Peste 400 de persoane cu afecțiuni grave – în marea lor majoritate, copii – au primit în ultimii trei ani șansa de a trăi datorită Asociației Blondie, care a organizat și susținut 144 de zboruri medicale în regim de ambulanță aeriană.
În România, în fiecare zi, două persoane află că boala de care suferă nu poate fi tratată în țară. Tratamentul într-o clinică din străinătate este decontat prin formularul E112, dar transportul până acolo, nu.
În lipsa unei soluții, pacienții care nu își pot permite costul zborului, încearcă, cu riscuri mari, să ajungă la spitalele din afara țării cu zboruri de linie. Cei mai mulți, însă, mor.
„Transportăm cele mai grave cazuri medicale – boli rare, boli genetice, afecțiuni oncologice, renale, pulmonare, neurologice, malformații cardiace complexe. Nu am refuzat niciun caz care a ajuns la noi.” spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie.
Un zbor medical costă între 20-30.000€, dar poate ajunge și la 50.000€.
De trei ani, în pofida pandemiei și războiului, Asociația Blondie susține toate zborurile medicale în afara țării, pentru fiecare caz când viața depinde de asta.
„Blondie a fost salvarea noastră în pandemie. Când toate liniile aeriene erau închise, noi am făcut transporturi cu Blondie. Altfel nu s-au mai putut face. La început părea că a fost ceva intermitent, o întâmplare, dar apoi, când am văzut că s-au împlinit o sută de zboruri, 144 chiar, și când am numărat câți copii au fost transportați, mi-am dat seama ce lucru extraordinar face Blondie. De fapt, Blondie a fost salvarea acestor copii! Sunt puțini care înțeleg lucrul ăsta!” spune dr. Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul M.S. Curie.
CIFRE DESPRE ZBORURILE BLONDIE:
- Cel mai mic copil transportat avea 3 zile.
- 80% dintre pacienții transportați nu aveau împlinită vârsta de un an.
- Am ajuns în 16 țări, la 29 de clinici
- Am avut o săptămână în care am organizat 6 zboruri
- Am parcurs 421.200 km, distanța de la Pământ la Lună
- Am înconjurat Pământul de 10 ori
- Am transportat 1.000 de copii orfani din Ucraina
- Am plătit peste 3.500.000 eur pentru aceste zboruri din ultimii 3 ani.
„Tarom ne este partener din primul an, ne pune la dispoziție prompt și cu discounturi semnificative avioane mari, ceea ce se traduce prin posibilitatea de a transporta mai mulți copii la un singur drum, dar și prin oportunitatea de a ne întoarce cu alte cazuri medicale. Probabil 70% din zboruri au fost cu ei și vreau să le mulțumesc pentru ajutor.” spune Adelina Toncean.
Obiectivul Asociației Blondie este achiziția unui avion – ambulanță aeriană.
„Cu 1.500.000 € achiziționăm un avion și îl dotăm cu toate echipamentele medicale necesare. Creăm astfel primul serviciu de ambulanță aeriană din România, un serviciu extrem de necesar. Fiecare caz care ajunge la noi, fiecare copil pare că ne spune <Eu zbor sau mor!>. Vorbim de urgențe, de cazuri grave, care nu pot fi tratate în România. De pildă, duminică am transportat un copil de 3 ani cu cancer de prostată. Clinica din Paris a crezut că am completat greșit actele, că era vorba de un bărbat de 30 ani și chiar și așa, tot era un caz prematur.” spune Adelina Toncean.
Ambulanța aeriană preia bolnavi în stare critică și îi transportă de urgență către spitalul pregătit să îi primească, chiar dacă acesta este la o distanță mare.
Aeronava ambulanță aeriană este ca ambulanța terestră, este dotată cu toate echipamentele medicale necesare fiecărei afecțiuni, are la bord o echipă de medici și asistente specializați să acorde îngrijire de urgență în aer și, mai ales, este gratuită – costul de transport pentru pacienți este zero.
Asociația Blondie s-a născut pentru a oferi copiilor bolnavi și singuri șansa la o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual. Misiunea noastră este de a reduce mortalitatea și de a crește șansele la viață ale copiilor cu afectiuni grave în risc social. Totul a pornit de la Cristi, alintat Blondie, un băiețel blond și singur în spitalul din Constanța, pentru care nu s-a mai putut face nimic. Blondie este despre alint. Despre iubirea pe care o dai oricărei vieți, indiferent că este lungă sau nu. Este mâna pe care o ții strâns până la ultima răsuflare. Este despre a nu muri nimeni înainte să afle cum e să fii iubit.