După ce a cucerit publicul și a ajuns până în finala „America Express”, o călătorie plină de aventuri ce a durat două luni de zile, Andreea Bălan aduce în playlisturi „Dor de casă”, o piesă emoționantă despre dorul care apare și te consumă atunci când nu ești alături de cei dragi. Compus de către Ionuț Bacula (Papu) și Vlad Manolache, „Dor de casă” este un single emoționant despre nostalgia amintirilor trăite, dar și despre iubirea infinită pe care o avem față de cei dragi și dorința de a fi mereu în preajma lor.
„Și mi-e dor de locul meu iubit/ Cu leagăne în copac/ Cu îmbrățișări de bun venit/ Și miros de cozonac/ Am fost prin lume în lung și în lat/ Dar niciodată nu am uitat/ Că viața pe Pământ e mai frumoasă/ Când inima ți-e lângă ai tăi acasă” sunt versurile pe care Andreea le cântă și dezvăluie sentimentele ce apar atunci când fizic nu poți fi alături de cei dragi, dar inima și sufletul tău rămân acolo pentru totdeauna.
„Putem călători oriunde în lume și putem descoperi o mulțime de locuri frumoase, dar întotdeauna acasă o să fie acolo unde este sufletul. Acasă nu e un loc, acasă e iubire și căldură, «acasă» înseamnă înainte de toate familie, liniște și armonie. Deși tocmai s-a terminat finala «America Express» și am luat locul doi, simt că am câștigat inimi și că m-am întors cu o încărcătură profundă, iar acestă piesă îmi va aduce aminte mereu de ceea ce contează cu adevărat – iubirea. «Dor de casă» este despre iubire și recunoștință”, povestește Andreea Bălan.
Cunoscută pentru spectacolele sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, Andreea Bălan este artista care oferă publicului una dintre cele mai speciale performance-uri și o experiență vizuală coregrafică inedită prezentată în diferite povești conceptuale. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 58.000.000 de vizualizări pe YouTube. Artista a lansat în 2022 și albumul „Soare după nori”, un material motivațional despre iubirea de sine și acceptare, ce conține 13 piese de suflet inspirate din experiențele personale ale artistei, iar în luna martie a colaborat pentru prima dată cu Jador pentru „Cu inima ta”, single ce a adunat aproape 1,8 milioane de vizualizări.