„Radiojurnal” – Realizator: Cătălin Gomboș – Un grav accident feroviar a avut loc sâmbătă seară, la Galați. O femeie de 53 de ani, conductor de tren, a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon cu călători staționat în gară. Vagonul lovit a fost parțial distrus. Este al doilea accident la CFR în ultimele doi săptămâni, după cel în care un marfar a fost lovit din spate și aruncat de pe șine de un alt tren plin de pasageri. Relatează corespondentul RRA Maria Măndiță.
Reporter: Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, cauza accidentului feroviar ar fi fost o defecțiune a sistemului de frânare al locomotivei care a lovit vagonul de călători. Astfel, potrivit sursei citate, locomotiva care efectua operațiunile de formare a trenului Galați-Buzău a lovit cu viteză un vagon de călători care se afla staționat în gara Galați. La fața locului se efectuează în prezent verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul. Potrivit reprezentanților CFR, locomotiva a lovit vagonul cu o viteză de 30-35 kilometri la oră, în condițiile în care cuplajul acesteia cu vagonul staționar ar fi trebuit realizat la o viteză de maxim 5 kilometri la oră./abranescu/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 martie)