„Radiojurnal” – Realizator: Cristina Grecu – Comisia juridică din Camera Deputaților a votat, după discuțiile de marți, varianta codurilor penale propusă de guvern. Astfel, au fost eliminate toate amendamentele adoptate recent de Senat, inclusiv introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu cerut de Curtea Constituțională. Senatul aprobase un prag de 250.000 lei, redus la 9.000 lei de ministrul justiției și la care acum s-a renunțat definitiv. Corespondentul RRA Iulia Gherman a urmărit ședința și relatează.
Reporter: După mai bine de două ore de dezbateri în Comisia juridică, unde au fost adoptate mai multe propuneri din partea PSD, PNL și UDMR, președintele comisiei, social-democrata Laura Vicol, a anunțat o decizie de ultim moment a coaliției de guvernare.
Laura Vicol: Se vor retrage toate amendamentele depuse, atât la Senat, cât și cele pe care le-am discutat până acum la Camera Deputaților, în Comisia juridică, și vom merge pe forma venită de la guvern, în forma inițială. Vor fi eliminate prin vot și le vom vota în grup.
Reporter: Fostul ministru al justiției Stelian Ion consideră că această manieră de lucru va bulversa conținutul proiectelor de lege.
Stelian Ion: În varianta inițială a guvernului s-au omis câteva decizii ale Curții Constituționale. Mie mi se pare că se face o alba-neagră, așa, de nu mai înțelege nimeni nimic. Nu știu dacă asta a fost intenția și mi se pare absolut inacceptabil că se aruncă în derizoriu un proiect de importanță națională, de importanță vitală pentru România.
Reporter: Inițial, la Codul de procedură penală, deputații coaliției au propus excluderea înregistrărilor ca mijloc de probă pentru infracțiunile de corupție și evaziune fiscală, amendament care nu se mai regăsește acum în proiectul de lege. De asemenea, a fost adoptată și forma propusă de guvern pentru Codul penal. Astfel, pentru infracțiunile de abuz în serviciu nu mai există niciun prag. Votul asupra proiectelor de lege va fi dat în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional./abranescu/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 aprilie)