Context
La 30 martie 1830 se încheia elaborarea Regulamentelor Organice, documente considerate primele acte constituţionale de pe teritoriul ţării noastre. Acestea au pus bazele unei noi organizări interne în Moldova şi Ţara Românească, după încheierea regimului fanariot. Pentru redactarea Regulamentelor au fost numite două comisii speciale care au funcţionat la Bucureşti şi Iaşi, sub preşedinţia consulului general rus Matvei Minciaki.
Istoria acestui document
Principatele Române erau sub suzeranitate otomană şi sub protectorat ţarist. Protectoratul țarist activa de jure ca urmare a Tratatului de la Adrianopol din 1829. Puterea şi influenţa Imperiului Otoman erau traversate de criză, iar, în contrast, Rusia ţaristă se afla în expasiune şi intenţiona să administreze provinciile române. Apare deci problema elaborării unor acte legislative care să organizeze viaţa politico-administrativă de pe teritoriul ţărilor române. Conjunctura devine favorabilă Rusiei după ce, în 1829, în Principate este instituită administraţia lui Kiseleff, cu scopul de a implementa cerințele ocupaţiei ruse şi interesele sale politice.
Societatea românească era contrastantă din punct de vedere social. Nivelul de trai al ţăranilor era diametral opus cu cel al boierilor. Țăranii erau exploataţi și sub povara multor dări. Boierimea era într-o ”bulă” socială şi politică, plină de privilegii. Deşi avea şi rol politic, boierimea română era incapabilă să emită iniţiative de modernizare a societăţii din cauza celor două mari puteri care dominau Principatele. Condiţiile de trai rudimentare ale țăranilor au cauzat numeroase boli şi foamete, iar sistemul medical era accesibil doar celor bogați. Nici militar cele două principate nu stăteau bine, deoarece suzeranitatea otomană nu le permitea să aibă armată proprie.
Anterior Regulamentelor Organice, au existat acţiuni ale boierilor faţă de faţă de otomani și ruși. Aceștia propuneau, prin intermediul memoriilor, un sistem de guvernământ ordonat şi înlăturarea celui existent, considerat anarhic şi arbitrar. În Ţara Românească, programul a fost redactat de doi mari boieri, Grigore Brâncoveanu şi Alexandru Villara, dar contestat.
Revendicările boierilor vizau desfiinţarea raialelor dunărene, întinderea hotarului ţării până la talvegul Dunării, libertatea comerţului atât pe uscat, cât şi pe apă pentru toate produsele ţării şi navigaţia liberă în toate apele Imperiului Otoman, revizuirea tarifului vamal şi abolirea sistemului capitulaţiilor. Se prevedea și ca Mitropolia şi episcopiile să susţină, din venituri proprii, şcoli în care să se predea în limba naţională, iar produsele fabricate în ţară să fie ferite de concurenţa străină prin taxe prohibitive.
Desigur, proiectul cuprindea şi norme ce asigurau boierilor întreaga putere. Se dorea ca domnul să fie ales pe viaţă, de către cler şi boieri, din rândul boierilor mari. Se dorea înfiinţarea a două Divane superioare – administrativ şi judecătoresc – cu membri aleşi tot din rândul marilor boieri şi ai clerului. În Moldova, Mihail şi Alexandru Sturdza redactează un memoriu cuprinzând deziderate asemănătoare cu cele ale valahilor. Atât Alexandru Villara, cât şi Mihail şi Alexandru Sturdza au făcut parte, mai târziu, din Comisia de reformă formată pentru elaborarea textelor Regulamentelor Organice.
Mica boierime se revoltă însă, pentru că marii boieri urmăreau să aibă putere absolută și, la rândul ei, semnează memorii. Printre cele mai notabile se regăseşte „Proiectul de organizare al ciocoilor şi cărvunarilor moldoveni” al lui Ionică Tăutu, din 1822, (proiect cunoscut şi sub denumirea de Constituţia Cărvunarilor). Programul prevedea modernizarea ţării, respectul proprietăţii şi limitarea puterii Domnului. În urma demersurilor micii boierimi, aceasta îşi reuşeşte să îşi asigure reprezentativitatea în viitoarea Adunare Obştească.
