, la Iaşi; participă ambasadorii Republicii Franceze şi Republicii Federale Germania, Laurence Auer şi Peer Gebauer – ora 11:00, la Palatul Braunstein

* Iaşi: Ceremonia de decernare a distincţiei „Ordre des Palmes Academiques”, în grad de ofiţer, rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu – distincţie înmânată de ambasadorul Republicii Franceze, Laurence Auer – ora 14:00, în Aula „George Emil Palade” a UMF Iaşi

* Roma: Ambasada României în Italia, în colaborare cu Accademia di Romania, organizează, începând cu ora 19:00, la sediul misiunii diplomatice din Via Nicolo Tartaglia 40, o nouă ediţie a Serilor Acasă ale Ambasadei. Invitată specială este activista pentru drepturile animalelor, fondatoare şi preşedintă a asociaţiei româno-italiene Save the Dogs and Other Animal, Sara Turetta, care îşi va prezenta cartea recent lansată în limba română la editura Humanitas, în traducerea Lilianei Nechita, intitulată „Urme de bucurie şi alte amintiri româneşti ale unei italience”. Discuţia, urmată de o sesiune de autografe, va fi moderată de directorul adjunct al Accademia di Romania, Oana Boşca-Mălin

– Juridic

* Consiliul Superior al Magistraturii:

  • şedinţa în plen – ora 10:00
  • şedinţa Secţiei pentru judecători – ora 10:30

– Administrație

* Alba Iulia: Conferinţă de presă organizată de Primăria Municipiului Alba; tema – lansarea proiectului „Ansamblu Urban cu Spaţii Socio-Culturale, Educative şi de Locuit, Cartier Gheorghe Şincai, Alba Iulia” – ora 13:30, în Str. Gheorghe Şincai, zona fostului Talcioc

* Bistriţa: Ceremonia punerii pietrei de temelie pentru obiectivul de investiţii „Extindere pavilion spital prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă şi cea propusă”, derulat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa – ora 11:45

* Buzău: Şedinţa Consiliului Judeţean Buzău, organizată cu ocazia Zilei Poliţiei Române (25 martie) – ora 12:00

* Buzău: Şedinţa Consiliului Local Municipal – ora 10:00

* Cugir: Şedinţa Consiliului Judeţean Alba – ora 12:00, la Centrul Cultural al oraşului

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc; teme – atelierul Liceului Tehnologic „Kos Karoly”, respectiv proiectul de dezvoltare a unui campus de învăţământ dual – ora 12:00

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Oradea, Florin Birta şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, privind un proiect nou de infrastructură – ora 13:00, la sediul Primăriei Oradea, sala 117, etajul 1

* Ploieşti: Şedinţa Consiliului Local Municipal Ploieşti – ora 14:00, la Primăria Municipiului Ploieşti, etajul II

* Sibiu: Şedinţă de plen a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Sibiu – ora 12:30, la sala de conferinţe a Consiliului Judeţean Sibiu

* Timişoara: Şedinţa Consiliului Local Municipal – ora 17:00

* Vaslui: Şedinţa Consiliului Judeţean Vaslui – ora 11:00

* Franța: Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile la Strasbourg, în calitate de preşedinte al delegaţiei României, la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) al Consiliului Europei, care are loc în perioada 21-23 martie, la sediul Parlamentului European şi la Palatul Europei. Din program:

  • În agenda zilei de joi, 23 martie, Cătălin Toma va avea o intervenţie în sesiunea plenară a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, în calitate de preşedinte al delegaţiei României, pe tema Raportului de monitorizare a aplicării Cartei Europene a Autonomiei Locale în România, realizat de raportorii europeni în urma vizitei de anul trecut din ţara noastră. În cadrul acestei sesiuni va susţine o alocuţiune şi Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila-Zoltan Cseke. Raportorii au concluzionat în raport că sistemul de autoguvernare locală al ţării funcţionează bine şi că obligaţiile din Cartă sunt în general îndeplinite

– Sindicate, Patronate

* Jud. Bihor/Braşov/Cluj: Angajaţii din educaţie pichetează sediul Prefecturilor judeţelor Bihor, Braşov şi Cluj, în cadrul manifestărilor organizate la nivel naţional de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”

* Iași: Miting organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) – ora 14:00, în faţa Prefecturii

– Social

* Iaşi: Conferinţă organizată la Iaşi în cadrul iniţiativei Digital Innovation Zone, singurul hub european de inovare digitală din Regiunea Nord-Est a României – ora 10:00, la Centrul de Evenimente AGORA

– Economic

* Asociația Generală a Inginerilor din România, Academia de Științe Tehnice din România, Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, Societatea Inginerilor Energeticieni din România, Comitetul Național Român CIGRE, Comitetul Național Român al Marilor Baraje, Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie, organizează Consfătuirea Energetică Națională „Criza Energetică din România”, care va avea loc de la ora 10:00, la Sediul AGIR din Calea Victoriei nr. 118, București

* Conferinţa Future Economy – Tendinţele economice în 2023 – provocări şi oportunităţi, organizată de Ziarul News în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA – ora 10:00, la BNR

* Institutul European din România (IER) organizează dezbaterea online cu tema „Restabilirea competitivităţii UE: Provocări şi oportunităţi în contextul dublei tranziţii verzi şi digitale” – ora 15:00

* Centrul Romexpo va găzdui în perioada 23 – 26 martie mai multe târguri:

  • Construct – Ambient Expo – Târg internaţional de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii, amenajări interioare şi exterioare, decoraţiuni şi piscine
  • Romtherm – Expoziţie internaţională pentru instalaţii, echipamente de încălzire, răcire şi de condiţionare a aerului
  • Expo Flowers & Garden – Expoziţie Internaţională de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit
  • Mobila Expo – Târg de mobilă cu vânzare

* Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Institutul Bancar Român (IBR) invită elevii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani să se înscrie la concursul european de educaţie financiară European Money Quiz. Anul acesta, finala naţională va avea loc online în data de 23 martie, ora 12:00, urmând ca finala europeană să se desfăşoare în data de 16 mai 2023, la Bruxelles. Cel mai bine clasaţi doi elevi la finala naţională îşi vor testa cunoştinţele în materie de educaţie financiară la finala europeană, alături de elevi din 30 de ţări. Câştigătorii vor primi titlul de „Campioni europeni ai banilor” în 2023, dar şi premii în bani. Elevii vor participa la concurs printr-un test online, live, organizat pe platforma Kahoot!

