Sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, va susține la Oradea Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”.
Spectacolul se desfășoară la Teatrul „Regina Maria” și îi are ca invitați pe tinerii actori Corneliu și Pavel Ulici, pianistul Abel Corban, precum și coruri de copii ale Programului Național Cantus Mundi din județul Bihor și din regiune.
Bilete și detalii sunt disponibile pe platforma Bilete.ro, la LINK
„Spectacolul Extraordinar «Săptămâna Patimilor» prezintă spectatorilor o retrospectivă a ultimei săptămâni din viața lui Isus. De la bucurie și viață, la agonie și apoi la extaz, de la lumină, la întuneric și iar la lumină, spectacolul introduce publicul într-o avalanșă de emoții”– a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și regizorul spectacolului.
Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon, decorurile de Vladimir Turturica, design-ul de lumini aparține lui Alin Popa, iar Gabriel Scîrlet semnează regia muzicală.
Alături de Corul Madrigal, pe scena Teatrului „Regina Maria” vor urca următoarele coruri: „Axios”, Satu Mare, dirijor Florin Libotean; Corul Liceului „Ioan Budeanu”, Gurahonț, jud. Arad, dirijor Nicoleta Păiușan; Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, dirijor Nicoleta Emilia Țâmpu; Corul Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, Oradea, dirijor Ioana Șandor; „Gaudium”, dirijor prof. Delia Vulpe; Corul Liceului „Don Orione”, dirijor Nicoleta Arendaș.
Spectacolul de la Oradea al celebrului ansamblu face parte din Turneul național de Paște, ce se desfășoară în perioada 29 martie – 13 aprilie în 8 orașe din România: Bacău, Iași, Târgu Mureș, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea și București.
Turneul de Paște se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de evenimente speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.
Parteneri: Senatul României, Institutul Cultural Român, Compania Națională Aeroporturi București, Carpatina, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, UNIMIR, USAMV Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Rapid România, Televiziunea română
Recomandat de Europa FM
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Leviathan.ro, Național TV, Munteanu, PlayU.ro, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Național FM, RADOR, Revista Psychologies, Revista Timpul, spotmedia.ro, TVR Cultural, Trinitas TV, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Monitorul de Făgăraș, MyTex Brașov, Monitorul Expres, News Brașov, Radio Star Făgăraș, Punctul, Zi de Zi, I like Cluj, Cluj4Ever, cluj.com, Radio Renașterea Cluj, Bihoreanul, Crișana, Info Oradea
**********
Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato-lui, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora.
Biroul de presă
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”