MAI a luat măsuri speciale pentru acest week-end, cu ocazia Paştelui Catolic şi a Floriilor Ortodoxe

Realizator: Mira Gomboş – MAI a luat mai multe măsuri speciale pentru acest sfârșit de săptămână, cu ocazia Paștelui Catolic și a Floriilor Ortodoxe. Peste 24.000 de polițiști, jandarmi și pompieri sunt pregătiți să intervină pentru a asigura buna desfășurare la evenimentele religioase și mai ales pelerinajele programate în următoarele zile, dar și pentru fluidizarea circulației în principalele stațiuni turistice. Monica Dajbog este purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne:
Monica Dajbog: Pentru protejarea persoanelor prezente, efectivele de ordine publică și de intervenții în situații de urgență vor avea în atenție cele 538 de lăcașuri de cult unde vor fi organizate manifestări religioase semnificative. Cele mai importante evenimente religioase, din punct de vedere al numărului de participanți, se vor desfășura în aceste zile în municipiul București, cu o participare de peste 10.000 de credincioși, respectiv în municipiul Timișoara, cu 5.000 de persoane. De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi în teren pentru restricţionarea circulaţiei, astfel încât pelerinajele să se desfăşoare fără riscuri pentru participanţi. În total, în acest sfârşit de săptămână, la nivel naţional, vor fi mobilizaţi aproximativ 1.400 de poliţişti rutieri.
Realizator: Polițiștii rutieri vor scoate peste 300 de radare pe şosele, iar la frontiere s-au dispus măsuri de fluidizare pentru cele mai tranzitate vămi./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie)