Proiectul de plafonare a preţului poliţelor RCA nu a figurat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern care s-a încheiat la Palatul Victoria. Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras documentul, care prevedea îngheţarea temporară, pe o perioadă de şase luni, a tarifelor la nivelul din 1 martie 2022. Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, a declarat că proiectul a fost retras pentru ca Autoritatea să efectueze o analiză a observaţiilor apărute în spaţiul public. Brokerii de asigurări au anunţat că se opun proiectului de Hotărâre de Guvern privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru poliţele RCA, considerând că acesta va avea un impact negativ major asupra distribuţiei de asigurări, a consumatorilor şi şoferilor. Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări şi Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare susţin că proiectul risca să determine un blocaj cvasi-total pe piaţa de asigurări, în limitarea vânzării de poliţe RCA şi retragerea unor jucători de pe piaţă.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie, ora 12:00)/bcodreanu/dsirbu