Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.
1) 40 de copii refugiaţi din Ucraina vor învăţa româna ca a doua limbă printr-un proiect pilot implementat de Fundaţia Romanian Angel Appeal, cu susţinerea Romanian American Foundation. Partenerii şi-au propus ca în următoarele 9 luni să dezvolte un model didactic eficient de predare a limbii române ca limbă străină, într-un efort comun de integrare a copiilor refugiaţi sau migraţi. 4 cadre didactice instruite de un specialist Fulbright vor utiliza un material didactic conceput pentru proiect de o echipă de autori coordonată de Universitatea Bucureşti pentru a preda 132 de ore de limba română intensiv (două ore pe zi).
Cele 4 grupe sunt găzduite de partenerii Romanian Angel Appeal – Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’, Şcoala Gimnazială ‘Ienăchiţă Văcărescu’ Bucureşti şi Centrul European Regional pentru Intervenţii Sociale CREIS din Iaşi (nord-estul României). La finalul celor 132 de ore, experienţa practică a cadrelor didactice va fi transpusă într-un al doilea manual de predare a limbii române ca a doua limbă.
Dacă sistemul public va avansa în asigurarea cursurilor de limbi străine, se va putea opta pentru implicarea altor profesori, în timp ce persoanele instruite de către specialistul Fulbright vor acţiona ca mentori şi co-profesori. Materialele educaţionale rezultate vor fi puse la dispoziţia tuturor factorilor interesaţi în mod gratuit.
2) Poliţiştii din Maramureş (nordul României) au efectuat peste 200 de percheziţii într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind vizaţi funcţionari care ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro din cazarea cetăţenilor ucraineni refugiaţi. Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă bugetară prevăzut în cadrul Programului 50/20, prin care au fost decontate cheltuieli de cazare şi hrană pentru refugiaţii ucraineni..
Poliţiştii cred că banii au provenit din decontarea ilegală de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru cazarea şi hrana persoanelor provenite din Ucraina, pentru perioada martie-decembrie 2022. În realitate, suspecţii nu cazau pe nimeni, multe dintre locuinţele indicate în acte fiind case în construcţii sau spaţii într-o stare avansată de degradare. Poliţiştii au confiscat aproape 180.000 lei (circa 36.000 de euro), peste 12.000 euro şi 4.000 dolari la percheziţiile făcute.
3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.