Reacţii ale clasei politice după ce Agenţia Fitch a îmbunătăţit ratingul României

Investitorii se vor îndrepta cu mai mare încredere spre România, iar dezvoltarea va continua într-un ritm accelerat, a declarat astăzi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, subliniind că astfel s-ar putea creşte mai mult salariile. Declaraţia vine după ce Agenţia de rating Fitch ne-a îmbunătăţit perspectiva de ţară de la negativ la stabil, prima modificare în sens pozitiv din 2020 încoace. Şi premierul Nicolae Ciucă a salutat această evaluare, spunând că reprezintă un semnal de încredere în perspectivele de creştere economică a ţării./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie