Fostul preşedinte american, Donald Trump, a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Manhattan, după o anchetă în legătură cu plata unei sume de bani către actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels, Trump devenind primul fost preşedinte al SUA care se confruntă cu acuzaţii penale, mai ales în contextul unei noi candidaturi pentru Casa Albă, a comunicat, joi, o sursă din serviciile de aplicare a legii.
Acuzaţiile, care decurg dintr-o investigaţie coordonată de procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, ar putea recontura cursa prezidenţială din 2024. Anterior, Trump a afirmat că va continua campania pentru nominalizarea sa de către Partidul Republican, chiar dacă va fi inculpat pentru o infracţiune.
Acuzaţiile specifice nu sunt cunoscute, deocamdată, iar rechizitoriul va fi anunţat în zilele următoare, potrivit publicaţiei The New York Times. Trump va trebui să ajungă în Manhattan pentru prelevarea amprentelor şi alte proceduri.
Avocata lui Trump, Susan Necheles, a declarat că a fost informată despre punerea sub acuzare a fostului preşedinte, adăugând că nu ştie, deocamdată, când se va preda acesta autorităţilor./mbrotacel/gpodea
REUTERS – 31 martie