Ziua Jandarmeriei Române este celebrată la 3 aprilie, în amintirea zilei din 1850, când Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.
Context
Apărarea vieţii, a bunurilor materiale şi, în general, a demnităţii umane, a apărut odată cu apariția obștei. Apărarea s-a realizat inițial cu ajutorul întregii colectivităţi și prin raportare la normele de credinţă morală. În cadrul procesului istoric al formării şi dezvoltării societăţii româneşti, necesitatea existenţei unei forţe militare organizate pe criterii teritoriale menite să supravegheze şi să acţioneze pentru menţinerea şi realizarea ordinii interne a constituit o preocupare majoră a domnitorilor şi păturilor conducătoare ale societăţii româneşti. Documentele istorice şi cele de arhivă arată că în ţările române au existat, în feudalism, instituţii îndrituite să asigure ordinea publică, dar și cu un rol important în supravegherea şi realizarea măsurilor de prevenire, apărare şi protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, în perioada premergătoare şi pe timpul invaziilor şi atacurilor din exterior.
La toate acestea participau, în primul rând, cei desemnați de domn: feciorii, curtenii, slujitorii, plăieşii, lefegii, arnăuţi, potecaşii, vătafii, precum şi străjile. Termenul de slujitor a cuprins, în principal, pe toţi cei care erau în slujba statului, administraţiei serviciului public, populaţi etc. La sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, ca urmare a transformărilor care au avut loc în domeniile politic, economic, social şi militar, s-au impus schimbări corespunzătoare şi în structura forţelor de ordine. O preocupare importantă în acest domeniu au avut-o domnitorii, cărturarii şi cei cu funcţii, atribuţii şi răspunderi în asigurarea ordinii şi liniştii în ţinuturi, domenii şi ţară.
În primele decenii ale sec. al XIX-lea se dezvoltă forțele de ordine, dintre care cele mai numeroase au fost Corpul slujitorilor, ce includeau şi alte categorii de slujbaşi ai hătmăniei, isprăvniciei, agiei, vorniciei de aprozi, apostoliciei, armăţiei, având ca misiuni principale asigurarea ordinii interioare jaimirii, roşii şi fustaşii în districte; oraşe şi curtea domnească, satârii, iar prin ţinuturi baltagarii, drăganii şi haiducii predaţi, formaţiuni cu atribuţii mixte, respectiv de pază a graniţei şi de asigurare a liniştii şi siguranţei în interiorul ţării.
După Revoluţia de la 1821, în baza unei convenţii precum şi a Tratatului de la Adoptarea, la 1 iulie 1831, a „Regulamentului Ostăşesc pentru Miliţia Pământească a Principatului Valahia” şi, la 1 ianuarie 1832 „Regulamentul pentru Miliţia Naţională a Moldovei” a reprezentat, practic, actul juridic care punea bazele dezvoltării acestei formaţiuni. Atât miliţiile, cât şi straja pământească urmau să fie organizate pe specialităţi, în funcţie de scopul şi destinaţia fiecăreia şi formate numai din pământeni. Oştirea se subordona şefului militar cu funcţia cea mai mare după domnitor, iar formaţiunile teritoriale – Marelui Logofăt. Acestea urmau să fie întreţinute de satele şi oraşele unde prestau serviciul, iar şefii militari urmau să fie plătiţi din vistieria statului. În această perioadă de organizare a oştirilor pământene, s-a îmbunătăţit înzestrarea cu armament şi au apărut uniforme militare cu specific naţional.
Prima categorie militară teritorială, reorganizată, în baza prevederilor Regulamentului Organic, a fost cea a dorobanţilor, în Ţara Românească. Acesteia îi reveneau, în principal, sarcini administrative şi poliţieneşti, asigurând securitatea expeditorilor de acte, a execuţiilor finale, paza şi escortarea arestaţilor, păstrarea ordinii în localităţi (judeţe) şi îndeplinind, totodată, orice alte misiuni pe care cârmuirile (prefecturile) de judeţe le încredinţau spre executare. În Moldova, organizarea a fost aproape identică, pe lângă armata permanentă, înfiinţându-se armata teritorială, numită „Corpul slujitorilor”.
