În Ungaria s-a diminuat semnificativ sprijinul pentru Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, efectuat la solicitarea Comisiei Europene. Potrivit sondajului, în Ungaria, în ultimele șase luni, procentul cetăţenilor care apreciază pozitiv Uniunea Europeană a scăzut cu 12 la sută, însă numărul susținătorilor UE a scăzut şi în media UE. În luna iulie anul trecut, jumătate din populaţia ungară avea opinii pozitive despre Uniunea Europeană, dar acum doar două cincimi au gânduri favorabile. Cercetarea a fost realizată în rândul populației de peste 15 ani pe baza unui eșantion de 1.040 de persoane. Potrivit acesteia, în ultimele șase luni, procentul celor care evaluează pozitiv Uniunea Europeană a scăzut cu 12 la sută. În comparație cu șase luni mai devreme, când procentul celor care au avut opinii pozitive despre UE era de 59 la sută, acum doar 39 la sută dintre cei chestionați susțin Uniunea Europeană, ceea ce este sub media UE. Acest rezultat se datorează în primul rând răspunsurilor tinerilor, dar sprijinul a scăzut și în alte grupe de vârstă. Din sondajul Eurobarometru a mai rezultat că populația ungară vede situația economică a Uniunii Europene mai puțin favorabilă decât în urmă cu jumătate de an. Referitor la viitorul UE, cetăţenii ungari au devenit, de asemenea, mai pesimiști şi cu 5 puncte procentuale mai puțini cred că lucrurile merg în direcția corectă în Uniunea Europeană. Cercetarea a examinat și cauzele posibile. Printre acestea se numără, de exemplu, faptul că cetăţenii ungari simt mai puțin în zilele noastre că propriile cuvinte contează în UE și, de asemenea, simt mai puţin că cuvântul UE ar conta în lume. Deși pentru cetăţenii ungari Uniunea Europeană înseamnă, în primul rând, libertatea de a călători, de a studia și de a lucra oriunde în UE, în prezent repezintă din ce în ce mai puțin diversitate culturală, protecție socială și o implicare mai mare în treburile lumii./rganciu/denisse
https://hirado.hu/belfold/cikk/2023/03/26/a-magyarok-manapsag-kevesbe-erzik-ugy-hogy-szamitana-a-szavuk-az-eu-ban