Context
Motto: ”Contăm să apropiem şcoala de popor, să o facem să fie iubită şi respectată, să fie centrul de unde să pornească curentele cele bune şi sănătoase pentru înălţarea şi întărirea neamului. Căutăm a face ca învăţământul nostru să devină un învăţământ naţional, de vreme ce ne silim a-l face să se potrivească ţării noastre, în loc de a ne mulţumi să-l luăm făcut gata, într-un timp şi nişte condiţii care nu mai sunt ale noastre.”
Se împlinesc 125 de ani (1898) de când era adoptată Legea învăţământului secundar şi superior, elaborată de Spiru Haret şi C. Dimitrescu-Iaşi, care instituia învăţământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior şi superior) şi în secţii (modernă, reală şi clasică), gimnazii şi şcoli normale şi organizează mai temeinic învăţământul superior (23.III/4.IV).
Necesitatea unui cadru legislativ
Spiru Haret, personalitate strălucită a intelectualității românești, a fost matematician, fizician, astronom, pedagog, academician și om politic, el fiind, de asemenea, întemeietorul învățământului românesc modern. Spiru Haret a fost ministru al învățământului mai bine de 10 ani. El privea funcția ca fiind: „meritul pe care trebuie să se silească un ministru să-l aibă este ca să cunoască și să înțeleag trebuințele țării, să descopere sau să formeze instrumentele cu care să lucreze, să îndrepte, să dezvolte sau să determine curentele cele sănătoase, să utilizeze și să pună în lumină inițiatiivele particulare, să inchege gândurile și dispozițiile generale, să fie centrul unde să se stabilească și să fecundeze ideile”.
Prima încercare de reformă a învățământului secundar și superior a fost făcută de către Vasile Conta în anul 1881; o a doua încercare a făcut-o Urechia în anii 1881-1882.
Urmează proiectul de reformă a întregului învățământ, din anul 1886, al lui Sturdza, la care a contribuit și Spiru Haret. Deși acest proiect nu a devenit lege, alături de cel al lui Vasile Conta, a stat la baza tuturor reformelor școlare făcute până în anul 1944. Titu Maiorescu spunea cu privire la expunerea de motive a legii lui Haret, din anul 1898: „O prudentă modificare parțială a legii existente și experimentată, este preferabilă unei creațiuni cu dessăvârșire nouă”.
În anul 1896, Petru Poni, revenit la conducerea Ministerului Instrucțiunii, modifică Legea învățământului primar a lui Take Ionescu, cea din 1893. Tot el înființează Casa Școalelor, a cărei organizare va fi îmbunătățită ulterior de Spiru Haret. Până la mandatul de ministru al lui Spiru Haret în învățământu nu se aplicau măsurile prevăzute de legea din 1864, precum și nenumărate dispoziții, care se anulau unele pe altele, după cum cereau interesele guvernelor ce se succedau cu repeziciune. În primul lui mandat de Ministru al Instrucțiunii Publice, a pus în practică o primă parte a concepției sale despre reformarea sistemului de învățământ. Ținând seamă de insuficiența cadrelor didactice, de slaba pregătire, atât de specialitate, cât și pedagogică, în special a învățătorilor și institutorilor, Haret își îndreaptă în mod deosebit privirile către învățământul normal-primar. El a introdus în școli învățământul agricol și înzestrarea lor cu terenuri agricole.
Legii din 1864 i s-au adus cateva modificari în ceea ce privește învățământul secundar și superior prin legile din 1879 (referitor la candidati si profesori) și 1883 (normele de plată ale profesorilor), legi care nu au dus însă la schimbări structurale și de concepție. Până la numirea lui Spiru Haret ca ministru (1897), învățământul din Romania era organizat pe baza Legii instrucțiunii publice din anul 1864, prima lege cu caracter democratic în acest domeniu.
Această lege fusese elaborată pornindu-se de la o serie de principii progresiste pentru acele timpuri, unele din ele fiind valabile și azi: caracterul unitar învățământului, școala unică pentru întregul popor, legiferarea într-un singur corp a învățământului public și privat și a tuturor ramurilor instrucției (primară, secundară și superioară), unitatea școlii elementare de la sat și oraș, tendința de laicizare a învățământului, egalitatea dreptului la școala tehnică și profesională, necesitatea pregătirii pedagogice a cadrelor didactice și obligativitatea probelor publice de admisibilitate în post, detașarea învățământului superior de cel mediu, drepturile cadrelor didactice – principiul inamovibilității acestora.
Legea învățământului primar și superior (1898)
Spiru Haret modifică structura învățământului normal-primar mărind numărul anilor de studiu. Schimbă și planul de învățământ prin renunțarea la studierea unei limbi străine. De asemenea, introduce în școlile normale lucrul manual.