* Conform Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), până la data de 23 martie, inclusiv, Centrele APIA primesc cereri de solicitare pentru schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin în anul 2022. Valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 217,756 milioane lei, echivalentul sumei de 44 milioane de euro, şi se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2023

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 500 milioane lei

* Banca Naţională a României publică datele privind indicatorii monetari în februarie 2023

– Mediu

* Conferinţa PRIA Environment 2023, una dintre cele mai importante platforme de dezbateri despre cele mai semnificative teme de mediu, organizată cu sprijinul ANRSC – ora 9:30, la Grand Hotel Bucureşti, sala Fortuna

– Medicină, Sănătate

* Evenimentul online „Tuberculoza şi sănătatea mintală”, organizat de Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei (24 martie); participă directorul general al Fundaţiei Romanian Angel Appeal, Silvia Asandi, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, directorul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog Bucureşti, Cătălina Constantin – ora 11:00, pe platforma Zoom şi pe Facebook

* Comunitatea Declic organizează, de la ora 14:00, la Colegiul Medicilor, un protest prin care cetățenii cer interzicerea dreptului de a profesa chirurgului Gheorghe Burnei

– Învățământ, Cercetare

* Timişoara: Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) găzduieşte, în Aula Magna, de la ora 10:00, evenimentul „Future Summit Timişoara – tendinţe de viitor ale oraşului în 2040”, ce îşi propune să aducă împreună comunitatea locală, care să regândească viitorul oraşului dintr-o perspectivă a sustenabilităţii şi inovaţiilor tehnologice. Evenimentul include o conferinţă pe teme de viitor şi tehnologie, după care, în cadrul unui grup de lucru moderat în metodologie de city foresight, participanţii colaborează pentru a identifica provocări, oportunităţi şi scenarii de dezvoltare pentru viitorul oraşului

– Mass-media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

* Iași: Din 22 martie, ora 19:00, Radio România Muzical poate fi ascultat la Iaşi pe frecvenţa 95.4 FM. Pentru a sărbători alături de ieşeni, Radio România Muzical a pregătit, alături de principalele instituţii muzicale ieşene, un festival care reuneşte nume de rezonanţă ale artei interpretative contemporane, artişti originari din Iaşi, dar şi artişti care reprezintă Radio România. Toate evenimentele pot fi ascultate în direct la Radio România Muzical. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Iaşi, Agenția RADOR. Din program:

  • Joi, 23 martie, de la ora 19:00, violonistul Alexandru Tomescu, solistul-concertist al Orchestrelor Radio România, susţine în compania pianistei Iulia Toma recitalul intitulat „Salut d’amour”. Este salutul Radio România către Iaşi prin unul dintre artiştii săi cei mai reprezentativi, dar şi salutul Timişoarei, Capitală culturală europeană în 2023, către Iaşi, prin pianista Iulia Toma, lector univ. dr. la Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Un repertoriu eminamente romantic este propus la Casa Balş din Iaşi, transmis în direct la Radio România Muzical

– Cultură 

* De la ora 19:00, un nou invitat special sosește la București alături de Big Band-ul Radio, pentru o seară frumoasă de jazz intitulată „Awakening” („Trezirea”): saxofonistul german Tobias Hoffman. Pe lângă faptul că lucrează la propriile sale proiecte, Tobias Hoffmann este un interpret, compozitor și aranjor de succes, solicitat de multe formații și pentru evenimente foarte diverse ca stil muzical. Din 2014 până în 2017 a fost dirijor al Orchestrei de Jazz Spittelberg din Viena, pentru care a lucrat și în calitate de compozitor și aranjor. Turneele l-au purtat în mai multe țări europene. A cântat cu muzicieni precum Bob Mintzer, Joe Gallardo, Alexander von Schlippenbach, Paul Kuhn, Benny Golson.Seara de la Sala Radio, dirijată de Simona Strungaru, se va concentra în jurul pieselor de pe albumul „Conspiracy”, lansat de Tobias Hoffman în septembrie 2022. Titlul albumului este dat de teoriile conspirației care au definit perioada pandemiei. Albumul a primit premiul al 3-lea în SUA, la „Bill Conti Big Band Contest 2021“, organizat de Societatea Americană a Aranjorilor și Compozitorilor (ASMAC). Evenimentul va fi completat de proiecțiile pe orgă semnate de Ioana Halunga

* La invitaţia Editurii Epica, în parteneriat cu Ambasada Republicii Orientale Uruguay şi cu Institutul Cervantes, scriitorul de origine uruguayană, Ruperto Long, va fi prezent la Bucureşti în perioada 21-23 martie. Ruperto Long este autorul romanului documentar „Fetiţa care privea trenurile plecând”, traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu şi Dan Munteanu Colan, aflat la ediţia a treia în limba română şi tradus în alte 16 limbi. Din program:

