“Mircea Andreescu e o ființă funciarmente serioasă, un intelectual subțire și un om sensibil și responsabil. Ai zice că-i un neamț rătăcit – cu blândețe și scepticism detașat – într-un bazar balcanic suprapopulat și zgomotos […]. Nu e nici actor de comedie, nici actor de dramă, e un actor inconfundabil și totuși versatil, cu o mie de fețe, mereu scrutător și măcinat de curiozitate în tot ce-ar juca.” – Miruna Runcan în Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc.
Cariera de peste șase decenii a actorului Mircea Andreescu va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Carieră, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei Premiilor Gopo 2023.
Născut în Suceava, pe 30 decembrie 1939, Mircea Andreescu a venit la București să facă teatru. Este absolvent – șef de promoție – al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1963, din care au mai făcut parte Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru sau Ovidiu Iuliu Moldovan), dar nu a rămas în Capitală, așa cum obișnuiau șefii de promoție, ci a fost repartizat la actualul Teatru „Sică Alexandrescu” din Brașov. Aici a creat o mulțime de roluri din toate registrele și dimensiunile.
În anul 1977, debutează pe marele ecran în comedia Iarna bobocilor (r. Mircea Moldovan), alături de Draga Olteanu-Matei și Marin Moraru. Urmează Pas în doi (r. Dan Pița, 1985, film care a concurat la cea de-a 37-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin și a primit o mențiune specială), unde joacă rolul Meșterului Anton. În producțiile regizate de Mircea George Cornea, se remarcă în rolul principal din Vulcanul stins, (1987), unde îl interpretează pe geologul Romulus Strejan.
După căderea comunismului, joacă în A unsprezecea poruncă (1991), filmul parabolă al lui Mircea Daneliuc bazat pe cartea lui Paul Goma, Patimile după Pitești, în care Andreescu îl interpretează pe Klaus, un deținut din închisorile comuniste care ispășește o grea pedeapsă și, alături de ceilalți actori din distribuție – Valentin Uritescu, Bujor Măcrin sau Constantin Dinulescu – „face minuni” pe ecran. (Magda Mihăilescu)
Andreescu este una dintre figurile principale asociate Noului Val Românesc al Cinematografiei datorită personajului Emanoil Pișcoci din comedia satirică A fost sau n-a fost (r. Corneliu Porumboiu, 2006). Interpretarea lui a fost remarcată și de public, dar și de critică, Andreescu câștigând Premiul special pentru contribuția artistică împreună cu Ion Sapdaru și Teodor Corban la Cottbus Film Festival în 2006. Filmul a fost recompensat cu Caméra d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și multiplu premiat la prima ediție a Galei Premiilor Gopo în 2007 și la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
În 2010 apare în Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer) alături de Victor Rebengiuc, iar în 2012 alături de Luminița Gheorghiu în lungmetrajul Sunt o babă comunistă (r. Stere Gulea). Printre cele mai recente roluri se numără cel al Episcopului Alexandru Rusu în Cardinalul (r. Nicolae Mărgineanu, 2019), o altă producție care urmărește drama deținuților din închisorile comuniste, sau rolul Emil din filmul După 40 de zile (r. Andrei Gruzsniczki, 2021), interpretare ce i-a adus în 2022 o nominalizare la Premiile Gopo pentru Cel mai Bun Actor în rol Principal. Cel mai recent rol al său a fost Gicu, în Mireasa mortului (r. Corneliu Gheorghiță, 2022).
Pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov, Mircea Andreescu a format o adevărată tripletă de aur alături de Virginia Itta Marcu şi Costache Babii. S-a dovedit interpretul ideal pentru spectacolele imaginate de Sică Alexandrescu, Alexandru Tocilescu, Florin Fătulescu, Vlad Mugur, Alexandru Dabija, Alexandru Colpacci, Claudiu Goga. A jucat și în București la Teatrul Odeon (un rol fabulos în Mincinosul, alături de Horațiu Mălăele în 1990), la Teatrul Mic sau Teatrul Levant. Cea mai recentă premieră a sa este Nunzio (r. Alina Hristea, 2021), la ARCUB.
Contribuția lui Mircea Andreescu adusă teatrului și filmului românesc a fost recompensată, de-a lungul vremii, cu numeroase distincții. Criticul de teatru Constantin Paraschivescu a lansat în 2005 volumul La porțile ficțiunii cu Mircea Andreescu, o carte dedicată carierei actorului. Printre premiile și distincțiile obținute se numără Premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 2010, și Premiul pentru Cel mai Bun Actor, pentru rolul Necunoscutul din Vizitatorul de Eric-Emmanuel Schmitt (r. Claudiu Goga), la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Brașov, în 2009.
Premiul pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova – o companie Veolia, va fi înmânat actorului Mircea Andreescu în cadrul Galei Premiilor Gopo 2023. Evenimentul va avea loc pe 25 aprilie și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro.