Opera Națională București a prezentat la 31 martie 2023 premiera fenomenului musical, „Fantoma de la Opera”, având-o ca protagonistă pe Irina Baianț, iar ca regizor pe Răzvan Ioan Dincă.
Irina Baianț: „Fantoma de la Operă” este un musical care e foarte aproape de operă, are o scriitură și o țesătură operistică, lucru care îl scoate din categoria musical-urilor, să spunem așa, pop, mainstream sau pop. Cred că acesta este principalul motiv pentru care-și are locul în repertoriul unei instituții cum este Opera Națională, mai ales că povestea a avut loc la Opera Garnier, lucru care ne aduce, bineînțeles și mai aproape de tot ce înseamnă textura muzicii clasice. Cât despre Christine Daaé, ca să citesc Fantoma chiar, a fost o provocare, a fost primul rol de musical pe care l-am cântat. M-a atras foarte tare încă de la prima variantă, prima distribuire a mea în acest spectacol, care a avut loc în 2014 sau 15-14-15 pe acolo. Am avut bucuria de a cunoaște ce înseamnă musical-ul cu adevărat, la cel mai înalt nivel făcut. Am lucrat atunci cu o echipă pe care am considerat-o topul echipelor cu care am lucrat până în acel moment și am crezut că poate mai sus de atât nu se poate în România, în sensul în care toată echipa a fost formată, ca și acum, din persoane care aveau foarte multă experiență în a crea un rol de muzical. Și de această dată am rămas surprinsă să îmi dau seama că în România se poate face absolut orice ne propunem, începând cu Fantoma de la Operă. Și cred că este un prag de evoluție foarte important pentru lumea artistică și cred că va aduce un public foarte frumos și cred că este o poveste nemuritoare care care niciodată nu-și pierde actualitatea. Am spus mai înainte că întâlnirea mea cu Christine Daaé a fost prima întâlnire cu un rol de musical și nu a fost deloc ușor, în sensul în care în facultate și mă rog, în structura mea de cântăreață clasică, de muzică clasică, de operă, artist liric, nu a fost cum să spun obișnuită. Nu am fost obișnuită din facultate și din studiu să înțeleg ce înseamnă naturalețea unei emisii de musical și vreau să vă spun că de fapt nu este nicio diferență între ce înseamnă tehnica de operă și ce înseamnă tehnica de musical. Se folosește același tip de susținere, aceeași înălțime a sunetelor. Singura mică diferență, mică, dar care este de fapt foarte mare, este tipul emisiei. În zone de mediu și de centru se încearcă o emisie cât mai naturală, cât mai apropiată de vorbitul firesc, păstrându-se bineînțeles tot ce înseamnă tehnica de respirație și tot ce înseamnă dozajul sunetelor pe tot ambitusul vocal. Faptul că se adaugă lavaliere că asta este o chestie foarte importantă, de asemenea pentru încântărețc de operă nu prea ești obișnuit să cânți, cu atât mai mult cu căști sau cu alte echipamente tehnice de amplificare sonoră. Cântatul cu lavalieră n-are niciun fel de importanță, pentru noi nu trebuie să conteze dacă avem lavalieră sau nu, cântul este același, intensitățile sunt aceleași. Cei din sală vor avea însă posibilitatea de a simți subtidități pe care în mod normal, să zicem, într-o scenă de operă neamplificată nu le poți face, adică șoapta va fi oricum una mult mai puternică, pianoul va fi unul, totuși o anumită intensitate sonoră. Lucrurile astea sunt mai sensibile din punct de vedere al celor care stau în sală și percep muzica, dar pentru noi trebuie să fie același lucru, motiv pentru care cântatul de musical, deși este poate cumva privit așa ca un fel de soră vitregă a cântului clasic, și nu mulți cântăreți de muzică clasică consideră că într-adevăr îți pot strica vocea, cum s-ar spune așa mai dur cântând musical. Dar