  • de la ora 15:00, scriitorul va susţine o prezentare de carte la Parlamentul României, în sala C. A. Rosetti, în faţa a 350 de elevi din Bucureşti şi din ţară, în cadrul Conferinţei Lauder de diplomaţie şi afaceri internaţionale pentru învăţământul liceal – „2Day Ambassador”, organizată de Complexul Educaţional Laude-Reut din Bucureşti. Vor fi prezenţi alături de autor: E.S. Alberto Rodriguez Goni, Ambasadorul Republicii Orientale Uruguay, Tova Ben Nun-Cherbis, preşedinta şi fondatoarea Complexului Educaţional Laude-Reut, şi Marcel Bartic, profesor de istorie la Complexul Educaţional Laude-Reut. Interpret: Monica Georgescu, profesoară de limba spaniolă la Şcoala Gimnazială „Uruguay”
  • de la ora 18:30 cititorii sunt invitaţi să-l întâlnească pe Ruperto Long, la evenimentul de lansare a cărţii, care se va desfăşura la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe. Alături de autor vor fi prezenţi: E.S. Alberto Rodriguez Goni, Ambasadorul Republicii Orientale Uruguay, Donna Levy, soţia E.S. Alberto Rodriguez Goni, Jorge Jimenez-Zumalacarregui, Directorul Institutului Cervantes, Monica Georgescu, profesoară de limba spaniolă la Şcoala Gimnazială „Uruguay”. Evenimentul va fi moderat de istoricul şi scriitorul Stejărel Olaru

* În cadrul evenimentelor dedicate literaturii române, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București (PMB) prezintă, de la ora 18:00, conferința „Povestea oamenilor care au fost cândva pescăruși”, cu lansarea volumelor Izvoare dulci. Antologie de teatru (1992-2022) și Când depărtările vin lângă noi. Teatru, semnate de scriitoarea Clelia Ifrim. Prezintă: Vasile Poenaru, director ePublishers, eLiteratura, eDidactica, Editura Coresi; Clelia Ifrim, scriitoare; Angelica Moldovan, director Editura Oscar Print. Coordonatorul proiectului: Aurora Fabritius. Evenimentul va fi transmis și online prin intermediul platformei ZOOM

* Muzeul Municipiului București prezintă Conferința de joi, 23 martie, ora 18:30, care va avea loc la Palatul Suțu (Bd. Ion C Brătianu, nr 2) cu tema „Arhiva necunoscută a lui Mircea Eliade. Cum edităm ineditele?”, susținută de Eugen Ciurtin, director al Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în cadrul expoziției de bază din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în perioada 23 martie – 14 aprilie, expoziția de bijuterie contemporană Seven Emotions, a artistei Mihaela Caravan. În cadrul expoziției, care va fi deschisă în data de 23 martie, la ora 18:30, poate fi descoperită o serie de creații unicat ale artistei, din colecțiile Fast Art/A book of recent history, Beneficial Nostalgia, Embrace Vulnerability, Together we stand, We all deserve a red dot, In – Between și Revive

* Stagiunea simfonică a Filarmonicii „George Enescu” cuprinde două concerte programate pentru zilele de joi, 23 martie şi vineri, 24 martie, de la ora 19:00, ce îi au ca invitaţi pe dirijorul Ilyich Rivas şi pe solistul Ben Goldscheider, exponenţi ai tinerei generaţii de muzicieni consacraţi deja pe marile scene ale lumii – la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* În perioada martie-iunie, Arhiva Activă UNATC revine la Cinemateca Eforie cu o nouă retrospectivă dedicată unei forme de iubire ce nu se lasă constrânsă în ciuda presiunilor sociale: „Amour fou: iubirea-revoluţie”. Programul cuprinde 19 filme realizate în perioada 1915-1992 şi a fost dezvoltat în cadrul unui atelier al Centrului de Pedagogie şi Studiul Imaginii „Sorin Botoşeneanu”, din UNATC I. L. Caragiale, desfăşurat între decembrie 2022 – martie 2023, la care au participat cadre didactice, studenţi, masteranzi din Facultatea de Teatru şi din Facultatea de Film, mai precis Irina Balcu, Liri Chapelan, Teona Galgoţiu, Alexandru Leca, Ştefan Ristea, Andrei Rus, Maria Salomia, Laura Săvuţiu, Daiana Stănuşoiu, Andrei Voineag. Vizualurile au fost realizate de Laura Săvuţiu. Din program:

  • Joi, 23 martie, ora 19:00 – L’Histoire d’Adele H. / Adele H. (1975) – moderatoare discuţie: Irina Balcu şi Liri Chapelan

* Invitatul episodului 218 al mini-Cafenelei critice on-line, de joi, 23 martie, este Kósa András László, sociolog, fost profesor la Universitățile din Budapesta și Pécs, director al Centrului Cultural Maghiar din București/ Institutul Liszt – de la ora 19:00.  Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Kósa András László: pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului

* Lucrări de artă istorică, numismatică de colecţie, cărţi rare şi hărţi vechi, apariţii rare în piaţa românească, de valoare muzeală, vor fi scoase la licitaţie de casa Artmark. În premieră este scoasă la licitaţie, pentru preţul de pornire de 1.700 de euro, medalia din aur emisă cu ocazia misiunii „Apollo 11” în 1969 – proiect coordonat de NASA. În licitaţia de joi se regăseşte şi prima hartă „Europa” de Johann Stumpf – teolog, istoric şi cartograf elveţian, care a realizat un Atlas, publicat pentru prima dată în 1562, ce includea şi această hartă a Europei (hartă care nu a mai figurat în ediţia a doua, apărută în 1566). Piesa foarte rară, de colecţie, are preţul de pornire de 1.000 de euro. Licitaţia de Artă Istorică, inclusiv o colecţie de numismatică şi hărţi (partea I) va avea loc de la ora 19:00, în sala de licitaţii de la Palatul Cesianu-Racoviţă, dar şi online pe platforma Artmark Live 2.0. Loturile sesiunii sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă, din str. C.A. Rosetti, nr. 5, şi pot fi vizitate în intervalul orar 10:00-20:00

* Constanța/Sfântu Gheorghe/Suceava/Târgu Mureș: Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Filmului Francez în România se desfășoară în perioada 15-26 martie la București și în alte 12 orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș. Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanţa, Inspire Cinema Craiova, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, Alianța Franceză Suceava și Asociaţia K’Arte Târgu Mureş. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agenția RADOR. Din program:

  • Evenimentul va avea loc în perioada 23-26 martie, la Constanța (Cinema Jean Constantin), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Citiplex), Suceava (Universitatea Ștefan cel Mare) și Târgu Mureș (Muzeul Județean Mureș – Secţia de Istorie și Arheologie – Sala Multimedia (Cetatea Târgu Mureş)