Spre deosebire de dorobanţii din Ţara Românească – unde serviciul se făcea cu schimbul – în Moldova, serviciul slujitorilor era permanent, ca şi cel al miliţiei, şi avea durata de 3 ani. Organizarea lui a fost statuată printr-o legislaţie specială, modificată în raport de nevoi şi de evoluţia societăţii româneşti. Structura ca şi misiunile acestor formaţiuni din ambele principate erau foarte asemănătoare.
Legiferare
În anul 1850, anul marilor reforme atât în Muntenia, cât şi în Moldova, se produc o serie de reorganizări, de aşezări pe baze moderne a unor instituţii, se elaborează o serie de legi deosebit de importante. La data de la 25.02.1850, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica solicita printr-un Ofis, Divanului Obştesc, luarea în discuţie a proiectului pentru reformarea Corpului slujitorilor. La 21 martie, Divanul obştesc votează Legiuirea pentru reforma Corpului slujitorilor în jandarmi. La 22 martie, Divanul Obştesc îl înştiinţează pe domnitor că au încheiat lucrările. La 30 martie, domnitorul aprobă, printr-un Oficiu, încheierea lucrărilor, iar pe 3 aprilie semnează Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Acest moment marchează naşterea Jandarmeriei Române, căreia i s-a dat statut juridic, i s-au fixat principiile de organizare şi funcţionare, înscriindu-se printre cele mai moderne instituţii de specialitate din Europa.
În baza acestei legi, jandarmeria era o structură militară destinată pentru „a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei orânduieli şi aducerea la îndeplinirea legilor.
Prin lege, Regimentul de jandarmi din Moldova era format din două subdiviziuni, fiecare având în zona de responsabilitate câte şase ţinuturi (judeţe). Fiecărui ţinut îi era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). Rezulta, astfel, un total de 14 companii de jandarmi, cu un efectiv total de 1.433 jandarmi călări şi pedeştri.
În document se stabileau, totodată, misiunile Jandarmeriei: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităţilor. De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile.
La 30 iunie 1850, se promulgă în Muntenia „Legiuirea pentru reorganizarea dorobanţilor și satelor”. Realizând în lunile martie-aprilie ale anului 1859, unirea armatei Munteniei cu cea a Moldovei şi punerea lor sub un singur steag şi comandant, elaborând, în anul 1864, „Legea organizării puterii armate” în Principatele Unite, Alexandru Ioan Cuza pune bazele unei armate puternice, capabile să ducă acţiuni de luptă pentru asigurarea integrităţii ţării. În virtutea legii din 7 februarie 1864 şi Ordonanţei nr. 896 din 30 iunie 1864, privind unificarea reală a instituţiilor militare prin extinderea sistemului dorobanţilor din Muntenia, ca structură cu funcţii de apărare şi de ordine publică, şi în Moldova se vor înfiinţa 3 inspectorate la Bucureşti, Iaşi şi Craiova.
Modernizare și evoluție
Un moment foarte important în perfecţionarea forţelor de ordine internă l-a constituit adoptarea, la 23 iunie 1856, a Regulamentului pentru serviciul jandarmeriei de oraş. Este considerat ca o nouă lege a Jandarmeriei, prin care se stabilesc locul şi rolul ei în noua formă de organizare, precum şi atribuţii de poliţie generală.
Deşi Jandarmeria permanentă rămâne în subordinea Ministerului de Război, jandarmii sunt puşi sub autoritatea Ministerului Dinăuntru (Ministerul de Interne) şi sub ordinele imediate ale prefecţilor de poliţie, în ceea ce priveşte serviciul poliţienesc. Pentru prima dată întâlnim Regulamentul pentru serviciul Jandarmeriei de oraş, o precizare referitoare la locul jandarmilor în momentul în care trupele armatei sunt adunate la diferite ceremonii, precum şi la paradă „Jandarmii concentraţi la paradă se pun întotdeauna în dreapta dorobanţilor”, adică în fruntea oştirii, deschizând defilarea trupelor.
Începând din 1866, se accelerează procesul de modernizare şi diversificare a instituţiilor statului, inclusiv a Jandarmeriei, în perspectiva consolidării Unirii şi obţinerii independenţei depline. Importante s-au dovedit, mai ales, dezvoltarea Jandarmeriei ca subsistem al armatei naţionale şi precizarea clară a rolului şi misiunilor ei în mediul urban şi în caz de război. Prin iniţiativele legislative din anii 1866, 1867, 1868, 1872, 1874 şi 1877, Jandarmeria a cunoscut un continuu proces de înnoire atât a structurilor organizatorice, cât şi a instruirii şi dotării.
Jandarmeria română a asigurat poliţia armatei în timpul Războiului de independenţă, iar în situaţii deosebite a fost angajată în acţiuni de luptă împreună cu unităţile militare şi chiar independent. Efectivele Jandarmeriei se cifrau la 798 jandarmi (din care 6 erau ofiţeri).
Pentru faptele de arme din timpul războiului, numeroşi jandarmi au fost decoraţi cu medalia „Apărătorii Independenţei”, medalii ruseşti şi medalia „Crucea Trecerii Dunării”.
Necesitatea unei forţe specializate puternice a cărei misiune principală să o constituie paza şi ordinea de stat, asigurarea liniştii şi libertăţii cetăţeanului, precum şi a modului de aplicare şi respectare a legilor ţării, au determinat intensificarea acţiunilor factorilor de conducere politică şi militară pentru elaborarea unei legi de organizare a Jandarmeriei în întreaga ţară.
Astfel, o primă încercare are loc în 1885, când generalul Radu Mihail, prefectul Poliţiei Bucureştiului, a elaborat un proiect de lege pentru organizarea jandarmeriei în întreaga ţară, dar nu s-a concretizat.
În 1887, cu prilejul expunerii de motive la legea comunală, I.C.Brătianu sublinia că „Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliţie rurală de până acum” , iar la art.82 din această lege adoptată la 7 mai 1887 se prevedea organizarea Jandarmeriei Rurale, printr-o lege specială. Lipsa fondurilor a întârziat însă, până în anul 1893, materializarea unei astfel de legi.
Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului şi organizării Jandarmeriei rurale i-a revenit Partidului Conservator condus de Lascăr Catargiu. Formațiunea a elaborat şi prezentat Parlamentului în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale. Această lege a fost promulgată prin Decretul Regla nr.2919 din 30.08.1893. Documentul legislativ prevedea instituirea unui corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare practic neprofesionalizate, nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nici nu corespundeau instituţiile unui stat modern european, din acea vreme. Legiuitorul (Lascăr Catargiu în principal) a pus accentul pe menţinerea şi garantarea siguranţei publice, cât şi pe executarea legilor.
Tot la 1 septembrie 1893 a apărut şi Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei rurale. Prevederea cea mai importantă a acestui document era următoarea: „Organizarea Jandarmeriei rurale, astfel cum este prescrisă de lege, face din această instituţiune un corp militar, pus la dispoziţiunea ministrului de interne, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică. Ea se mai află sub ordinele ministrului de justiţie, ale ministrului public în ce priveşte atribuţiunile de poliţie, precum şi sub acela al ministrului de război pentru tot ce se raportă la disciplină, comandament şi instrucţie militară a trupei” (art.1).
Tulburările sociale sângeroase din anul 1907 au pus într-o situaţie grea, atât instituţiile politice, cât şi cele de menţinere a ordinii interne. Dezinteresul manifestat faţă de întărirea Jandarmeriei la începutul secolului XX şi mai cu seamă faţă de misiunile sale preventive, s-a soldat cu victime numeroase şi pagube material, de multe ori inutile. Situaţia reală a impus pregătirea şi promulgarea unor legi în anii 1908, 1911 şi 1913, precum şi întărirea organizatorică a Jandarmeriei.
Cea dintâi participare a Jandarmeriei române la un război modern, datează din anii 1877-1878. Experienţa acumulată cu acest prilej va fi valorificată şi îmbogăţită în cel de-al doilea război balcanic, precum şi în acţiunile militare desfăşurate în anii Războiului reîntregirii naţionale.
Astfel, în al doilea razboi balcanic, Jandarmeria Română a acţionat ca o forţă a Sistemului Naţional de Apărare, îndeosebi alături de trupele ce operau pe câmpul de luptă, misiune de care s-a achitat foarte bine. După încheierea „Păcii de la Bucureşti” din 1913 şi până la intrarea României în Primul Război Mondial (15 august 1916) s-au produs unele modificări pe linie organizatorică şi a atribuţiilor, care au vizat sporirea efectivelor, înfiinţarea posturilor de jandarmi speciale pentru fabricile din Capitală care produceau materiale pentru armată, înfiinţarea de puncte speciale de pază şi control la toate trecătorile din Carpaţi, de la Vatra Dornei până la Turnu Severin, crearea unui detaşament pentru paza regiunilor petrolifere.
Primul război mondial a oferit României prilejul să recurgă la mijloacele sale politico-militare, între care și Jandarmeria. În anul 1916 au loc acțiuni desfăşurate de trupele de jandarmi în asigurarea poliţiei frontului marilor unităţi române pe timpul ofensivei pentru eliberarea Transilvaniei, precum şi organizarea administrativă a teritoriilor eliberate. Semnificaţia organizării posturilor de jandarmi în localităţile eliberate (Bicfalău, Bârsta, Satu-Lung, Târlugeni, Sfântu Gheorghe, Covasna şi Mircurea Ciuc) este evidenţiată la 17 august 1916 de Anastasie Soiculescu, comandantul Companiei de Jandarmi Prahova în telegrama adresată Inspectoratului General al Jandarmeriei: „Astăzi, pentru prima oară şi pentru totdeauna, Jandarmeria română a înlocuit pământul scump al Transilvaniei, Jandarmeria Ungurească” .
Evoluţia ulterioară a evenimentelor a fost nefavorabilă pentru armata română care, sub presiunea inamicului, a trebuit să se retragă prin lupte grele, cedând o parte din teritoriul naţional, până când frontul a fost stabilit în sudul Moldovei. În timpul retragerii, jandarmii au participat la acţiunile de luptă şi, totodată, au asigurat poliţia frontului, a comunicaţiilor, au asigurat măsurile de ordine necesare deplasării coloanelor militare şi, pe timpul evacuării administraţiei, a unor obiective economice şi a populaţiei care s-a refugiat în Moldova.
La începutul anului 1917, odată cu operaţiunea de reorganizare a armatei, se reorganizează şi serviciul Jandarmeriei de pe lângă armata de operaţii. La comandamentele corpurilor de armată, precum şi la brigăzile mixte s-a constituit câte un detaşament de jandarmi, sub comanda unui ofiţer de infanterie şi cu un efectiv mai redus de jandarmi. La 16 aprilie Detaşamentul de Jandarmi Prahova a primit denumirea de „Detaşament mobil de poliţie al Marelui Cartier General”. De asemenea, unele subunităţi de jandarmi sunt repartizate serviciilor de pază la lucrările de artă şi fortificaţii, iar altele date ca întăriri în principalele oraşe din Moldova.
În vara anului 1917 trupele de jandarmi aveau să înscrie pagini nepieritoare de eroism, alături de armata română. La 1iulie 1918 armata se demobilizează, iar jandarmii organizează punctele de trecere peste demobilizaţi, posturi, patrule şi detaşamente pentru supravegherea acestora, ca demobilizarea să se desfăşoare în linişte.
Prin decretarea în octombrie 1918 a celei de-a doua mobilizări a armatei române, Jandarmeria a contribuit la desfăşurarea acesteia, concomitent cu organizarea noilor servicii pretorale şi a măsurilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii în ţară. Armata română reia lupta pentru eliberarea întregului teritoriu naţional, iar Jandarmeria începe să instaureze ordinea şi liniştea, creând companii de poliţie în judeţele eliberate.