Legea a instituit învățământul secundar de opt clase, care era împărțit în ciclul inferior și ciclul superior. Cel superior era orientat în trei secțiuni: clasic, modern și real. Această structură a rămas în vigoare până în 1928. În ceea ce privește învățământul superior, s-a propus îndreptarea acestuia spre partea practică, mai precis prin realizarea de laboratoare, clinici, seminarii pedagogice universitare, fără a se neglija însă aspectul științific. Iată ce spunea însuși Spiru Haret în “Raportul la lege asupra activității Ministerului de Instructie”, din 1903:
“În ceea ce privește învățământul secundar, legea din 1889 se deosebește de cea din 1864 în mai multe puncte esențiale: organizarea liceelor și gimnaziilor, egalizarea conditiunilor învățământului rural cu ale celui clasic, organizarea învățământului secundar al fetelor, recrutarea și disciplina corpului didactic sunt cele mai inseminate” (“Operele lui Spiru C. Haret”, vol IV, p. 33).
Un caracter practic, în legea adoptată în anul 1899, era prevăzut și pentru învățământul profesional.
Adaptarea acestor tipuri de învățământ (superior și profesional) la cerințele noi mereu crescânde ale societății moderne române de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul scolului al XX-lea, Haret o face prin legile din 23 martie 1898 pentru primul și 31 martie 1899 pentru cel de al doilea, completate pe parcursul celor trei ministeriate ale sale cu noi regulamente și decizii.
În Legea învățământului secundar și superior din 1898 s-a pornit de la necesitatea înlocuirii învățământului clasicist, teoretic, care nu ținea seamă de nevoile concrete ale țării noastre pe teren economic și cultural, cu un învățământ în care științele trebuiau să joace un rol din ce în ce mai important, pentru că materialitatea obiectivă a lumii înconjurătoare să domine asupra ideilor filosofice ale clasicilor antichității.
Spiru Haret și-a dorit și a prevăzut măsuri astfel încât învățământul secundar să dea tineretului un număr de cunoștințe necesare oricărui om cult. Aceasta se va face în cursul superior. Gimnaziul avea ciclu de cunoștințe unitar, absolvenții lui obținând în urma unui examen de absolvire un certificat de capacitate, care le dădea dreptul să ocupe anumite funcții dace se opreau aici sau să treacă în învățământul secundar superior, în liceul propriu-zis cu 4 clase, care se încheia cu un examen de diplomă. Documentul dădea dreptul ca absolvenții să poată trece mai departe în învățământul superior, urmând o facultate sau o școală superioară asimilată ei.
Principiul diversificării învățământului și conectării lui la realitățile economice și culturale ale țării noastre se regăsește în măsura luată de Haret de a trifurca școala secundară (liceul – începând cu clasa V-a) în secțiile reală, clasică și modernă.
În secția reală, locul principal era ocupat de matematică, fizică și științele naturii, iar în cea clasică limbile latine și greaca. Secția modernă era o îmbinare a celor două secții, de fapt secția clasică în care limba greacă era înlocuită prin științele fizice și naturale după programa secției reale. Erau comune pentru toate cele trei secții următoarele discipline: limba română, istoria patriei, istoria universală, limbile franceză și germană, noțiuni de psihologie, de logică, de economie politică, drept uzual și instrucție civică, muzică vocală și gimnastică. Totodată, legea lui Spiru Haret a încredințat conducerea unităților și instituțiilor de învățământ unor consilii și senate compuse din profesori.
Legislația lui Spiru Haret a prevăzut, pe bună dreptate, seriozitatea examenelor. Astfel, o altă măsură importantă luată de Haret a fost desființarea bacalaureatului și înlocuirea lui cu examenul de absolvire. Măsurile luate de Haret de a înlocui bacalaureatul cu examenul general de absolvire a liceului au fost apreciate și peste hotare. Astfel dr. Edwald Hans scria: “acest fel de examen românesc care este așa de uman poate că va fi luat de model și în țările occidentale”.
Totodată, prin legea de la 1898 s-a înființat seminarul pedagogic universitar pentru ca viitorii profesori să aibă și cunoștințe de pedagogie. Pe baza planurilor de învățământ, Spiru Haret a introdus pentru prima dată în învățământul românesc adevăratele programe analitice.
Spiru Haret, întemeietorul învățământului românesc
Legislația inițiată de Spiru Haret a dat formă învățământului din țară multă vreme.
În 12 ani s-au construit 2343 de școli, dintre care 1 980 în timpul ministeriatelor sale. A înființat peste 1 700 de posturi de învățători. Numărul elevilor înscriși în școlile elementare s-a dublat, astfel că procentul alfabetizaților din România a crescut de la 22% la 39%. În 1910 numărul promovaților se ridica la 306.121 și, în tot același an, numărul școlilor din mediul rural era de 4695. De asemenea, înființează grădinițele. Datorită acestor realizări, fără precedent, este supranumit “Omul școlii”.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
Eugen Orghidan – “Spiru C. Haret, reformator al învăţământului românesc”, Ed. Media Publishing Bucureşti, 1994.
https://historia.ro/sectiune/general/modernizarea-invatamantului-romanesc-reformele-566542.html