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor: Pentru cine tac clopotele, autor Krzysztof Karasek; Stihuri cu har pentru mici şi mari, autor Jan Twardowski; Bătrânul, volumele 1 şi 2, autor Gabriel Klimowicz; Fake News, autor Gabriel Klimowicz

* Iași: Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează, între orele 13:00 şi 15:00, în Sala „Ştefan Procopiu” de la Palatul Culturii, evenimentul de multiplicare derulat în cadrul proiectului „A.A.C.cessible Culture: museums for everyone developing the Alternative Augmentative Communication tools”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, în perioada aprilie 2021 – martie 2023. Evenimentul din data de 23 martie va fi ocazia de a disemina rezultatele proiectului, obţinute de parteneri pe parcursul celor doi ani de activitate dedicată acestui subiect: Solidarietà e Lavoro Società Cooperativa Sociale O.N.L.U.S – Italia (lider), Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Uovonero – Italia, Platon M.E.P.E – Grecia, Domspain Slu – Spania, Szczecinska Szkola Wyzsza Collegium Balticum – Polonia, Apel – Associacao Promotora do Ensino Livre – Portugalia. Evenimentul este destinat profesioniştilor din domeniile educaţiei, educaţiei-speciale, medical, cultural, dar şi părinţilor şi tuturor celor interesaţi de subiect

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată de Opera Naţională Română din Iaşi, privind premiera spectacolului „Il Trovatore”, de Giuseppe Verdi (25 martie), precum şi informaţii despre planurile teatrului liric ieşean; participă managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu, coordonatorul artistic al instituţiei, Florin Guzgă, dirijorul David Crescenzi, regizorul Matteo Mazzoni – ora 11:00, în foaierul instituţiei

* Sibiu: Filarmonica Sibiu sărbătoreşte creaţia compozitorului Valentin Gheorghiu, concertul pentru pian şi orchestră în La major, de Valentin Gheorghiu, regăsindu-se în programul următorului concert simfonic al Filarmonicii de Stat Sibiu, la împlinirea a 95 de ani de la naşterea compozitorului. Concertul va avea loc joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Sala Thalia. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de Gabor Horvath, iar în ipostază solistică îl vom asculta pe pianistul Mihai Ritivoiu, laureat al Concursului Internaţional „George Enescu”. Din programul serii mai fac parte uvertura operei „Maeştrii cântăreţi din Nurnberg” de R. Wagner şi Simfonia nr. 5 în re minor, op. 47 de D. Şostakovici

* Tulcea: Se deschide Salonul de primăvară al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Tulcea, în cadrul căruia vor expune 20 de artişti – ora 17:00, la Galeriile de Artă Tulcea, Str. Isaccei, M1, parter

* Budapesta: ICR Budapesta (Izsó u. 5, – 1146 Ungaria) prezintă, de la ora 18:00, finisajul expoziției de etnosculptură ”înainte de BRÂNCUȘI előtt”, solo-show M.C Donici. Levente Kocsárdi, unul dintre cei mai importanți actori de expresie maghiară și română din Transilvania, va juca monodrama Marmeladov, dramatizare după romanul Crimă și pedeapsă, de F.M. Dostoievski. Spectacolul se va desfășura de la ora 18:00, în mijlocul expoziției din Galeria ICR Budapesta, în limba maghiară.

* Cehia/ Portugalia: Mai multe concerte, proiecţii de filme, conferinţe şi expoziţii sunt organizate de reprezentanţele Institutului Cultural Român săptămâna aceasta, cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei (20 mar.) şi a celor 30 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Evenimentele fac parte din seria de manifestări culturale organizate de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe atât în ţările în care ICR are reprezentanţe, cât şi în spaţii geografice în care ICR sprijină programe de diplomaţie culturală desfăşurate de misiunile diplomatice ale României. Aceasta este cea mai amplă colaborare dintre ICR şi MAE, cu manifestări în 40 de oraşe din 30 de ţări de pe patru continente şi reprezintă o valoroasă oportunitate de a promova cultura română într-un spaţiu geografic extins. Din program:

  • Institutul Cultural Român de la Praga organizează expoziţia „Du Danube a la Vltava, les rives de la Seine”, care poate fi vizitată în perioada 23 martie – 28 mai la galeria de la Muzeul Boemiei Centrale din Roztoky. Artiştii care vor expune în cadrul acestei expoziţii de grup sunt: Vaclav Benedikt (Cehia), Teodor Buzu (România), Yasmin Golshani (Franța), Alena Petrrickova (Cehia), Petr Tosovsky (Cehia), Irina Klomp Stănescu (România), Virginie Alexa Panier (Franța), Marian Zajicek (Slovacia), Adelia Goncalves (Portugalia)
  • Institutul Cultural Român de la Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ceramicii (Museu Nacional do Azulejo), vor organiza joi, 23 martie, la Biserica-auditoriu „Madre de Deus”, concertul de gală „Francofonia de mâine: muzica ne uneşte!”. Concertul, în interpretarea prestigiosului duo muzical româno-francez Clara Cernat (vioară) şi Thierry Huillet (pian) va constitui momentul central al sărbătorii, fiind astfel adus un omagiu României

– Sport

* Sindicatul Naţional Sport şi Tineret organizează un miting de protest la sediul Ministerului Sportului – ora 12:00, în Str. Vasile Conta nr. 16

* Bistriţa: Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din judeţul Bistriţa-Năsăud în anul 2022, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud – ora 17:00, la Sala Polivalentă

* Sibiu: Gala Sportului Sibian 2023, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Sibiu – ora 17:00, la Sala Transilvania

* Târgu Mureş: CSM Volei Alba Blaj întâlneşte echipa CSM Târgovişte, în manşa secundă a semifinalelor Cupei CEV la volei feminin – ora 19:00, la Sala Sporturilor

