Reporter: Domnule profesor Radu Rădulescu, sunteți șeful Secției Ortopedie II a Spitalului Universitar de Urgență București și profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, doctor în științe medicale. De-a lungul unei cariere impresionante, ați ajutat la recuperarea a poate sute de pacienți. În ultimii ani, progresele tehnologiei medicale, îmbinate cu știința medicilor secției dvs., au creat povești incredibile. Una dintre ele este cea a unui maratonist montan, care reușește să facă performanță după o implantare de proteză în secția dumneavoastră. Acesta este, de fapt, punctul de plecare al discuției noastre de astăzi. În primul rând, aș dori să vă întreb care sunt situațiile în care o persoană – desigur, la recomandarea medicului – ar trebui să recurgă la protezare.
Radu Rădulescu: Protezarea articulară este rezervată pacienților cu leziuni degenerative, adică aceia care au o uzare a cartilajului articular care duce în final la pierderea funcției articulare. În general, această protezare articulară este apanajul pacienților mai în vârstă, pentru că aceste leziuni degenerative normal apar la vârste mai înaintate. Sigur că la sportivii de performanță, cum ați menționat dvs., această situație este foarte rară și presupune, de obicei, o cauză traumatică care a dus la distrugerea articulației. Dar, în general vorbind, această protezare, repet, este apanajul leziunilor artrozice, care sunt, în principal, de competența medicilor ortopezi și care se adresează vârstnicilor. Putem proteza, teoretic, multe articulații, dar practic se protezează mai frecvent genunchiul și șoldul. Sigur că există și proteze de umăr, și proteze de cot și de gleznă ș.a.m.d., dar acestea se practică mai rar la noi. Șoldul și genunchiul reprezintă principala preocupare a noastră în ce privește protezarea.
Reporter: Cum îmbunătățesc progresele de ultimă oră, progresele tehnologice, viața acestor pacienți? Știm din experiență, cu toții, că anterior, acum niște ani de zile, practic după o protezare de șold se stătea la pat zile și zile întregi.
Radu Rădulescu: Este foarte bine că m-ați întrebat lucrul acesta, pentru că încă circulă acest folclor că după o intervenție chirurgicală de protezare a unei articulații e nevoie să stai la pat un timp îndelungat, ceea ce nu este adevărat. Peste tot în lumea civilizată, și și la noi, bineînțeles, după 24h de la intervenția chirurgicală, pacienții sunt coborâți din pat și încep mersul. Deci recuperarea este foarte precoce. Avem și o echipă de recuperare foarte bună, cel puțin la noi în spital, care ne asigură această parte a tratamentului. Acest lucru face ca, după câteva zile de la intervenția chirurgicală, pacientul să se externeze și pleacă acasă pe picioare, cum spunem noi. Sunt mulți care locuiesc singuri și care ne spun de la început treaba asta și sunt înfricoșați de acest lucru, că vor rămâne imobilizați la pat, dar ei pot fi independenți după câteva zile: se dau jos din pat, se suie în pat, merg la toaletă, merg la masă, ș.a.m.d.
Reporter: Este incredibil. Este, într-un fel, ca în parabola biblică unde se spune „ia patul tău și umblă”.
Radu Rădulescu: Da, într-adevăr, protezarea a avansat, nu numai din punct de vedere al recuperării, cum vă spuneam, ci și al tipurilor de proteze și, în primul rând, al materialelor care sunt folosite pentru aceste proteze. Principala preocupare a cercetătorilor în ce privește protezarea sau confecționarea protezelor a fost aceea de a prelungi durata de folosință a unei proteze. Pentru că principala limitare a acestui tip de intervenție chirurgicală și a protezelor în general este durata lor – oarecum nu este nesfârșită în ce privește folosirea lor. În general, 15-20 de ani sau între 15 și 25 de ani e considerată durata de utilizare a unei proteze, după care fie se uzează materialul respectiv, fie ea se desprinde din os, la locul în care a fost fixat. Acest lucru presupune înlocuirea acestei proteze, revizia, cum zicem noi, care se face însă cu un sacrificiu osos mai mare și cu implantarea unei proteze de tip special. Adică această revizie, această înlocuire nu este ca la service, când înlocuiești bucșele la mașină, poți înlocui la șapte zile, dacă vrei de 10 ori, că nu se întâmplă absolut nimic. Aici și aceste revizii au un număr limitat. Această preocupare este foarte importantă, ca să prelungim cât se poate durata de utilizare a primei proteze care se implantează. S-au făcut foarte multe progrese în sensul acesta, cum vă spuneam deja, s-a ajuns să existe proteze care pot fi folosite timp de 25 de ani.
Reporter: Da, este absolut impresionant. Ne puteți da câteva exemple de operații care v-au rămas în minte?
Radu Rădulescu: Mă rog, există pacienți și pacienți. Coxartroza, care este artroza șoldului, și gonartroza, care este artroza genunchiului, vă spuneam că sunt principalele cauze pentru care se implantează aceste proteze. Sunt pacienți care au afectare bilaterală, de exemplu, și care nu pot să mai meargă deloc. Și exact cum spuneați și dvs. înainte – dă-te jos și mergi, da. Adică după aceste intervenții chirurgicale, ale unor pacienți care nu au mers de ani de zile, ei pot să-și recapete mersul. Unii chiar au avut niște intervenții chirurgicale în tinerețe, când se practica altceva decât protezarea, și care nu mai merseseră de 30 de ani. După o astfel de intervenție s-a restabilit mobilitatea șoldului prin implantarea unei proteze și pacienții au început din nou să meargă. Acestea sunt cazuri particulare, într-adevăr, care îmbunătățesc substanțial calitatea vieții omului respectiv.
