Toni Greblă a fost numit de plenul reunit al Parlamentului în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, pentru un mandat de 8 ani, la propunerea grupurilor PSD, UDMR şi al minorităţilor naţionale. Actualul prefect al Capitalei a obţinut 251 de voturi favorabile în timp ce contracandidaţii săi, avocata Iulia Andreea Bădeanu, propusă de AUR, şi profesorul Cristian Preda, susţinut de USR, au înregistrat 36, respectiv 73 de voturi pentru. Postul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente era vacant după demisia lui Cătălin Florin Mituleţu Buică. AEP este instituţia care asigură organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor şi gestioneaza modul în care sunt finanţate partidele politice şi campaniile electorale, cu respectarea prevederilor legale. Anul viitor, Autoritatea Electorală Permanentă va organiza patru runde de alegeri.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 martie)/azamfir/dstanesc