* Mafra: Meci amical între selecţionatele de fotbal Under-20 ale României şi Portugaliei – ora 17:00, pe Estadio Municipal

* Potenza: Meci amical între selecţionatele de fotbal Under-18 ale României şi Italiei – ora 11:30

* Vrnjacka Banja: selecţionata României înfruntă echipa Ucrainei, într-un meci din Grupa a 2-a a turului principal al preliminariilor Campionatului European de futsal Under-19 din 2023 – ora 20:00, la Sala Sporturilor „Vlade Divac”

– Diverse

* Are loc Festival Pește Aşteptări, de Buna Vestire, una dintre cele mai mari sărbători religioase din Postul Paştelui, cunoscută în popor şi ca Blagoveştenia. Pe Bulevardul Basarabia, de joi, 23 martie, şi până duminică, 26 martie, se va desfășura așadar, cea de a XI-a ediţie a Festivalului Pescăresc, marca Autentic Events. Un adevărat festin pescăresc, showuri culinare şi surprize inedite pentru toţi vizitatorii festivalului, întrucât am invitat maeştrii bucătari din toate zonele ţării, ce vor aşeza cu sârguinţă dis de dimineaţă sute de kilograme de peşte şi fructe de mare în preparate alese. Cantităţi şi sortimente impresionante de pește: scrumbie, hering, macrou, păstrăv, doradă, biban, crap novac, crap de dunăre, caras, somn, nisetru, biban roşu, somon, zărgan, scoici şi fructe de mare

* Târgu-Mureș: Expoziţia cu vânzare „Mineralia” revine la Târgu Mureş, în Piaţa Trandafirilor nr. 11, sediul Secţiei de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş, în perioada 23 – 26 martie, între orele 9:00 – 18:00, intrarea fiind liberă. Pentru ediţia de primăvară dedicată doamnelor şi domnişoarelor, vor fi prezentate bijuterii unicat din pietre fine, pietre preţioase şi semipreţioase: acvamarin albastru, malachit cu nuanţe de verde, ametist violet, citrin galben, chihlimbar auriu, coral roşu, perle cu străluciri de alb sidefat, turmalină multicoloră

 – S-a întâmplat într-o zi de 23 martie

* Cu 176 de ani în urmă (1847) a avut loc la Bucureşti un uriaş şi catastrofal incendiu, care a distrus o cincime din oraş. „Marele Foc” a fost aprins de un băiat în vârsta de zece ani care a tras cu pistolul într-un pod plin cu fân uscat. A cauzat distrugerea a peste 1850 de clădiri, reprezentând o treime din fondul construit al orașului. (23.III/4.IV – 24.III/5.IV)

* În urmă cu 166 de ani (1857) intra în funcţiune primul ascensor dedicat în exclusivitate transportului de persoane, în cadrul magazinului universal Haughwout&Co din New York, SUA. Ascensorul funcţiona pe baza unui motor cu aburi şi avea o viteză de 0,2 m/s, acest nou pas în cadrul revoluţiei industriale fiind realizat de către inventatorul Elisha Graves Otis, mai târziu, fondatorul companiei Otis Elevator

* Se împlinesc 125 de ani (1898) de când era adoptată Legea învăţământului secundar şi superior, elaborată de Spiru Haret şi C. Dimitrescu-Iaşi, care instituia învăţământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior şi superior) şi în secţii (modernă, reală şi clasică), gimnazii şi şcoli normale şi organizează mai temeinic învăţământul superior (23.III/4.IV)

 * Acum 94 de ani (1929) criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu) inaugura, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica literară”

* În urmă cu 84 de ani (1939) era semnat, la București, acordul economic româno-german (Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României şi Reichul German), care deschidea calea subordonării economiei româneşti intereselor politicii hitleriste

* Cu 78 de ani în urmă (1945) a apărut Legea nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare. Au fost expropriate proprietățile mai mari de 50 ha, fiind împroprietărite peste 900.000 de familii de țărani. După patru ani, în martie 1949, s-a trecut la colectivizarea şi la desfiinţarea proprietăţii asupra pământului

* Acum 47 de ani (1976) intra în vigoare Pactul Internaţional asupra Drepturilor Civile şi Politice (adoptat de Adunarea Generală a ONU la 16.XII.1966). Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (din 10.XII.1948) şi pactele internaţionale referitoare la drepturile omului formează Carta Internaţională a Drepturilor Omului

* Cu 22 de ani în urmă (2001) staţia orbitală rusă „Mir” (lansată la 19.II.1986), scoasă de pe orbită cu câteva zile mai devreme, s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de Sud, după 15 ani de orbitare în jurul Pământului (în tot acest timp staţia a fost „locuită” de astronauţi de diferite naţionalităţi şi a funcţionat ca un adevărat laborator spaţial)

Aniversări – Comemorări

– Ramadanul, luna postului musulman (ţine 30 de zile, până la 21 aprilie); conform calendarului musulman, Ramadanul a început la răsăritul stelelor în ziua precedentă, 22 martie. NOTĂ: În America de Nord, Ramadanul începe o zi mai târziu

– 1813: S-a născut Cezar Bolliac, poet, teoretician literar, memorialist, ziarist, traducător, militant şi gânditor politic, promotor al studiilor arheologice, unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească (m. 1881) – 210 ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 25.III.1813

– 1847: S-a născut Alexandru D.[imitrie] Xenopol, istoric, sociolog, economist, filosof al istoriei şi al culturii, critic literar; a fost autorul primei opere de mari dimensiuni cu privire la istoria poporului român („Istoria românilor în Dacia Traiană”, 13 volume, realizată între anii 1896 şi 1912); membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1920)

– 1872, 23.III./4.IV: S-a născut istoricul de artă şi profesorul Alexandru Tzigara-Samurcaş; specialist în artă veche românească şi artă populară; fondator şi director al Muzeului de Etnografie şi Artă Naţională (1906-1951), devenit, din anul 1912, Muzeul de Artă Naţională; în anul 1903 a întemeiat, împreună cu Ludovic Mrazec, Grigore Antipa, Simion Mehedinţi, Gh. Munteanu-Murgoci şi Alexandru Vlahuţă, Societatea Turiştilor Români, prima asociaţie de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (m. 1952)

– 1880: A murit Gheorghe Magheru, general şi om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 (n. 1802). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1804

– 1885: S-a născut arhitectul, urbanistul și profesorul Duiliu Marcu; cele mai semnificative opere ale sale se înscriu în direcţia arhitecturii moderne, în cadrul căreia a fost, alături de arhitectul Horia Creangă, un adevărat creator de şcoală (clădirile Guvernului, Academiei de Înalte Studii Militare, Ministerului Transporturilor, Bibliotecii Academiei Naţionale ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1995 (m. 1966)

– 1886: S-a născut poetul George Gregorian; a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (m. 1962)

– 1889: S-a născut Gheorghe Banu, medic igienist, unul din promotorii studiilor complexe de igienă socială în România (m. 1957)

– 1894: A murit Theodor Codrescu, istoric, publicist şi filolog; s-a remarcat ca autor de manuale şcolare şi traducător; în 1853 a tradus „Coliba lui Moş Toma” (Coliba unchiului Tom) de H. Stowe-Beecher, prima traducere românească din literatura americană; membru corespondent al Academiei Române din 1886 (n. 1819)

– 1902: S-a născut pictorul Alexandru Mohi (m. 2001)

– 1902: A murit episcopul Iosif (Ioan) Goldiș, scriitor și profesor; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (n. 1836)

– 1907: S-a născut inginerul chimist Gheorghe Aurelian Rădulescu; lucrări privind fabricarea uleiurilor; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2002)

– 1912: S-a născut actorul Geo Barton (m. 1982). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 25.III.1912

– 1914: S-a născut George Sbârcea, muzicolog şi compozitor; pseudonimul său artistic a fost Claude Romano (m. 2005)

– 1920: S-a născut Radu Lupan (prenumele la naştere: Raymond), eseist şi traducător (din literaturile engleză şi germană) (m. 2011)

– 1926: S-a născut Ştefan Gheorghiu, violonist şi pedagog (m. 2010)

– 1932: S-a născut Casiu Valeriu Barbu, violonist, dirijor, muzicolog și profesor

– 1935: S-a născut Vladimir Șetran, artist vizual (pictură, grafică, sculptură, artă monumentală, design, tapiserie, vitralii); unul dintre primii și cei mai influenți profesori ai design-ului românesc (m. 2022)

– 1936: S-a născut economistul Adrian Vasilescu; consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu

– 1939: S-a născut pictorul şi poetul ieşean Petru Aruştei (m. 1984)

– 1943: S-a născut criticul de artă, scriitorul și publicistul Valentin Ciucă – 80 de ani

– 1946: A murit Alexandru Zirra, compozitor şi pedagog (n. 1883)

– 1947: S-a născut Nicolae Aurel Alexi, pictor şi grafician

– 1949: S-a născut cantautorul Mircea Vintilă, interpret de muzică folk

– 1961: A murit (la Madrid) Alexandru Busuioceanu, critic şi istoric al artelor, eseist, poet, traducător, pedagog şi diplomat; în 1921 se numără (alături de Cezar Petrescu, Gib Mihăescu şi Nichifor Crainic) printre fondatorii revistei „Gândirea”; în 1942 este numit consilier cultural al Legaţiei române din Spania şi profesor de literatură română la Universitatea din Madrid; în 1943 a înfiinţat Institutul Român de Cultură de la Madrid, pe care l-a condus până în 1945, când s-a desfiinţat; stabilit în Spania, şi-a continuat activitatea de istoric al artelor (n. 1896)

– 1969: A murit Tudor Teodorescu-Branişte, prozator şi publicist (n. 1899)

– 1985: A murit Mirel Ilieşiu, regizor şi scenarist de film documentar (n. 1923)

– 1994: A murit Petre Pascu, poet şi traducător (a tradus şi prefaţat din poezia maghiară) (n. 1909)

– 1996: A murit prozatorul Vasile Lişman (n. 1897)

– 2008: A murit etnomuzicologul şi profesoara Mariana Kahane (n. 1922) – 15 ani

– 2008: A murit soprana Lella Cincu (n. 1923) – 15 ani

– 2011: A murit cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995); în anul 2006 a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (n. 1947)

– 2014: A murit Ilie Dan, filolog, istoric literar, poet, editor şi profesor (n. 1938)

– 2019: A murit criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil; a fondat (în 1962) primul cinematograf de arhivă din Bucureşti, „Seara prietenilor filmului”, pe baza căruia a fost creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română; realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile; tatăl regizorului de film și scenaristului Nae Caranfil (n. 1931)

– 2020: A murit actorul, regizorul de teatru şi dramaturgul israelian de origine română Niko Nitai (născut Nicu Iacob); a fost întemeietorul teatrului „Hasimtá” din Jaffa (pe care l-a condus vreme de 18 ani) și al teatrului „Karov” din Tel Aviv (n. 1931)

– 2021: A murit Adina Nanu, critic şi istoric de artă, profesoară a zeci de generații de muzeografi și artiști; a susținut primele cursuri de istorie și teoria costumului fiind și autoarea primei istorii a costumului universal, în limba română („Artă, Stil, Costum”); a pus bazele unui muzeu al costumului, ilustrând epoca modernă (n. 1927)

– 2021: A murit compozitorul şi pianistul Alexandru Vilmanyi (n. 1943)

– 2021: A murit Mircea Bejan, inginer mecanic și profesor universitar emerit; reprezentant de renume al Universității Tehnice din Cluj-Napoca; promotor activ și susținător al activității de standardizare din România; vicepreședinte al Asociaţiei de Standardizare din România – ASRO (2004 – 2019) și președinte al Consiliului de Standardizare al ASRO; din 2015 a realizat monumentala antologie „Ingineria – Artă și Meșteșug” (VI volume, peste 4.700 de pagini), care prezintă cele mai deosebite realizări inginerești din lume; membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România (n. 1944)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului European (23 – 24 mar.)