nu este așa, dacă îți păstrezi încălzirea și igiena vocală și tehnica și tot ce înseamnă montarea psihică, de a înțelege că este tot același tip de cânt, doar puțin îndulcit spre firesc și natural, ai absolut orice rol de musical, bineînțeles dintre cele care nu implică zona de rock sau de pop le ai la îndemână. Exact același lucru l-am pățit și la rolurile care au urmat după Christine Daaé, musical pe care l-am făcut, care de asemenea frizau așa ușor zona clasică și cumva erau la limită. Iar Christine Daaé este un rol pe care sincer îl recomand tuturor studenților și tuturor celor care sunt la început de drum. De ce? Pentru că pune două mari dificultăți vocale și asta este, cum să spun, un examen pentru fiecare cântăreț. O dată capacitatea de a-ți controla fără să apeși sau să împingi tot ambitusul vocal de la cea mai joasă notă pe care o poți cuprinde până la cea mai înaltă, adică un ambitus vocal care se întinde puțin peste patru octave, asta o dată și doi, capacitatea de a susține o frază cât mai lungă și dozarea aerului. Dozajul acesta al aerului care este esențial pentru noi și pe care trebuie să-l ducem într-un spectacol cum este Fantoma de la Operă. Rolul lui Christine, unul extrem de puternic, extrem de prezent și pe scenă aproape 95% din spectacol. Cristina mea este exact Cristina pe care și-a dorit-o, cred și și-a imaginat-o compozitorul în momentul în care a scris muzica. Definește extraordinar de bine personajul, este un personaj diafan, este un personaj cu aspirații înalte, dar care a avut, să spunem, neșansa de a nu a mai avea un îndrumător fizic în părinți sau în tatăl ei, lucru care sincer, mi s-a întâmplat și mie, nu de mult și înțeleg cumva, dincolo de, să zicem, libret, ceea ce a simțit și a trăit Christine Daaé, este un rol care te menține tânără. Este un rol care cred că aduce un plus de feminitate oricărei interprete, te face într-adevăr să înțelegi ce înseamnă vulnerabilitatea și puterea iubirii, ce înseamnă gingășia, ce înseamnă alegerile și gesturile clare, ce înseamnă frica și cum se manifestă în corp, ce înseamnă entuziasmul și ce înseamnă în primul și în primul rând evoluția și deschiderea unui om în orice situație în care este. Pentru că dacă privim parcursul lui Christine Daaé de la începutul spectacolului, când este o balerină care îndrăznește pentru prima dată să înlocuiască o mare soprană care deja avea cinci stagiuni în spate de când era prim-solista Operei Garnier a anilor 1900. Ea intră din ansamblul de balet pe scenă și face ceva ce n-a făcut niciodată de față cu alți oameni, din acest punct de fragilitate, până la modul în care își manifestă visul și credința u acest ajutor nevăzut al fantomei de la operă este, de fapt, dacă vreți, exact parcursul oricărui tânăr sau oricărei tinere, mai exact, care dorește să-și încerce norocul și să meargă pe un drum care uneori poate părea destul de vitregit de vremurile noastre, în sensul artiștilor clasici, care își fac din ce în ce mai greu, își croiesc din ce în ce mai greu drum către inimile oamenilor, către public. Pentru că suntem într-un punct în care, să spunem, ne ferim puțin de cultură și de valori la vârste fragede, la vârste de început. Dar există un nucleu de oameni, Dumnezeu a presărat prin toată România asta superbă, oameni cu aspirații înalte, oameni care își doresc să arate că drumul este încă deschis. Iar dacă este ceva ce pe mine m-a ajutat să înțeleg și să simt mai mult acest rol, este că în spatele meu orice Christine va veni, trebuie să înțeleagă că fiecare are soarele lui, steaua lui și strălucesc la momentul oportun./ctuluc/cionescu/ilapadat
RADOR (5 aprilie)
