Eugen Preda: “În 1972 m-am întors în Radio în situația unui pensionar bine plătit.”
În epoca comunistă dosarul politic era foarte important. Ca să lucrezi în Radio trebuia să fi membru PCR și să ai un dosar “curat”, adică nu trebuia sa ai rude în străinătate sau rude care în perioada interbelică au facut politică. În dosar erau trecute aprecierile șefilor și “informările” făcute de unii colegi. Pe baza dosarului politic, membrii Comitetului Central hotărau numirile în funcțiile de conducere ale Radioului. Aceste hotărâri erau definitive și obligatorii. Cauza schimbărilor: unele emisiuni care nu au plăcut conducerii politice, care nu au adus destule omagii lui Ceaușescu. Așa a fost schimbat în 1972 Eugen Preda din funcția de redactor-șef la Redacția Emisiunilor Politice. Pretextul schimbării: Eugen Preda a luat cuvântul la o ședință a Consiliul Naṭional al Radioteleviziunii, unde a criticat o emisiune difuzată de Televiziune fără să aibă acordul șefilor. Ca pedeapsă Eugen Preda a fost mutat simplu realizator la radio. Cum a primit schimbarea, Eugen Preda povestește într-o înregistrare de istorie orală:
„În 1972 s-a ţinut şedinţa Radioteleviziunii sub conduceea lui [Cornel] Burtică, care era secretarul Comitetului Central PCR. Simţeam că era o oarecare răceală. Nu mai eram chemat la şedinţe la Comitetul Central. La această şedinţă Burtică a criticat. La un moment dat, s-a enervat că eu am ieşit din sală. Şi când a luat cuvîntul a spus, cât am lipsit eu, că ăsta-i un semn de desconsiderare. Când am revenit la şedinţă mi-a spus un coleg de-al meu. Şi-am cerut cuvântul şi am spus că m-am dus să văd cuvântarea pe care o rostea în acel moment Ceauşescu, că asta intra în atribuţiile mele. Dacă sunt observaţii legate de vizita lui Ceaușescu în străinătate trebuiau să-mi fie făcute mie personal. În ziua de 22 februarie, seara, a fost un film făcut de [Cristian] Țopescu cu Mircea Angelescu despre fotbal, în care se lua atitudine împotriva modului cum e condusă mişcarea de fotbal. În 23 februarie, dimineaţa, a fost o şedinţă cu “activul“ din Televiziune, la care a luat parte Bucheru, care era vicepreşedinte, şi în care eu mi-am spus opiniile în legătură cu munca de televiziune. Imediat după ce s-a terminat şedinţa am fost chemat de Bujor [Sion], care era preşedinte, şi mi-a spus : “Te anunţ că trebuie să te scot din funcţie. Îmi pare foarte rău!” Am spus : “Foarte bine. Pot să ştiu de ce? ” Şi mi-a spus că datorită acelui film [făcut de Țopescu] s-a enervat “tovarăşul” [Ceaușescu]. Eu am spus că nu cred că asta a fost. De altfel, în acest film au fost transpuse nişte indicaţii care veneau de la “tovarăşul”! Dacă el şi-a schimbat părerea, e treaba lui. Dar eu n-am de gînd să contest cu nimic că am fost destituit. M-a întrebat unde vreau să mă duc. I-am spus : “ Revin la Radio.” “Cum? La Radio dumneata ai fost şef. Ți se vor plăti toate poliţele!” “Cine va avea de plătit, îmi va plăti, cine nu, nu !” Şi-a fost convocată după aceea o scurtă şedinţă … Bujor [Sion] a căutat să prezinte lucrurile şi totodată a anunţat că Lavric, care lucra la Radio, mă va înlocui. În 24 februarie când am venit pe la Lavric să-i mai dau în primire nişte chestiuni, deja apăruse în birou portretul [lui Ceaușescu] în locul [unei hărți]. (…) Eu am venit înapoi la Radio, unde am fost în situaţia unui pensionar bine plătit, că eram totuşi realizator de emisiuni. Nu trebuia să fac absolut nimic! Şi, cu chiu cu vai, peste un an mi s-a încredinţat o emisiune care se chema “În jurul globului ”, care după aceea a fost lichidată o dată cu crearea emisiunilor “O zi într-o oră.” Însă, în ’73, am susţinut în decembrie teza de doctorat. (…) Mi s-a făcut o observaţie destul de afurisită că în bibliografie l-am trecut pe “tovarăşul” [Ceaușescu] în ordine alfabetică, ceea ce putea atrage chiar respingerea tezei. Aşa încât din februarie 1973 până în 1989 am fost pe poziția unui pensionar bine plătit. Bineînţeles că n-am mai plecat [corespondent] în străinătate. Prima oară când am plecat a fost în ’86, în Israel. Dar ca particular. Şi s-a spus că poate rămân acolo, însă au avut surpriza să vin înapoi. Nu m-a tentat niciodată să plec. Puteam să plec de-atâtea ori. De altfel, nu mă interesează ce există în dosarul meu de cadre şi în dosarul de la Securitate. Dintr-un singur motiv: n-aş vrea să am surpriza în privinţa unor oameni cărora le păstrez o bună amintire. (….) Mai existau “pensionari.” Exista Cîrje la “Cimitirul elefanţilor”, la REPS. A fost o chestiune destul de complicată. Cîrje a fost redactorul-şef al revistei “Lumea” şi se pare că a existat o mare nemulţumire în legătură cu un coleg al lui care era “încurcat ” cu Zoe. Şi se pare că Cîrje era suspectat că ştie prea multe. Dar eu mi-am păstrat popularitatea … că mă ungea pe inimă, ca să fiu sincer, că mă duceam în piaţă şi-mi spunea de la tarabă : “Dvs. nu vorbiţi la Radio ?!” Din ’77, când mama a avut un accident în casă, eu veneam numai după-amiaza 2-3 ore. Lăsam materialul şi plecam. În ’89, cînd am împlinit 60 de ani, am hotărât să ies la pensie la cerere. Şi deoarece erau dificultăţi cu plata pensiei la cerere, m-am dus la Ciurăscu şi l-am rugat să intervină el la Consiliul Popular Bucureşti. Şi m-am dus acolo împreună cu Ciurăscu, care a mi-a spus : “Domnule, s-a rezolvat: din martie.” “Păi, bine, eu am vorbit cu tine una şi tu ai rezolvat altfel.” “Lasă, domnule, că-i mai bine aşa.” Şi ieşeam [la pensie] în decembrie ’89. (…) Se spune că în 26 decembrie 1989 s-ar fi decis ca eu să trec în fruntea Radioului. Eu nu ştiu de-această chestiune. Ştiu că unele dintre colegele mele s-au dus la Aurel Dragoş Muntenu, pentru că Radioul era trecut pe planul doi, şi i-au cerut să mi se încredinţeze mie funcţia de şef al Radioului. Nu ştiu exact. Nici nu m-a interesat cum s-a ajuns la această concluzie. Țin minte că a venit Aurel Dragoş Munteanu, cred că era pe 28 decembrie, şi am avut o scurtă întrevedere la redacţie şi după aceea a spus să merg cu el la FSN. Era la Palatul Victoria – Consiliu FSN. Și eu pusesem problema ca noi [Radioul] să avem un birou la Consiliul FSN. Şi pe drum mi-a spus că vrea să numească director general al Radioului şi m-a numit pe mine. I-am spus că eu nu vreau din două motive: 1) pentru că sînt evreu; 2) pentru că sînt prea bătrîn. Pentru că a fost o revoluţie a tinerilor ar trebui pus un tânăr. A insistat. Mi-a spus că şi el are o rudă sau o bunică care a fost evreică şi ăsta nu-i un criteriu. Și am fost numit în fruntea Radioului”.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]
