România va sprijini investițiile strategice ale companiilor din Emiratele Arabe Unite în Portul Constanța (Sebastian Burduja)

Realizator: Gabriela Mitrovici – România va sprijini investițiile strategice ale companiilor din Emiratele Arabe Unite în Portul Constanța – afirmă ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja. Aflat luni la Constanța, ministrul a dat exemplul unei companii care a executat deja investiții de peste 120 de milioane de dolari în țara noastră. „75 de milioane de dolari au fost alocați dezvoltării unor terminale noi în Portul Constanța, unde operează deja cel mai mare terminal maritim de la Marea Neagră”, a mai spus Sebastian Burduja.
Sebastian Burduja: Sunt interesați de Portul Constanța pentru că au remarcat, în contextul geopolitic de securitate, o creștere importantă a fluxurilor. Interesul nostru este să-i implicăm atât pe ei, cât și pe cei de la Abu Dhabi Ports – ADP în planurile pe termen mediu și lung de dezvoltare pentru Portul Constanța, respectiv molurile 3 – 4 și insula artificială a portului; sunt investiții de multe miliarde de dolari. Vizita de aici se leagă și de vizita recentă a domnului președinte Iohannis în Emiratele Arabe Unite, un partener economic strategic pentru România.
Realizator: A consemnat corespondentul RRA din Constanța, Sorin Cealera./abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 martie)-