Marea Unire a adus în viaţa statului român un amplu proces de remodelare a structurilor existente înainte de primul război mondial, inclusiv a celor destinate menţinerii şi apărării ordinii interne. La 23 martie 1929 Parlamentul a pus bazele unei legi moderne şi complete de organizare a Jandarmeriei rurale. În acelaşi an, se promulgă Statutul Jandarmeriei Rurale de către regele minor Mihai I. Acest statut garanta: stabilitate, înaintare, retribuţii şi alte indemnizaţii, gradaţii, pensii, condiţii de căsătorie, recompense. O nouă măsură importantă care trebuie să fie evidenţiată este Regulamentul Legii şi Statutului Jandarmeriei Rurale.
La 12 iulie 1940 Carol al II-lea contopeşte Direcţia Generală a Poliţiei, Prefectura Poliţiei Capitalei şi Corpul Jandarmeriei, pentru ca generalul Ion Antonescu să repună în vigoare la 12 septembrie 1940 legislaţia din anul 1929.
Din punct de vedere organizatoric, prezintă cel mai mare interes Legea nr.264 din 22 aprilie 1943 pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei. Documentul stabilește că Jandarmeria este un corp militar instituit pentru a veghea pe teritoriul rural la executarea poliţiei generale şi militare. Sugestivă este şi prevederea că Jandarmeria aparţine M.A.P.N., fiind pusă la dispoziţia M.I. numai pentru executarea misiunilor de poliţie ce-i revin. După intrarea României în al Doilea Război mondial, la 22 iunie 1941, trupele de jandarmi din interior au primit misiuni specifice pentru starea respectivă: combaterea acţiunilor teroriste; paza unor obiective economice importante; întărirea măsurilor de ordine internă, contracararea acţiunilor de desant şi a paraşutiştilor, supravegherea elementelor din opoziţie etc. Unităţile de jandarmi din zona armatelor de operaţii au îndeplinit, în mod firesc, misiuni cu un caracter militar mai pronunţat decât cele din zona de interior.
Pe lângă însărcinările obişnuite de poliţie militară, jandarmii au participat și nemijlocit la luptă. Odată cu difuzarea Proclamaţiei M.S. Regele, Jandarmeria, conform directivelor date de Guvern, a trecut la executarea misiunilor specifice în condiţiile noii situaţii operative. Ea şi-a adus o contribuţie notabilă şi în etapa a doua a participării României la cel de-al Doilea Război Mondial după lovitura de stat de la 23 august 1944, desprinderea României de Axă şi trecerea de partea Naţiunilor Unite şi participarea în continuare la operaţiile pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest şi în continuare la operaţiile din Ungaria, Cehia şi Slovacia.După declararea stării de război cu Germania, în urma agresiunii, atacării şi dezarmării mai multor unităţi române, s-a trecut la lupta cu arma în mână contra elementelor germane răspândite pe întreg teritoriul ţării, cu scopul de la le dezarma şi a le face inofensive.
În prezent activitatea Jandarmeriei Române este reglementată de Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 care stabileşte statutul, atribuţiile şi competenţele instituţiei, organizarea şi conducerea, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiei. Potrivit legii, ”Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism”.
Jandarmeria Română colaborează cu Biserica la nivel național şi local în acțiuni umanitare. Un exemplu în acest sens este implicarea în Campania „Donează sânge! Salvează o viață!”, promovată de Patriarhia Română.
andarmeria Română, instituţie cu responsabilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publice şi a siguranţei naţionale, are ca ocrotitori spirituali pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, serbaţi în fiecare an în data de 8 noiembrie.
Din decembrie 2008, România a devenit, prin intermediul Jandarmeriei Române, membru cu drepturi depline în cadrul Forţei de Jandarmerie Europeană.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
http://www.jandarmeriaromana.ro/repere-istorice
https://basilica.ro/ziua-jandarmeriei-romane-173-de-ani-de-la-reformarea-corpului-slujitorilor-in-jandarmi/
http://www.jandarmeriaromana.ro/repere-istorice
RADOR – 3 aprilie
