„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cere autorităţilor chineze să nu livreze armament Moscovei şi să se implice pentru o pace justă pentru Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei ONU. În acelaşi timp, ea solicită Beijingului să reducă barierele economice, pe care China le impune companiilor europene, fapt care dezechilibrează profund comerţul dintre cele două părţi. Ursula von der Leyen se află, astăzi, într-o vizită oficială în China, alături de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Cei doi s-au întâlnit atât cu premierul, cât şi cu preşedintele Chinei. Bogdan Isopescu are detalii:
Reporter: Ursula von der Leyen spune că a adus în atenția oficialilor chinezi faptul că Europa contează pe Beijing să nu ajute Rusia din punct de vedere militar. Modul în care China va juca această carte va fi definitorie pentru relațiile dintre Europa și China. Ea se așteaptă ca pe Beijingul să acționeze în conformitate cu Carta ONU, adică să respecte legislația, care menține ordinea și relațiile internaționale, iar respectarea acestei Carte ar trebui să determine Beijingul să se implice și să contribuie la atingerea unei păci corecte pentru Ucraina. Pe de altă parte, atrage atenția că relațiile economice dintre China și Europa s-au dezechilibrat foarte mult în ultimii ani. Balanța schimburilor comerciale este în defavoarea Europei cu circa 400 de miliarde de euro. În timp ce China poate intra ușor pe piața comunitară, companiile europene au probleme în a intra pe piața chineză din cauza condițiilor tot mai drastice, incorecte ale Beijingului:
Ursula von der Leyen: Dacă luăm, spre exemplu, produsele alimentare sau tehnologia medicală produsă de Europa, aceste companii sunt uneori excluse de pe piața chineză din cauza unor politici discriminatorii, protecţioniste ale Beijingului, iar aceste sectoare ale economiei europene sunt recunoscute pentru excelența lor pe plan mondial. China impune tot felul de condiții abuzive. Unele țintesc transferul tehnologic, sunt presiuni de a furniza date, iar pe de altă parte China nu asigură suficient drepturile asupra proprietății intelectuale, iar acest lucru creează riscuri pentru companiile europene ce dezvoltă tehnologie de ultimă oră.
Reporter: Președintele Comisiei Europene spune că există voci care cer decuplarea Uniunii Europene de China, însă declară că a discutat cu oficialii de la Beijing și despre soluția dialogului deschis, din care să câștige ambele părți. Conform acestuia, Beijingul a agreat ideea de a continua discuțiile pentru detensionarea relațiilor. Ea salută în același timp angajamentul Chinei de a se implica pentru reducerea riscurilor nucleare. Declarația vine pe fondul intenției Rusiei de a muta armament nuclear pe teritoriul Belarusului./lcoman/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 aprilie)