Reporter: Ne aflăm la Spitalul Universitar de Urgență, iar activitatea secției dvs. este bulversată în ritmul sirenelor de salvare, care vă aduc pacienți neîncetat. Practic nu cred că programarea operațiilor poate să rămână așa cum poate o faceți cu foarte multă grijă, pentru că tot timpul apar persoane din zona aceasta traumatică. Cum reușiți să faceți față tuturor acestor provocări? Bănuiesc că vin persoane din accidente de circulație groaznice. Am auzit în timp ce vă așteptam o poveste de genul acesta, în care soțul unei doamne efectiv a reușit să meargă din nou după ce a suferit o operație de picior foarte, foarte complicată.
Radu Rădulescu: Specialitatea noastră se cheamă ortopedie și traumatologie, deci avem, pe de o parte, partea chirurgicală, de ortopedie, de care v-am spus până acum, în care probabil că principala activitate este protezarea, dar e și partea de traumatologie, care se referă, cum bine ați spus, la accidente, la trauma osoasă și articulară – și facem ambele lucruri, categoric. Pe parcursul gărzilor internăm o mulțime de pacienți cu traumatisme. Pacienții programați sunt cei cronici, cum le spunem noi, care vin la spital pe baza unei liste de așteptare și de programare pentru aceste intervenții chirurgicale. Suntem foarte, foarte aglomerați. Într-adevăr, probabil că suntem secția din spital cu cele mai multe – nu probabil, ci sigur vă spun – intervenții chirurgicale, pentru că trebuie să combinăm și traumatologia și ortopedia. Într-adevăr, efortul fizic al nostru și, mă rog, și până la urmă și biologic, să spunem așa, este foarte mare, dar ne-am obișnuit. Ăsta este ritmul în care lucrăm și noi operăm până la ora 20:00 în fiecare zi.
Reporter: Cum vă ajută activitatea dvs. de profesor, pentru că sunteți doctor în științe medicale și sunteți și profesor la universitate? Am văzut, de asemenea, aveți mulți medici rezidenți, tineri. Cum se îmbină aceste activități?
Radu Rădulescu: Aceasta este peste ceea ce v-am spus până acum. Deci, pe lângă asta, avem și activitatea didactică. Într-adevăr, studenților le ținem cursuri în fiecare zi. Deci noi avem cinci serii de studenți în fiecare an universitar, adică cele mai multe serii de studenți de ortopedie din București, din spitalele universitare din București. Și mă rog, și eu și alți alte cadre didactice, colegi de-ai mei, ținem zilnic cursuri la acești studenți, plus cursurile care le ținem pentru rezidenți, deci trebuie să le îmbinăm. Sigur, suntem o clinică universitară, suntem aici, aproape de curtea Facultății de Medicină, deci suntem, dacă vreți, cel mai legat spital de activitatea didactică și universitară. Și datorită acestui fapt ne-am obișnuit de-a lungul timpului să le îmbinăm pe amândouă, sigur, cu o programare foarte riguroasă, pentru că alminteri n-am putea face față la aceste două tipuri de activități paralele.
Reporter: O să vă pun o întrebare care poate este puțin în plus în acest interviu, dar este o tradiție pentru „Doctorul de weekend”. Oare putem să facem prevenție pentru a nu ajunge într-un stadiu avansat al acestor boli pe care dvs. le tratați aici?
Radu Rădulescu: Artrozele, dacă revenim iarăși la protezare, că despre asta este vorba în principal. Artrozele sunt niște boli cu o cauză necunoscută – deci nici în momentul de față nicăieri în lumea asta largă nu s-a găsit cauza acestei artroze. Pentru că dacă s-ar găsi cauza, s-ar găsi și un medicament, probabil. Deci sunt boli care sunt netratabile medicamentos, de aceea ajung la intervenții chirurgicale. Totuși, există niște factori care pot influența apariția și evoluția acestor boli. Unul din factori este supra-greutatea. Deci obezitatea, cel puțin pentru articulațiile membrului inferior, este un factor deosebit de negativ care favorizează apariția acestor boli. Pentru că este și logic, nu e foarte greu de dedus : din punct de vedere mecanic, articulația, dacă este supusă la un stres mecanic din cauza greutății, mai mare decât în mod normal, se uzează mai repede. Apoi sunt factori genetici. De exemplu, în familie, dacă părinții tăi au avut artroză nu e obligatoriu să faci și tu, dar ai șanse mai mari decât ceilalți oameni să faci artroză. Apoi sunt alte boli metabolice, știu eu, pe care le ai numai tu, ca persoană care ai făcut această boală, și care pot favoriza iarăși apariția bolii și de ce nu, unele activități fizice intense. Din păcate, chiar la sportivii de performanță, care în tinerețe au făcut mare performanță – ei fac o uzură articulară mai precoce decât la ceilalți oameni obișnuiți, tot din cauza unui stres mecanic.
Reporter: Vă mulțumim mult, domnule profesor.
Radu Rădulescu: Vă mulțumesc și eu.
Interviu realizat de Carmen Ionescu, RADOR