– Eindhoven: Anunţ al Secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cu privire la flota de avioane-cisternă a alianţei

– Ottawa: Preşedintele american, Joe Biden, va merge pe 23 şi 24 martie în Canada pentru a se întâlni cu prim-ministrul Justin Trudeau şi a se adresa Parlamentului canadian

– Ierusalim: Vizita ministrului german de externe, Annalena Baerbock (23 – 24 mar.)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația politică și umanitară din Siria

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 38 de hotărâri și/sau decizii privind Albania, Andorra, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Danemarca, Estonia, Georgia, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia și Ucraina.

– Belgrad: Cu ocazia celei de-a doua ediții a simpozionului de educație a istoriei din Belgrad „Istoria și cultura memoriei pentru Europa: 60 de ani de cooperare franco-germană”, participanții vor discuta despre 60 de ani de experiență franco-germană. Cooperarea germană ca contribuție la unitatea europeană și să identifice cât de departe poate fi o inspirație pentru cooperarea culturală multilaterală în Europa de Sud-Est – la Ambasada Franței. Ambasadorul Franței Pierre Cochard, Ambasadorul României și Președintele Grupului Ambasadorilor Francofoni la Belgrad Silvia Davidoiu și Șeful Biroului Consiliului Europei la Belgrad Tobias Flessenkemper vor susține remarci introductive. Evenimentul va începe la ora 13:30, iar partea introductivă a Simpozionului va fi deschisă presei după înregistrare, cel târziu miercuri, 22 martie, la ora 14:00. Declarațiile către mass-media ale participanților la seminar pot fi aranjate la cerere.Se va asigura interpretarea simultană franceză-engleză.

– Caracas: Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro se întâlneşte cu omologul său columbian Gustavo Petro

– Londra: Prim-ministrul albanez, Edi Rama urmează să vorbească despre imigrația din Marea Britanie, conflict, securitate regională – Ucraina și Balcani

– Washington: Reprezentantul comercial al SUA, Katherine Tai, depune mărturie în fața Comisiei de finanțe a Senatului

– Washington: Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, este audiat de Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților

– Ankara: Decizia băncii centrale privind ratele dobânzilor

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei

– Washington: Șeful TikTok este audiat de Congresul american

– Taoyuan, Taiwan: Exerciții navale în Taiwan (23 – 24 mar.)

– Afganistan: Redeschiderea școlilor pentru băieți

– Lisse, Țările de Jos: Deschiderea expoziției de flori Keukenhof (23 mar. – 14 mai)

– Paris: O carte de bucate, cu o valoare estimată la jumătate de milion de euro, „Viandier” de Taillevent, va fi scoasă la licitaţie joi de casa Christie’s la Paris. Cartea, care datează de la sfârşitul secolului al XV-lea, provine din vânzarea unei mici părţi a bibliotecii unui pasionat de arta culinară, belgianul Pierre de Crombrugghe. La licitaţie va fi pus, de asemenea, în vânzare un exemplar al „Livre fort excellent de cuysine” din 1542, care conţine 350 de reţete din Renaştere, estimat între 80.000 şi 120.000 de euro. Este una dintre cele mai influente cărţi de bucate din toate timpurile, care „atestă renaşterea decisivă a gastronomiei în perioada Renaşterii”

– Sacramento, SUA: Concert Depeche Mode, start al turneului „Memento Mori World Tour”

– Cape Canaveral: A treia încercare de decolare a primei rachete tipărită 3D, Terran 1, a companiei Relativity Space

– Meciuri în preliminariile EURO 2024 la fotbal:

  • Grupa C: Italia – Anglia, Macedonia de Nord – Malta
  • Grupa H: Kazahstan – Slovenia, Danemarca – Finlanda, San Marino – Irlanda de Nord
  • Grupa J: Bosnia-Herţegovina – Islanda, Portugalia – Liechtenstein, Slovacia – Luxemburg

– Buenos Aires: Meci amical de fotbal Argentina – Panama

– Hong Kong: Golf – Turneul Asiatic, Campionatul Mondial al Orașelor (23 – 26 mar.)

– Johannesburg: Golf – Turneu european, Jonsson Workwear Open (23 – 26 mar.)

– Paris: Golf – LPGA Circuit, LPGA Drive On Championship (23 – 26 mar.)

– Punta Cana, Republica Dominicană: Golf – PGA, Campionatul Corales Puntacana (23 – 26 mar.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Meteorologiei” se marchează din 1961; la această dată, în 1950, a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei – OMM, succesoare a Organizaţiei Internaţionale a Meteorologiei, create în 1873

– Ziua naţională a Republicii Islamice Pakistan; aniversarea proclamării independenţei – 1956

– 1749: S-a născut Pierre Simon Laplace, matematician, astronom şi fizician francez (autorul unei cunoscute teorii cosmogonice, Kant-Laplace/1796, conform căreia sistemul solar s-a născut dintr-o nebuloasă în mişcare, şi al unui „Tratat de mecanică cerească”) (m. 1827)

– 1816: S-a născut Paul-Theodore Bataillard, istoric, publicist şi scriitor francez; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848, a facilitat publicarea de către emigranţii români a memoriilor justificative privitoare la lupta lor; a publicat o serie de articole menite să sensibilizeze opinia publică europeană în favoarea revoluţiei române; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1872) (m. 1894)

– 1842: A murit Stendhal (psudonimul lui Henri-Marie Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez; ofiţer în războaiele napoleoniene; diplomat (n. 1783)

– 1871: A murit exploratorul britanic Robert Cock (n. 1801)

