Cancelarul german Olaf Scholz va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni

Cancelarul german Olaf Scholz face astăzi o vizită oficială în România. Demnitarul german va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Aderarea României la Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei şi a Republicii Moldova şi securitatea energetică sunt teme de interes pe agenda discuţiilor. Tot astăzi, şeful statului român va găzdui o reuniune trilaterală la care va participa împreună cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu şi cancelarul Olaf Scholz. De asemenea, cancelarul va avea întrevederi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu./apostelnicu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie