Eugn Preda: “Partidul Comunist Român [este] în mâinile unor golani! ”
Venirea în România a truplor sovietice și ascensiunea comuniștilor a fost privită cu simpatie de unii tineri, printre care s-a numărat și Eugen Preda (numele real Ernst Glotter). Atras de ideile de stânga, în ianuarie 1945, când a împlinit vîrsta de 15 ani, Eugen Preda s-a înscris voluntar în Divizia “Tudor Vladimirescu ” care venise din URSS. Apoi, în 1946, a devenit membru PCR. Doi ani mai târziu, în 1948, a plecat pe Șantierul tineretului Salva Vişeu, în calitate de comandant de brigadă. Cu un “dosar sănătos”, Comisia de control PCR i-a propus să se angajeze la Radio. Iosif Ardeleanu, directorul Direcţiei politice a Radiojurnalului, i-a explicat că au nevoie de tineri cu “dosarul bun”, care să aplice liniile trasate de conducerea PCR. După angajarea în Radio [1950] cu “dosarul bun”, Eugen Preda a putut să călătorească în străinătate și să facă comparații cu situația din România. A intrat în conflict cu obedienții partidului și a fost marginalizat. La o ședință cu factorii de decizie din Comitetul Central, Eugen Preda, care era directorul emisiunilor informative transmise de Radio și de Televiziune, a criticat unele emisiuni culturale. A deranjat că a criticat o situație de la televiziune în fața șefilor de la partid. A fost mutat simplu realizator la Radio. Cum a ajuns la această situție, Eugen Preda își amintește într-o înregistrare de istorie orală:
„Şansa mea a fost că am călătorit foarte mult în străinătate şi deci am putut lua contact cu modul de activitate al altora. Am şi scris odată, în ’69, cred, un articol consacrat unei vizite la New York Times în 1963. Activitatea aceasta pe tărâmul politicii externe este şi o intuiţie. Țin minte că în decembrie 1989 lucram pentru un material care urma să fie prezentat la Congresul de istorie de la Madrid. Şi mi-am permis atunci să spun că n-o să apuc să fac tema prezentată pentru că se vor produce răsturnări la noi. Am spus-o în biroul de alături …[biroul lui Cristian Popişteanu]. Cristian mai ţine minte! Tot cu el am discutat odată, pe stradă, pe la începutul anilor ’70, parafrazând titlul Rezoluţiei Biroului Informativ: “Partidul Comunist din Iugoslavia [este] în mâinile unor asasini şi spioni ”, eu am spus: “Partidul Comunist Român [este] în mâinile unor golani!” Am călătorit foarte mult şi am avut şansa de a cunoaşte activitatea ziaristică “de afară” Dar în ce măsură ar trebui făcut şi la noi? Asta era în funcţie de fundal! De pildă, la Televiziune, am stat din ’69 până în ’72, când au început conflictele mele cu alţii! Eu am reuşit totuşi să contribui la [calitatea Telejurnalului] …. sondajele pe care le făcea dl. Pavel Cîmpeanu pe vremea aceea : pe primul loc era [serialul britanic] “Sfântul ”, iar pe locul doi era “Telejurnalul” de seară! Astea sunt fapte! Dar am întâmpinat şi piedici mai ales de la inerţie şi la faptul că unii dintre colegii mei nu vedeau cu ochi buni … A fost o piedică limpede impusă de conducerea instituţiei, fie Radio, fie Televiziune! Țin minte că în 1954, când am revenit la Geneva, m-a chemat odată Melita [Apostol] şi mi-a atras atenţia să fiu mai prudent în descrierile pe care le fac, că laud capitalismul ! Eu le povesteam colegilor mei că în Elveţia, unde era un nivel de trai foarte ridicat, erau adunări ale şomerilor sau ale pensionarilor care veneau în autobuze. (….) În decembrie ’72 mi-am dat doctoratul în istorie și m-a impresionat că au venit toţi foştii mei colegi din Televiziune. La nici o teză de doctorat, poate cu excepţia celei a lui Burtică – care era secretarul Comitetului Central -, nu mai fuseseră atâţia! Adică pe undeva simţeam o anumită solidaritate. În ’77, mama a avut un accident şi nu şi-a mai revenit. Eu am căpătat în timpul ăsta calificarea de cadru medical. Eu am îngrijit-o. Am stat aproape un an de zile cu dânsa prin spitale. Mi-am organizat timpul de a veni în Radio numai după-amiaza, două – trei ore, pentru a-mi scrie comentariul de seară. Mama s-a stins în ’86 ! În timpul ăsta eu am îngrijit-o! În 1973 eu mă întorsesem în Radio unde se ştia că am fost scos de la Televiziune. Așa că nimeni n-avea pretenţia să scriu ceva. Cu greu am reuşit să fac emisiunea “În jurul globului.” După aia a fost desfiinţată, creându-se emisiunea “O zi într-o oră.” De ce? Pentru că se ştia că am anumite păreri în legătură cu desfăşurarea propagandei. Poate că unii au vrut să mă protejeze!”
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]
