În 1802, Ludwig van Beethoven i-a cerut medicului său, J.A. Schmidt, să-i descrie public pierderea progresivă a auzului și problemele gastro-intestinale după moartea sa, astfel încât „pe cât posibil lumea să fie cel puțin împăcată cu mine”. De atunci, cauzele morții lui Beethoven au fost un mister.
Acum, mai bine de două secole mai târziu, o echipă de oameni de știință i-a îndeplinit dorința și, după ce i-a analizat ADN-ul a cinci șuvițe de păr – autentificate anterior -, nu a găsit o explicație pentru surditatea sau problemele gastrointestinale, dar a descoperit că celebrul compozitor avea o predispoziție genetică la boli hepatice. Detaliile cercetării, efectuate de Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), Centrul Beethoven San Jose și Societatea Americană Beethoven din California (Statele Unite), Universitatea KU Leuven (Belgia), Universitatea din Bonn, Beethoven- Haus de Bonn și Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă (Germania), au fost publicate, miercuri, în revista „Current Biology”.
„Scopul nostru a fost să facem lumină asupra problemelor de sănătate ale lui Beethoven, inclusiv pierderea progresivă a auzului, care a început din copilărie până în jurul vârştei de 20 de ani și a dus la surditate funcțională în 1818”, explică Johannes Krause, de la Institutul Max Planck. În plus, echipa a căutat și posibila origine genetică a plângerilor gastrointestinale cronice ale lui Beethoven și a bolilor hepatice severe (posibil ciroză) care au culminat cu moartea lui în 1827, la vârsta de 56 de ani. ADN-ul nu a găsit vreun răspuns la niciuna dintre aceste probleme de sănătate, dar a descoperit factori genetici pentru boala hepatică și dovezi că a suferit de o infecție cu virusul hepatitei B în lunile dinainte de moartea sa, care a fost agravată de alcool și de riscul genetic al compozitorului.
„Putem deduce din ‘cărțile de conversație’ ale lui Beethoven, pe care le-a folosit în ultimul deceniu al vieții sale, că era foarte regulat consumul său de alcool, deși este dificil să se estimeze volumele consumate”, explică Tristan Begg, autorul principal al studiului și cercetător la Cambridge.
Și, în timp ce majoritatea surselor indică faptul că consumul său era unul moderat în raport cu standardele vieneze de la începutul secolului al XIX-lea, este probabil să fi ajuns la cantități de alcool cunoscute astăzi ca fiind dăunătoare pentru ficat.
În ceea ce privește hipoacuzia, analiza ADN-ului nu a reușit să identifice o bază genetică clară, deși cercetătorii avertizează că studiul nu este suficient pentru a exclude această ipoteză. Autorii nu au găsit vreo explicație genetică pentru problemele gastro-intestinale ale lui Beethoven, dar sunt de părere că boala celiacă și intoleranța la lactoză „sunt foarte puțin probabile”.
„Nu putem spune definitiv ce l-a ucis pe Beethoven, dar acum putem confirma cel puțin prezența unui risc ereditar semnificativ și a infecției cu virusul hepatitei B”, conchide Krause. „Având în vedere istoricul medical cunoscut, este foarte probabil ca o combinație a acestor trei factori, inclusiv consumul de alcool, să acționeze în mod concertat, dar cercetările viitoare vor trebui să clarifice măsura în care fiecare factor a fost implicat”, adaugă Tristan Begg.
În plus, ADN-ul lui Beethoven a mai păstrat o surpriză: cromozomul lui Y nu se potrivește cu acela al niciunei dintre cele cinci rude actuale care îi poartă numele de familie și au, conform înregistrărilor genealogice, un strămoș patern comun. Adică, la un moment dat în generațiile din partea tatălui lui Beethoven a avut loc un „eveniment” extraconjugal, conchide studiul. „Această constatare sugerează un eveniment de paternitate extraparentală în linia sa paternă între concepția lui Hendrik van Beethoven la Kampenhout (Belgia) în jurul anului 1572 și concepția lui Ludwig van Beethoven șapte generații mai târziu, în 1770, la Bonn (Germania)”, conchide Begg. (www.20minutos.es – 22 martie)/rcostea
