„Radiojurnal” – Realizator: Cristina Grecu – Finlanda este oficial, începând de ieri, membru NATO. Țara scandinavă a fost neutră de-a lungul întregului Război Rece și în primele trei decenii care i-au urmat acestuia, însă a decis să se alăture Alianței Nord-Atlantice din cauza agresivității sporite a vecinei sale, Rusia, momentul decisiv fiind invadarea la scară largă a Ucrainei, pe 24 februarie anul trecut. Aderarea Finlandei a dublat practic granița terestră dintre Rusia și NATO. Şi Suedia, un alt stat scandinav care în mod tradițional și-a păstrat neutralitatea, își dorește să facă parte din NATO, dar aderarea sa este blocată deocamdată de Turcia. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că și Suedia va fi protejată până când va deveni la rândul său parte a Alianței. Bogdan Isopescu transmite din Bruxelles:
Reporter: Secretarul general Jen Stoltenberg spune că lărgirea Alianței este un exercițiu de transparență ce întărește Alianța și e de natură să aducă mai multă securitate în zonă. Aderarea Finlandei, spune el, nu este o provocare la adresa Rusiei, ci răspunsul la adresa tensiunilor pe care Rusia le creează, iar Suedia va deveni și ea membru în curând:
Jens Stoltenberg: În realitate este că aderarea Finlandei este rezultatul războiului președintele Putin împotriva Ucrainei, iar Finlanda a avut și ea astfel de conflicte în trecut, cu o brutalitate similară. Când Finlanda a văzut că Rusia amenință orice stat european care vrea să ia propriile decizii în legătură cu NATO, atunci a fost momentul când Finlanda a vrut să intre în Alianță. Scopul NATO nu este să provoace, ci să prevină conflictele. Și pentru Finlanda, devenind aliat NATO, a fost îndepărtat pericolul ca Moscova să facă anumite calcule greșite, pentru că Alianța își apără membrii. Acest lucru face ca Finlanda să fie mai sigură, NATO – mai puternică, iar pe noi toți – mai protejați.
Reporter: Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, spune că discuțiile despre aderarea țării sale la NATO au început din cauza comportamentului Rusiei, cea care a încercat să dicteze politica altor state./lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 aprilie)