Situația din Avdiivka (regiunea Doneţk) este tensionată, orașul fiind în așa-numita zonă roșie, unde autorităţile au interzis accesul voluntarilor, jurnaliştilor şi altor civili – scrie, luni, agenţia RBC. „Avdiivka se află în ‘zona roşie’. De aceea, reprezentanţilor presei, chiar şi celor acreditaţi, le este interzis să viziteze Avdiivka şi să intre în oraş. Acest lucru este valabil şi pentru voluntari” – a precizat șeful administrației militare din Avdiivka, Vitali Barabaş. Acesta a amintit că există un ordin care prevede că intrarea în oraş este interzisă. Amintim că, pe 26 martie, din cauza atacurilor constante lansate de ruşi asupra Avdiivka, autorităţile ucrainene au anunțat evacuarea populației din oraș. Anterior, Forțele de Apărare ale Ucrainei au raportat că invadatorii încearcă în mod constant să încercuiască Avdiivka şi că oraşul ar putea deveni al doilea Bahmut, unde au loc cele mai aprige lupte./sdan/denisse
(Agenția de presă RBC – 27 martie)