– 1879: S-a născut zoologul francez René Jeannel; apropiat al lui Emil Racoviţă şi influenţat de acesta, a devenit pasionat de speologie; în 1920 a venit împreună cu Racoviţă la Cluj, unde au întemeiat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume; tot aici a fost numit profesor de biologie generală la Facultatea de Ştiinţe, calitate în care a elaborat primul curs de specialitate din învăţământul românesc; membru corespondent străin al Academiei Române din 1928 (m. 1965)

– 1881: S-a născut scriitorul francez Roger Martin du Gard; Premiul Nobel pentru Literatură în 1937 (m. 1958)

– 1881: S-a născut Hermann Staudinger, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1953; considerat întemeietorul chimiei macromoleculare; a descoperit şi a explicat fenomenul polimerizării (m. 1965)

– 1887: S-a născut Juan Gris, pictor şi grafician spaniol stabilit la Paris; unul dintre promotorii cubismului (m. 1927)

– 1900: S-a născut Erich Fromm, psihanalist şi filosof german de origine evreiască; a fost un apropiat al „Şcolii de teorie critică” de la Frankfurt; în 1934 s-a stabilit în Statele Unite (m. 1980, la Locarno/Elveţia, unde a locuit în ultimii ani ai vieţii)

– 1903: S-a născut Alejandro Casona (pe numele său adevărat Alejandro Rodríguez Álvarez), dramaturg şi poet spaniol (m. 1965) – 120 de ani

– 1904: S-a născut actriţa americană Joan Crawford (născută Lucille Fay LeSueur) (m. 1977). NOTĂ: Misterul care se învârte în jurul anului naşterii sale continuă până astăzi; mai multe surse dau ca an al naşterii 1904, chiar şi fiicele ei, susţinând că mama lor este născută, fără dubiu, în acest an. Alte surse, o serie de documente ale companiei MGM, relevă faptul că actriţa avea 20 de ani în 1925, ceea ce ne duce la un alt an al naşterii 1905- 1910: S-a născut Akira Kurosawa, important regizor, producător şi scenarist japonez (m. 1998)

– 1912: S-a născut inginerul german Werner von Braun, constructorul rachetelor „V-1” şi „V-2” (considerate primele rachete balistice sol-sol teleghidate), pe care Germania le-a folosit în cel de-al Doilea Război Mondial; stabilit în 1945 în SUA, a contribuit la construirea primului satelit artificial american al Pământului (m. 1977)

– 1914: S-a născut scriitorul ceh Bohumil Hrabal (m. 1997)

– 1921: A murit Jean-Paul Laurens, pictor și sculptor francez (n. 1838)

– 1922: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul italian Ugo Tognazzi (m. 1990)

– 1942: S-a născut Michael Haneke, regizor și scenarist austriac; cunoscut pentru stilul său sumbru, filmele sale tematizează adesea problemele și eșecurile societății moderne

– 1943: S-a născut romancierul american Winston Groom, autorul cărții „Forrest Gump”, care a stat la baza filmului hollywoodian cu acelaşi nume, cu Tom Hanks în rolul principal (m. 2020) – 80 de ani

– 1945: S-a născut muzicianul Franco Battiato, unul dintre cei mai renumiţi cântăreţi şi compozitori italieni (m. 2021)

– 1946: A murit Gilbert N. Lewis, chimist și fizician american, cunoscut pentru descoperirea legăturii covalente și pentru introducerea conceptului modern de pereche de electroni; este cel care a denumit „foton” unitatea de bază care formează lumina (n. 1875)

– 1947: S-a născut chitaristul și vocalistul Ray Phiri (nume complet: Raymond Chikapa Enock Phiri), legenda sud-africană a jazz-ului (m. 2017)

– 1948: A murit Nikolai A. Berdiaev, filosof mistic rus; întemeietor al „noului creştinism”, variantă a existenţialismului religios; din 1922 a trăit la Paris (n. 1874) – 75 de ani

– 1953: A murit pictorul francez Raoul Dufy (n. 1877) – 70 de ani

– 1971: A murit Simon Vestdijk, poet, romancier și eseist olandez (n. 1898)

– 1972: A murit Cristóbal Balenciaga Eizaguirre, designer de modă spaniol, considerat unul dintre cei mai importanți creatori de haute couture; fondatorul casei de modă Balenciaga (n. 1895)

– 1994: A murit actriţa de film italiană Giulietta (Giulia Anna) Masina; soţia regizorului de film Federico Fellini (n. 1921)

– 2011: A murit actriţa americană de origine engleză Elizabeth Taylor, considerată ultimul superstar din „epoca de aur” a Hollywood-ului (n. 1932)

– 2014: A murit omul politic spaniol Adolfo Suárez (nume complet: Adolfo Suárez González, 1st duke of Suárez, grandee of Spain), primul premier al democraţiei spaniole (din 1975 până în 1981), după moartea dictatorului Franco. Cu sprijinul regelui Juan Carlos, Adolfo Suárez a reuşit să instaureze principiile democratice, fiind considerat, astăzi, unul dintre părinţii Spaniei moderne (n. 1932)

– 2015: A murit poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (n. 1930)

– 2018: A murit Aileen Paterson, scriitoare de cărți pentru copii, ilustratoare și profesoară scoțiană (n. 1934) – 5 ani

– 2020: A murit actriţa și pictorița italiană Lucía Bosé; stabilită în Spania (n. 1931)

– 2021: A murit actorul american George Segal (n. 1934)

– 2022: A murit Madeleine Albright, personalitate politică, diplomat, juristă, profesoară universitară şi scriitoare americană, prima femeie secretar de stat a SUA (în perioada administrației Clinton, ian. 1997 – ian. 2001); a contribuit la orientarea politicii externe occidentale după războiul rece; a avut un rol important în aderarea României la NATO; a fost profesor de cercetare în domeniul afacerilor internaţionale şi director al programului „Femei în diplomaţie” la Şcoala de Afaceri Externe a Universităţii Georgetown, fiind responsabilă de elaborarea şi implementarea programelor menite să consolideze oportunităţile profesionale ale femeilor în afacerile internaţionale (n. 1937, la Praga, în fosta Cehoslovacie) – 1 an