Indicaţiile de la Sankt-Petersburg
În anticiparea redactării Regulamentelor Organice, guvernul ţarist a transmis câteva indicaţii. Alegerea Domnului urma a fi făcută de către o Adunare extraordinară „calificată să exprime dorinţa naţiunii”, alcătuită din clerul înalt, marea boierime şi deputaţii judeţelor, oraşelor şi breslelor. Clerul şi marea boierime aveau asigurată o majoritate netă faţă de reprezentanţii deputaţilor – 27 de deputaţi şi 163 de boieri. Se sugerează şi înfiinţarea unei visterii publice care să strângă toate veniturile, ulterior stabilindu-se cheltuielile statului. De asemenea, se cerea un recensământ al contribuabililor în cele două Principate; rezultatele din 1831 indicau în Moldova şi în Ţara Românească 2.200.000 de locuitori.
Rolul lui Pavel Kiseleff
Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Pavel Kiseleff), ofiţer activ şi bun administrator, să implementeze în practică prevederile tratatului de la Adrianopol (14 septembrie 1829). El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul strânsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.
Comisia de reformă
Acţiuni premergătoare elaborării Regulamentelor Organice au început, la iniţiativa Rusiei, în anul 1828, când consilierul de stat D. B. Daşcov a condus în Principate o anchetă ale cărei rezultate aveau să orienteze Comisia de redactare a proiectului. Comisia de reformă a fost alcătuită din două subcomisii, cu reprezentanţi din fiecare Principat. Comisiile au lucrat în paralel, sub conducerea consulului general al Rusiei, M. L. Minciaky.
La rândul lor, subcomisiile erau compuse din patru membri desemnaţi de Prezidentul Plenipotenţiar şi de Înaltul Divan. Moldova era reprezentată de vornicul Mihail Sturdza şi vistiernicul Constantin Paşcanu-Cantacuzino (numiţi de Minciaky) şi vistiernicul Alexandru Sturdza şi de Constantin Conachi (numiţi de Divan. Ţara Românească era reprezentată de Alexandru Villara şi Iordache Filipescu, respectiv Emanoil Băleanu şi Ştefan Bălăceanu. Secretarii fiecărei subcomisii erau aga Gheorghe Asachi pentru Moldova şi Barbu Ştirbei pentru Ţara Românească. După ce proiectul Regulamentelor Organice a fost scris, el a fost trimis la Sankt-Petersburg, pentru a fi amendat de Consiliul Țarului, înainte de a fi prezentat celor două Adunări Obşteşti din Principate. Textele Regulamentelor Organice au fost adoptate în ambele principate şi au intrat în vigoare în iulie 1831 în Ţara Românească şi în ianuarie 1832 în Moldova. Deşi au fost elaborate două corpuri de texte, principiile ce stau la baza lor sunt identice, în istoriografia românească întâlnindu-se adesea şi termenul de Regulamentul Organic. Ambele Regulamente sunt alcătuite din 9 capitole, cel din Ţara Românească cuprinzând 444 de articole, iar cel din Moldova 435 de articole .
Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale, dar și menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică, prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor. Este acceptată și participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegand importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Țărănimea rămâne însă cu un statut economico-social la fel de nesigur ca înainte.
Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistematice. Documentele au introdus înnoiri în administrația publică, prin separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămânea figura centrală a sistemului politic. Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia.
Mai existau, de asemenea, prevederi care vizau modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ. Regulamentele sporeau, totodată, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii. Se consideră că aceste documente au grăbit unirea Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
Oţetea, Andrei, Geneza Regulamentului Organic, în „Studii şi articole de istorie”, II, 1957
https://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=1&prn=1
Astăzi în istorie: ”Iulie 1831 – intrarea în vigoare a Regulamentului Organic în Țara Românească”
